FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  DINAMO - CHINDIA

„Niciodată, niciodată!” » Întrebarea parată prompt de Nuno Campos, după victoria la scor cu Chindia

Nuno Campos, antrenorul lui Dinamo // foto: Ionuț Iordache (GSP)
Nuno Campos, antrenorul lui Dinamo // foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de , , , - Publicat miercuri, 28 octombrie 2026 21:25 / Actualizat miercuri, 28 octombrie 2026 23:52

Nuno Campos, antrenorul lui Dinamo, a comentat victoria reușită de „câini” în fața Chindiei, scor 5-2, în etapa a doua a grupelor Cupei României.

Nicio problemă pentru liderul Superligii în compania divizionarei secunde. Mijlocașul ofensiv Diogo Pinto a fost introdus din primul minut și a reușit să înscrie de 3 ori.

Nuno Campos este foarte mulțumit de modul de modul în care s-a mișcat Pinto, dar și restul echipei.

Nuno Campos, după Dinamo - Chindia: „Am făcut un meci bun, puteam să mai înscriem”

„Am făcut un meci bun, puteam să mai înscriem. Suntem mulțumiți. Sunt mulțumit de randamentul lui Pinto, dar și de ceilalți care au jucat astăzi. Este încântător când fotbaliștii au reușite individuale.

Ne bucurăm pentru ei și pentru echipă. Întotdeauna este bine când jucătorii se prezintă astfel, chiar și la antrenamente. Te forțează să te gândești să îi introduci titulari. Noi le cunoaștem valoarea, e bine pentru echipă când o arată. Toată lumea va primi șansa la momentul potrivit.

Trebuie să ne gândim la următorul meci, care este cu UTA. Avem timp să pregătim ultimul meci din grupă. Privim lucrurile meci cu meci”, a spus Nuno Campos, la Prima Sport.

Dinamo a făcut un pas important spre calificarea în sferturi. „Câinii” scapă de orice emoție în cazul în care vor remiza în ultima etapă pe terenul Craiovei.

„Niciodată nu voi fi dezamăgit spectatori”

La conferința de presă, lusitanul a fost întrebat dacă este dezamăgit de asistența redusă de la această partidă (3.856 de spectatori) și a răspuns:

„Niciodată, niciodată! Niciodată nu voi fi dezamăgit de numărul de spectatori, fie că sunt 10, 1.000, fie că sunt 10.000 sau 20.000. Vor fi mereu alături de echipă. Așa a fost de la început, am simțit asta și simt același lucru de fiecare dată”.

+14 FOTO

„Am tratat meciul serios, am intrat în joc cu o atitudine bună. Am întâlnit o echipă bună, așa că, dacă nu am fi intrat pe teren în modul acesta, am fi avut probleme. Dar a fost un joc bun din partea noastră și sunt bucuros pentru jucătorii mei.

Ei muncesc din greu pentru a primi oportunități și am mare încredere în lotul nostru. Am făcut șapte schimbări, dar pentru mine e același lucru. Jucătorii știu că am încredere în ei. Au arătat calitate, așa că sunt mulțumit.

Pinto a făcut un meci grozav, dar nu a fost doar el. Și Dean, de asemenea (n.r. Zandbergen), a marcat de două ori. Cel mai important e să muncești pentru echipă. Jucătorii îmi arată că merită oportunități, desigur. Ei trebuie să se afirme la antrenamente, în primul rând. După aceea, vor avea oportunități. Cel mai important e comportamentul lor, să se pună în slujba echipei... Mișcările pe care le cer, lucrurile care țin de echipă. Dacă înțeleg cum să le facă, eu sunt mulțumit. Îmi arată că mă pot baza pe ei, așa că sunt satisfăcut”, a mai spus Campos, în conferință.

Citește și:
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Stiri extrasport
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Cupa Romaniei
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Lovitură de teatru în Serie A, Dan Șucu petrece!
Campionate
Lovitură de teatru în Serie A, Dan Șucu petrece!
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Liga 2
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează