Articol de Cosmin Nistor - Publicat miercuri, 22 iulie 2026 22:38 / Actualizat miercuri, 22 iulie 2026 22:52
Universitatea Craiova a pierdut prima manșă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, scor 0-1, pe terenul celor de la Levski Sofia, însă Carlos Mora rămâne convins că oltenii pot întoarce rezultatul în returul din Bănie.
Unica reușită a partidei a venit încă din minutul 8, când căpitanul bulgarilor, Kristian Dimitrov, a înscris cu o lovitură de cap. Returul dintre Universitatea Craiova și Levski Sofia este programat miercuri, 29 iulie, de la ora 20:30, pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Carlos Mora, după Levski - Craiova 1-0: „Șansele sunt în continuare 100% pentru noi”
La finalul întâlnirii din Bulgaria, fotbalistul Universității Craiova a recunoscut că echipa sa a avut momente bune, însă nu a reușit să profite de ocaziile create.
„Mă simt bine. Cred că am dominat la început, iar în repriza a doua am avut câteva atacuri periculoase, însă, din păcate, meciul nu a fost de partea noastră.
Acum nu mai putem schimba nimic, trebuie să ne gândim la retur, dar înainte de toate avem meciul cu Dinamo. Tot focusul nostru este pe acel joc. Luăm meci cu meci, iar după ce terminăm partida cu Dinamo vom avea timp să analizăm și returul. Știm că suntem puternici acasă și trebuie să ne facem jocul.
Din punctul meu de vedere, șansele sunt în continuare 100% pentru noi. Cu fanii alături vom face tot ce putem pentru a câștiga și pentru a-i face fericiți. Trebuie să muncim, însă acum ne concentrăm pe meciul cu Dinamo”, a spus Mora, la „Fotbal Club” de la Digi Sport.
Mesaj în limba română pentru fanii oltenilor
În timpul partidei de la Sofia, Carlos Mora a acuzat probleme după o lovitură încasată, însă spune că, în acest moment, se simte bine: „Acum mă simt bine. Am simțit ceva în momentul în care am fost lovit, dar acum sunt în regulă. Voi merge să verific împreună cu medicul și sper să fie totul bine”.

La finalul flash-interviului, internaționalul din Costa Rica a transmis un mesaj în limba română pentru suporterii Universității Craiova: „Hai, Craiova! Se poate acasă, alături de suporterii noștri. Hai, Craiova!”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.