Articol de Adrian Jitea, Maria Olteanu - Publicat miercuri, 15 iulie 2026, 00:35 / Actualizat miercuri, 15 iulie 2026 00:50
Fostul internațional francez Thierry Henry (48 de ani) a pus sub lupa lui cele întâmplate în prima semifinală de la campionatul Mondial, Franța - Spania 0-2, meci la capătul căreia echipa lui a ratat șansa de a disputa marea finală de la New York, de pe 19 iulie.
Franța va lupta pentru bronz duminică, 19 iulie, de la ora 00:00, cu pierzătoarea din meciul Argentina - Anglia;
Semifinala pierdută în fața Spaniei a fost penultimul meci al lui Didier Deschamps (57 de ani) la cârma francezilor, care își încheie astfel o aventură senzațională, de 14 ani. După încheierea Mondialului, acesta va pleca de la echipă, iar postul lui va fi luat de Zinedine Zidane (54 de ani).
„Știm cu toții cine vine în locul lui Deschamps. Îi mulțumim pentru tot, a fost senzațional pentru naționala noastră. Didier, îți mulțumim! Zizou, mult succes!”, a spus Henry, după meci, la FOX Sports.
Didier Deschamps, final de drum la naționala Franței
Astfel se încheie o eră de peste un deceniu în care fostul mare internațional a dus Franța în elita fotbalului mondial și a transformat naționala într-o prezență constantă în fazele finale ale turneelor finale.
Deschamps lasă în urmă un bilanț impresionant: 182 de meciuri, dintre care 119 victorii, 35 de remize și 28 de înfrângeri. Sub comanda sa, Franța a cucerit Cupa Mondială din 2018 și Liga Națiunilor în 2021, iar în alte două rânduri a fost foarte aproape de un nou trofeu major, pierzând finalele Campionatului Mondial din 2022 și EURO 2016.
Performanțele sale sunt completate de mai multe recorduri istorice. Didier Deschamps este selecționerul cu cele mai multe meciuri la Campionatul Mondial și primul tehnician care a câștigat 12 partide în fazele eliminatorii ale Cupei Mondiale.
Totodată, deține recordul pentru cele mai multe succese în fazele eliminatorii ale Cupei Mondiale (10) și este unul dintre cei doar trei oameni din istorie care au câștigat trofeul suprem atât ca jucător, în 1998, cât și ca selecționer, în 2018.
Zidane a făcut lucruri bune, are 3 Ligi ale Campionilor cu Real Madrid. Știm cu toții că va continua munca lui Didier Deschamps. Are jucătorii de care are nevoie. Această națională are nevoie de un manager mai mult decât de un antrenor. Jucătorii știu ce trebuie să facă. Azi am simțit că Franța nu era vie
- Zlatan Ibrahimovic la Fox Sports
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.