Articol de Andra Mocanu - Publicat luni, 26 octombrie 2026, 19:40 / Actualizat luni, 26 octombrie 2026 19:41
Anastasiia Tomazova, soția lui Andriy Lunin (27 de ani), portarul celor de la Real Madrid, a oferit o reacție amuzantă după derby-ul câștigat de gruparea blanco pe terenul celor de la Barcelona, scor 2-1, într-un meci din etapa #10 din La Liga.
În mod obișnuit rezerva lui Thibaut Courtois, Andriy Lunin a intrat în poartă ca titular în El Clasico după ce belgianul a fost afectat de o gripă puternică. Ucraineanul a avut o prestație bună și a avut câteva intervenții spectaculoase, chiar dacă Raphinha a reușit să înscrie în poarta sa.
Prestația a adus admirația fanilor blanco, iar pe rețelele de socializare suporterii au viralizat o imagine în care Lunin apare ilustrat ca un sfânt. Soția sa a reacționat imediat după ce imaginea a apărut pe rețelele de socializare.
Anastasiia Tomazova: „O voi agăța în casă”
Anastasiia Tomazova a postat fotografia pe Instagram la secțiunea story și a scris: „Voi imprima această icoană și o voi agăța în casă!”
În partida de pe Camp Nou, Lunin a devenit primul portar care reușește să câștige cel puțin patru dintre primele cinci meciuri bifate în El Clasico. După meci, ucraineanul a fost primul jucător felicitat de Jose Mourinho, antrenorul formației blanco.

Anastasiia și Andriy Lunin s-au căsătorit în martie 2021, iar nunta lor a atras atenția publicului. Cei doi au fost îmbrăcați în trening, iar asta a stârnit o dezbatere în mediul online. Astăzi, după prestația ucraineanului din El Clasico, soția sa a postat o poză de la nuntă și a explicat motivele din spatele deciziei.
De ce ne-am căsătorit în trening?
Din ziua în care ne-am cunoscut, amândoi am știut un lucru sigur: nu ne doream o nuntă fastuoasă cu sute de invitați, rochii luxoase și o sărbătoare plină de formalități.
Am fost mereu de acord că cel mai important lucru nu era cum va fi nunta noastră, ci cum va fi viața noastră împreună.
Nu aveam nevoie de o rochie de mireasă, un costum elegant sau o petrecere mare pentru a ne arăta dragostea. Ne doream ca acea zi să fie a noastră, simplă, autentică și fără a pretinde că suntem ceva ce nu suntem.
De aceea ne-am căsătorit în trening. Pentru că asta suntem: naturali, spontani și fericiți cu lucruri simple.
Poate părea ciudat pentru unii, dar pentru noi a fost perfect. Pentru că dragostea adevărată nu are nevoie de decoruri grandioase, rochii scumpe sau tradiții de urmat.
În cele din urmă, nu contează ce porți în ziua nunții, ci persoana cu care alegi să-ți împarți restul vieții.
-Anastasiia Tomazova, soția lui Andriy Lunin
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.