Meciurile
zilei

INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2026  »  AFRICA DE SUD

După eșecul din șaisprezecimi, Hugo Broos a făcut anunțul despre viitorul său: „Cu siguranță”

Hugo Broos, selecționerul Africii de Sud // foto: Imago Images
Hugo Broos, selecționerul Africii de Sud // foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 29 iunie 2026, 09:45 / Actualizat luni, 29 iunie 2026 09:51

Hugo Broos (74 de ani), selecționerul Africii de Sud, a comentat înfrângerea echipei sale cu scorul de 0-1, în confruntarea din șaisprezecimile de finală ale Campionatului Mondial din 2026 împotriva Canadei.

În ciuda eșecului, selecționerul „Bafana-Bafana” a declarat că nu și-a pierdut mândria față de elevii săi, chiar dacă e conștient că ar fi putut obține mai mult de la acest turneu final. Acesta a mai spus că turneul din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic va fi ultimul pentru el, dar nu a confirmat dacă se va retrage din funcția de antrenor al Africii de Sud.

Hugo Broos: „Cu siguranță, acesta este ultimul meu Campionat Mondial”

Sunt la fel de mândru ca acum două sau trei zile. Cred că am avut un Campionat Mondial bun, dar astăzi, când jucăm împotriva unei echipe ca aceasta, cu putere și viteză, suntem în urmă. Este ceva ce trebuie să învățăm. Și de aceea a fost important pentru această echipă să fim aici.

Vom lua decizia în următoarele zile. Dar a fost un turneu frumos. Nu va fi o decizie ușoară. Nu pot spune acum dacă mă voi opri sau voi pleca. Cu siguranță, acesta este ultimul meu Campionat Mondial.

Sunt sigur că această echipă va fi mai puternică decât înainte, pentru că astăzi am jucat împotriva unei echipe care este puțin mai avansată decât noi. Am jucat un meci destul de bun. Am fi putut face mai mult”, a declarat Hugo Broos, potrivit BBC.

După eșecul din șaisprezecimi, Hugo Broos a făcut anunțul despre viitorul său: „Cu siguranță”
Hugo Broos, selecționerul Africii de Sud // foto: Imago Images

De când a preluat conducerea naționalei în 2021, Hugo Broos a reconstruit echipa și a calificat-o la primul Campionat Mondial după cel din 2010, atunci când Africa de Sud a fost gazda turneului.

Campania Africii de Sud și-a revenit după un început dificil. O înfrângere haotică cu 0-2 în fața Mexicului, în care doi jucători sud-africani au fost eliminați, a fost urmată de un egal, 1-1, cu Cehia și o victorie cu 1-0 contra Coreei de Sud.

Performanța de la ediția din 2026 a reprezentat prima dată când echipa națională a avansat dincolo de faza grupelor la un Campionat Mondial, după ce anterior a fost eliminată în grupe la edițiile 1998, 2002 în 2010.

Citește și:
Iată vârful misterios transferat de Dinamo! Sâmbătă a avut meci și a dat pasă de gol + reprezintă una dintre cele mai slabe naționale din lume
Superliga
Iată vârful misterios transferat de Dinamo! Sâmbătă a avut meci și a dat pasă de gol + reprezintă una dintre cele mai slabe naționale din lume
Toată lumea vorbește despre echipamentul în care Marta Kostyuk va juca la Wimbledon
Tenis
Toată lumea vorbește despre echipamentul în care Marta Kostyuk va juca la Wimbledon
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Noutati auto
Noul model Dacia, în premieră pe străzile din Paris » Trecătorii au fost uimiți: „E mașina viitorului”
Cu iubita și părinții în tribune, David Popovici și-a îndreptat atenția spre altă persoană: „Știu că urmărește interviurile, vreau să îi spun că o iubesc!”
Altele
Cu iubita și părinții în tribune, David Popovici și-a îndreptat atenția spre altă persoană: „Știu că urmărește interviurile, vreau să îi spun că o iubesc!”
Tensiuni la Nissan: Fugit ca în filmele polițiste, cu ajutorul unor mercenari americani, Carlos Ghosn a fost propus din nou în conducere. „Are aspecte bune și aspecte rele!”
Profit.ro
Tensiuni la Nissan: Fugit ca în filmele polițiste, cu ajutorul unor mercenari americani, Carlos Ghosn a fost propus din nou în conducere. „Are aspecte bune și aspecte rele!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Mă intrigă!” » David Popovici a cucerit aurul la 100 de metri în Trofeul Settecolli, apoi a enunțat marele obiectiv: „Mă gândesc serios”

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close