Meciurile
zilei

Revolta Europei: vor două echipe în plus la CM 2030! » Distribuția șocantă a semifinalistelor pe continente

Ryan Cherki înscrie din voleu, pentru Franța, în semifinala Ligii Națiunilor cu Spania (4-5) / Foto: Imago
Ryan Cherki înscrie din voleu, pentru Franța, în semifinala Ligii Națiunilor cu Spania (4-5) / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 13 iulie 2026, 15:43 / Actualizat luni, 13 iulie 2026 16:00

Cupa Mondială din 2026 dă apă la moară Europei. UEFA are un motiv în plus pentru a cere mai multe locuri la ediția următoare a competiției, după ce trei dintre semifinaliste (Franța, Spania și Anglia) de la acest turneu provin de pe Bătrânul Continent, Argentina completânt tabloul.

Europa domină din nou careul de ași al fotbalului mondial, prin prezența celor mai puternice echipe, cu Franța și Spania luptând direct pentru un loc în ultimul act de pe MetLife din New Jersey/New York. Doar America de Sud încearcă să țină piept prin campioana en-titre, Argentina, care va întâlni Anglia.

Europa a dat 65 de semifinaliste la CM, America de Sud 24, iar Africa, Asia, America de Nord și Centrală câte una!

De altfel, dacă ne uităm în urmă la anterioarele patru turnee finale începând din 2010, constatăm că din cele 20 de naționale ajunse în semifinale 14 sunt din Europa. Adică, numai 30% din restul lumii a contat în Top 4 la Cupa Mondială în ultimii 16 ani. Apogeul a fost atins în Rusia 2018, unde în penultimul act s-au calificat Franța, Belgia, Croația și Anglia!

Revolta Europei: vor două echipe în plus la CM 2030! » Distribuția șocantă a semifinalistelor pe continente
Dembele, în Franța - Maroc/ FOTO Imago Images

Și patru din ultimele cinci campioane provin tot din Europa (Italia în 2006, Spania în 2010, Germania în 2014 și Franța în 2018), doar Argentina rupând în Qatar 2022 seria pornită după triumful Braziliei la ediția Japonia și Coreea de Sud.

Acestea sunt argumentele pe care UEFA se bazează pentru a pune piciorul în prag și a solicita măcar două echipe în plus la competiția organizată în 2030 pe trei continente: de la 16 în prezent la 18, care ar reprezenta 37,5% din totalul participantelor în sistemul actual de 48 de naționale.

16echipe au participat din Europa la CM 2026, 10 din Africa, 9 din Asia, 6 din America de Sud, 6 din America de Nord și Centrală și una din Oceania

Gazzetta dello Sport aduce în sprijinul cererii către FIFA formula 65-24-1-1-1, ce „indică echipele calificate în semifinale pe continente în 23 de turnee, de la primul din Uruguay 1930 până la prezentul american.

Gazzetta dello Sport: „Dacă ar fi să ne ținem de aceste proporții, Mondialul ar fi mai degrabă Campionat European!”

Europa a oferit 65 (71%), America de Sud 24 (mereu aceleași trei, Brazilia, Argentina și Uruguay, plus Chile în 1962). Apoi, una pentru Africa (Maroc 2022), una pentru Asia (Coreea de Sud 2002, după ce a eliminat Italia în „optimile” și Spania în „sferturi”) și Statele Unite, din America de Nord, acum aproape o un secol. Dacă ar fi să ne ținem de aceste proporții, Mondialul ar fi mai degrabă un Campionat European!”.

Ediția centenară a Cupei Mondială va fi cea mai ambițioasă, organizată în 2030 de trei țări - Spania, Portugalia și Maroc - și cu un prolog festiv în Uruguay, Argentina și Paraguay.

Revolta Europei: vor două echipe în plus la CM 2030! » Distribuția șocantă a semifinalistelor pe continente
Franța - Paraguay // FOTO: Imago Images

În 2029, calificările europene vor începe cu noul sistem UEFA, atractiv, dar chiar mai complex decât cel precedent, amintind de noua Ligă a Campionilor. Cele mai bune 36 de națiuni vor fi împărțite în trei mega-grupe de câte 12 națiuni fiecare.

„Regulile vor fi decise în septembrie, dar, așa cum stau lucrurile, vom asista la un joc de supraviețuire. E sigur să presupunem că primele patru din fiecare grupă, 12 în total, se vor califica direct, iar cele mai bune dintre celelalte 24 vor da baraj cu cele mai bune echipe din diviziile inferioare”, scrie același cotidian italian.

Deja începe să pară înfricoșător dacă vor exista doar cele 16 locuri obișnuite: cu Spania deja calificată și, ăăă, Ronaldo, gazdele, nu se poate exclude perspectiva unei reduceri semnificative a numărului de locuri. În schimb, ar fi o oportunitate de a avea cel puțin 18 echipe europene fără a provoca un scandal.

Citește și:
Englezii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în două cuvinte
Tenis
Englezii au văzut imaginile cu Simona Halep și Dorin Mateiu și au descris-o în două cuvinte
Insulele Falkland, „Doamna Morții” și „Mâna lui Dumnezeu” » De ce se URĂSC Argentina și Anglia: Scaloni a fost întrebat direct la conferință!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Insulele Falkland, „Doamna Morții” și „Mâna lui Dumnezeu” » De ce se URĂSC Argentina și Anglia: Scaloni a fost întrebat direct la conferință!
Internaționalul şi-a oficializat relaţia cu Zoe! Escapadă în Turcia
Stiri extrasport
Internaționalul şi-a oficializat relaţia cu Zoe! Escapadă în Turcia
Mutare-surpriză la FCSB! Gigi Becali a făcut anunțul: „Asta mi-a zis Baciu. E tehnic, e înalt”
Superliga
Mutare-surpriză la FCSB! Gigi Becali a făcut anunțul: „Asta mi-a zis Baciu. E tehnic, e înalt”
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Profit.ro
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep și omul de afaceri Dorin Mateiu, fotografiați în loja regală de la Wimbledon, lângă Prințesa Kate și Sharapova

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează