Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 17 august 2026, 18:30 / Actualizat luni, 17 august 2026 18:34
João Cancelo a aterizat azi la Barcelona cu un zbor privat din Arabia Saudită, pentru a treia sa aventură la echipa blaugrana. Fundașul lateral portughez de 32 de ani fusese împrumutat și în a doua jumătate a sezonului trecut de la echipa pregătită de Simone Inzaghi.
Joao Cancelo a ieșit prin terminalul privat al aeroportului El Prat, unde nu și-a ascuns fericirea de a reveni la clubul pe care-l consideră casa lui. Fundașul lateral a recunoscut că a așteptat mult timp realizarea tranzacției, care s-a dovedit a fi mai greu de perfectat decât se anticipase.
„Credeam că va fi mai ușor, dar până la urmă discuțiile s-a complicat. Ei bine, sunt unde vreau să fiu”, a spus portughezul, ce a recunoscut că are „o mare dorință” de a se prezenta imediat la pregătirile echipei lui Hansi Flick.
65de meciuri a jucat Joao Cancelo în sezonul trecut pentru Barcelona, reușind 6 goluri și 9 pase decisive
„M-am antrenat o săptămână separat. Nu e ușor pentru un fotbalist să nu joace. I-am spus lui Deco că ori vin aici, ori stau acolo un an pe bară, primindu-mi salariul”, a mărturisti Joao Cancelo.

Cancelo a insistat să plece de la Al-Hilal. care cerea 10-15 milioane de euro pentru a-i da drumul, dar a plecat liber!
Prioritatea sa a fost întotdeauna să revină la Barça: „Am reușit să vin ca jucător liber. Am depus anumite eforturi, dar cel mai important lucru e că sunt fericit, că familia mea este fericită, iar acesta este locul unde vreau să fiu”.
Cancelo a reiterat legătura sa cu clubul catalan: „Îmi place foarte mult Barcelona și nu de acum, ci de mai demult. Este un club foarte special. Sunt aici să ajut și sperăm să câștigăm multe trofee.”
Barça lucrează la finalizarea controalelor medicale și la semnarea contractului, care va fi pe trei sezoane, înainte de a-l pune pe jucător la dispoziția lui Hansi Flick.
În cazul lui Cancelo, cheia deblocării operațiunii a fost voința fotbalistului. În ultimele săptămâni, Cancelo a insistat să plece de la Al-Hilal. Inițial, cei de la Riad ceruseră între 10 și 15 milioane de euro pentru a-i permite plecarea, dar în cele din urmă jucătorul a reușit să devină liber de contract.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.