Articol de Adrian Jitea - Publicat joi, 27 august 2026, 01:15 / Actualizat joi, 27 august 2026 02:13
Fenerbache a eliminat-o pe Lyon în play-off-ul Ligii Campionilor, victorie 2-1 în deplasare. La finalul partidei, mijlocașul Mattéo Guendouzi (27 de ani) a fost atacat de un suporter al gazdelor.
- Tragerea la sorți a meciurilor din faza principală a Ligii Campionilor va avea loc joi seara, de la ora 19:00.
Lyon - Fenerbahce a fost cel mai tare duel din play-off-ului Ligii Campionilor. După 1-1 în turul din Turcia, în manșa decisivă au sărit scântei.
Muriqi și Brown au punctat pentru vicecampioana Turciei în prima repriză, Fofana a redus din handicap în minutul 61. Lyon a avut două reușite anulate după consultarea VAR, spre furia fanilor.
Scene scandaloase la finalul meciului Lyon - Fenerbahce
După fluierul final, Mattéo Guendouzi, mijlocaș francez trecut și pe la Olympique Marseille, una dintre marile rivale ale lui Lyon, a provocat fanii adverși. A făcut semne largi spre tribună, a aplaudat ironic în timp ce făcea turul stadionului. Camerele l-au surprins scandând „Forța Marseille!”.
Mai mult, la un moment dat l-a chemat pe unul dintre spectatori pentru o confruntare fizică. Bărbatul a reușit să sară pe gazon, dar a fost oprit în ultima clipă de stewarzi.
Conflictul a degenerat în momentul în care Guendouzi se îndrepta spre cabine. O persoană aflată în tribune a ajuns pe culoarul către vestiare și a încercat să îi aplice fotbalistului o lovitură cu piciorul.
🚨🚨 The aftermath of the Lyon vs Fenerbahçe match. 😳👊 pic.twitter.com/maRawLYIOu
— EuroFoot (@eurofootcom) August 26, 2026
A fost momentul în care coechipierii și oamenii din staff-ul lui Fenerbahce au intervenit și l-au pus la pământ pe suporterul francez. În tot acest timp, și alți fani încercau să ajungă în zona conflictului. Forțele de ordine au reușit să calmeze spiritele, dar tensiunile s-au mutat în altă zonă a stadionului.
Sute de ultrași ai lui Lyon, de această dată din facțiunea dură, s-au strâns la ieșirea din sectorul VIP al stadionului, în așteptarea rivalilor turci. Jandarmii au format rapid o zonă de protecție.
E regretabil, strică imaginea fotbalului! I-am spus lui Guendouzi să rămână umil după victorii, să meargă și să sărbătorească la vestiare. Nu era nevoie de astfel de gesturi. Mi-a spus că fanii l-au provocat. Cu toții suntem jigniți în fiecare deplasare, dar nu putem reacționa în asemenea mod. I-am spus să ne lase fanii în pace, oricum erau frustrați și triști din cauza rezultatului. Cred că a fost iresponsabil. Sper să învețe ceva din asta și să se maturizeze
- Corentin Tolisso, căpitanul lui Lyon
Cele 36 de echipe calificate în Liga Campionilor
- Urna 1: PSG, Bayern, Real Madrid, Liverpool, Inter, Manchester City, Arsenal, Barcelona, Atletico Madrid
- Urna 2: Borussia Dortmund, AS Roma, Sporting Lisabona, Aston Villa, FC Porto, Manchester United, Club Brugge, Real Betis, PSV
- Urna 3: Feyenoord, Bodo/Glimt, Napoli, Leipzig, Villarreal, Fenerbahce, Șahtior, Galatasaray
- Urna 4: Slavia Praga, Slovan Bratislava, Stuttgart, AEK Atena, LASK Linz, Como, Lens, Viking, Sabah
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia