GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  INCIDENTE

video Au „spart” Guinness World Records: meciul de fotbal 51 de eliminări!

Bataia de la meciul Uberlandia- Mamore a început la banca tehnică a gazdelor
Bataia de la meciul Uberlandia- Mamore a început la banca tehnică a gazdelor

Articol de - Publicat miercuri, 04 noiembrie 2026 15:04 / Actualizat miercuri, 04 noiembrie 2026 19:42

Recent, în Brazilia, pe stadionul Parque do Sabia din Uberlandia, în timpul primei manșe a semifinalei Diviziei a II-a Minas Gerais pentru echipele U20, dintre Uberlandia și Mamore s-a consemnat un record greu de închipuit.

Echipa oaspete a câștigat cu 3-1, dar rezultatul nici n-a mai contat, fiindcă în minutul 55, la câteva minute după ultimul gol înscris de cei de la Mamore, s-a declanșat o bătaie generală la care au participat, mai mult sau mai puțin toți cei de pe teren.

Gazonul a devenit câmp de bătaie

Conform raportului arbitrului Fernando Modesto, incidentul a erupt la scurt timp după ce Joao Araujo a marcat al treilea gol al oaspeților.

După această reușită, Davi Fernandes Bittencourt, un mijlocaș al formației vizitatoare, s-a îndreptat spre spațiul tehnic al celor de la Uberlandia, provocându-i prin jigniri și injurii. A fost de ajuns pentru ca toți cei de pe banca gazdelor să reacționeze, mai ales că atmosfera era oricum destul de tensionată.

Astfel s-a ajuns la o bătaie generală, la care au participat mai mult sau mai puțin toți cei de pe teren, inclusiv rezervele sau componenții celor două staff-uri tehnice.

Paulo dos Santos, antrenorul portarilor lui Uberlandia, a alergat pe teren și l-a bruscat pe un jucător al celor de la Mamore. De acolo, jucătorii și staff-ul tehnic al ambelor echipe s-au ciocnit violent, incontrolabil.

Imaginile arată mulți oameni dându-și pumnii, picioare, alergându-se unii pe alții. Cutiile de gheață, tărgile sau scaunele au devenit arme folosite în timpul unui adevărat haos general, imposibil de oprit.

O parte dintre componenții echipei oaspete au încercat să se refugieze într-un vestiar, însă erau în continuare amenințați de către mai mulți componenți ai celor de la Uberlandia, spre consternarea spectatorilor, care filmau incidentele cu telefoanele mobile.

Evident depășit de evenimente, arbitrul Fernando Modesto nu a putut să acorde pe loc, personal, cartonașe fiecăruia dintre cei implicați în încăierare. A decis să încheie meciul și apoi să consemneze eliminările în raportul de joc.

Și conform statisticilor publicate de presa braziliană, a fost un total de 51 eliminări, 43 de jucători și 8 membri din staff-urile tehnice ale celor două echipe.

Uberlandia a avut cel mai mare număr de cartonașe roșii, 26, pe care le-au primit 22 de fotbaliști și 4 oficialii prezenți pe banca tehnică. De la Mamore au avut 25 de eliminați, 21 de fotbaliști și tot 4 membri ai echipei tehnice.

Deocamdată, federația de fotbal din Brazilia nu a anunțat ce alte măsuri vor fi luate împotriva celor două echipe, Uberlandia și Mamore.

S-a bătut un record vechi de 15 ani

Cu un total de 51 de jucători și oficiali, meciul Uberlandia - Mamore a depășit cu mult recordul Guinness World Records, care era de 36 de cartonașe roșii într-un singur meci de fotbal.

Se întâmplase pe 27 februarie 2011, în Argentina, în timpul unui meci dintre Atletico Claypole și Victoriano Arenas din Divizia a 5-a. Atunci, toți cei 36 de jucători din ambele echipe au fost eliminați. Adică toți cei 22 de titulari, precum și câte 7 rezerve de la fiecare formație.

Citește și:
Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului
Superliga
Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului
Fostul atacant al Oțelului, răpus la 38 de ani » Primise în martie un diagnostic crunt
Superliga
Fostul atacant al Oțelului, răpus la 38 de ani » Primise în martie un diagnostic crunt
Înfruntare „explozivă” în studio! » Au ajuns față în față, după ce l-a numit sexist „Nicoleta”: „Nu cred că știi când ești Prunea și când ești Hanțu”
Superliga
Înfruntare „explozivă” în studio! » Au ajuns față în față, după ce l-a numit sexist „Nicoleta”: „Nu cred că știi când ești Prunea și când ești Hanțu”
Fiul fostului fotbalist care a scris istorie la FCSB este curtat de Barcelona și de Arsenal!
Campionate
Fiul fostului fotbalist care a scris istorie la FCSB este curtat de Barcelona și de Arsenal!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează