Articol de Mihai Șovei - Publicat vineri, 30 octombrie 2026, 12:22 / Actualizat vineri, 30 octombrie 2026 13:06
Alexandru Ișfan (26 de ani), fostul atacant din Superligă, a marcat în eliminarea lui Real Oviedo în fața lui Numancia (3-3, 2-4 după loviturile de departajare) în Cupa Spaniei.
A fost primul gol marcat de român de la transferul în Spania.
Alexandru Ișfan, primul gol în Spania pentru Real Oviedo
Gazdele de la Numancia au câștigat cu 4-2 la loviturile de departajare, după ce scorul a rămas egal, 3-3, la capătul celor 120 de minute de joc.
În această partidă, românul Alexandru Ișfan a fost rezervă și a intrat pe teren în minutul 63 în locul lui Menendez. La doar 11 minute distanță, în minutul 74, atacantul a marcat golul care ducea scorul la 1-2 pentru echipa sa.
După 90 de minute, tabela arăta 3-3, același scor ca la finalul celor 120 de minute.
Numancia a obținut calificarea în faza următoare din Cupa Spaniei după ce jucătorii săi au transformat toate execuțiile la loviturile de departajare. De cealaltă parte, Real Oviedo a pierdut meciul din cauza celor două penalty-uri ratate de Saenz și Reina.
Alexandru Ișfan nu a mai apucat să execute la loviturile de departajare câștigate de Numancia cu 4-2.

Doar o pasă decisivă în campionat reușise Alexandru Ișfan înainte de acest gol, în cele șase apariții bifate în tricoul lui Real Oviedo.
Eliminată din Cupa Spaniei, Real Ovideo forțează acum revenirea în La Liga. După primele 11 etape jucate în al doilea eșalon al fotbalului spaniol, formația românului a acumulat 18 puncte și se află pe locul 9.
800.000de euro este cota sa de piață pe transfermarkt.com
Real Oviedo a evoluat în sezonul trecut în La Liga, însă a retrogradat după ce a încheiat campionatul pe ultimul loc. În sezonul precedent, la formația spaniolă a fost legitimat și portarul Horațiu Moldovan.
Marius Lăcătuș și Daniel Paraschiv sunt alți români care au mai evoluat pentru Real Oviedo.
Alexandru Ișfan a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai Farului în sezonul precedent. Atacantul a înscris 11 goluri și a oferit 4 pase decisive, fiind golgheterul constănțenilor și unul dintre oamenii decisivi în lupta pentru menținerea în Superligă.
Acesta a mai evoluat la Universitatea Craiova, Petrolul Ploiești, CS Mioveni, FC Argeș și FC Buzău.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.