SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  SUSPENDARE

Mihai Covaliu, dur cu Ana Bărbosu: „Credibilitatea sportului se construiește prin respectarea regulilor, nu prin excepții”

Mihai Covaliu, președintele COSR/Foto: Facebook (COSR)
Mihai Covaliu, președintele COSR/Foto: Facebook (COSR)

Articol de - Publicat joi, 05 noiembrie 2026 15:28 / Actualizat joi, 05 noiembrie 2026 16:27

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu (48 de ani), a oferit o primă reacție oficială în urma hotărârii definitive prin care Tribunalul de Arbitraj Sportiv a dictat o suspendare de doi ani împotriva gimnastei Ana Maria Bărbosu (20 de ani).

Sportiva e suspendată până în mai 2028. Ea a fost penalizată după ce anul trecut nu a fost prezentă la 3 controale antidpoing. ITA i-a dat o sancțiune de doi ani în mai 2026, Bărbosu a atacat decizia la TAS, însă nu a avut câștig de cauză.

O să revină în competițiile oficiale în mai 2028, chiar înainte de Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Singura ei șansă să mai prinde competiția ar fi prin intermediul Campionatelor Europene de la Atena, din perioada 1-4 iunie 2028.

Mihai Covaliu: „Regulamentele trebuie respectate de toți sportivii, indiferent de palmares”

Ana Bărbosu a motivat că a avut dificultăți în a se adapta în SUA, după ce a început studiile la Stanford. Aceasta ar fi fost cauza absenței de la cele 3 controale antidoping. Covaliu a subliniat importanța respectării cu strictețe a regulamentelor, indiferent de situație.

„Respectăm deciziile instanțelor sportive internaționale și principiile care stau la baza luptei împotriva dopajului.

Sportul de performanță înseamnă nu doar rezultate, ci și responsabilitate, disciplină și respectarea strictă a regulamentelor. Aceste obligații sunt aceleași pentru toți sportivii, indiferent de nume, palmares sau notorietate.

Este esențial ca fiecare sportiv să își cunoască și să își asume responsabilitățile, iar federațiile și structurile de specialitate să asigure permanent informarea și educarea în domeniul antidoping. Credibilitatea sportului se construiește prin respectarea regulilor, nu prin excepții.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român susține aplicarea unitară a regulamentelor și principiul tratamentului egal pentru toți sportivii” a transmis Mihai Covaliu, președinte COSR, conform prosport.ro.

Mihai Covaliu, dur cu Ana Bărbosu: „Credibilitatea sportului se construiește prin respectarea regulilor, nu prin excepții”
Ana Maria Bărbosu, studentă la Stanford/Foto: Imago Images

Explicația gimnastei: procesul de acomodare din SUA

„Ce s-a întâmplat este… dezordinea acomodării mele în America. Adresele clar au fost mult mai greu de înţeles şi de pus. Am fost testată oricum deja de două ori de când sunt în America, adică lucrurile sunt clarificate.

Când vine vorba despre locaţia mea şi unde stau, lucrurile acestea se schimbă extrem de repede şi periodic şi este foarte greu de urmărit tot timpul pentru că eu trebuie să-mi completez locaţia unde dorm, unde mă antrenez, unde mă deplasez în fiecare zi, tot anul”, a explicat sportiva.

Citește și:
Suporterii fostei campioane a Angliei se revoltă, după asocierea cu actrița de filme pentru adulți: „Aceasta este noua noastră identitate?”
Campionate
Suporterii fostei campioane a Angliei se revoltă, după asocierea cu actrița de filme pentru adulți: „Aceasta este noua noastră identitate?”
Indonezia a contactat un fotbalist de la Dinamo! Discuții la nivel înalt pentru o convocare neașteptată
Superliga
Indonezia a contactat un fotbalist de la Dinamo! Discuții la nivel înalt pentru o convocare neașteptată
Corina Caragea a ajuns în Paradis! » Prezentatoarea TV a arătat imagini uimitoare: „Atât de spectaculos, încât pare ireal”
Altele
Corina Caragea a ajuns în Paradis! » Prezentatoarea TV a arătat imagini uimitoare: „Atât de spectaculos, încât pare ireal”
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Conference League
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului


Comentarii (1)
MaxiPi
MaxiPi  •  06 Noiembrie 2026, 10:39

Nu stiu daca a fost neaparat dur, a fost diplomat cum e de obicei. Insa, pentru prima data, daca as fi jurnalist, i-as pune niste intrebari domnului Covaliu (altfel un profesionist in ceea ce face). Tinand cont ca acest caz al Anei nu e o problema izolata a momentului gimnasticii artistice romanesti si ca federatia aceea a reusit sa faca gafa dupa gafa in ultimul an, fiind efectiv un exemplu concret de "faliment" total, nu are de gand sa intervina? Pentru ca pana si in cazul Anei se poate pune problema daca FRG a facut tot ce a tinut de ea sa o protejeze (ca sa nu intram in conspiratii, deloc imposibile, ca FRG chiar sa-si fi dorit sa scape de ea, stiind foarte bine ca nu o agreeaza). De restul activitatii FRG nu are rost sa discutam ca ar fi de o comedie de nivel inalt, daca nu ar fi de-a dreptul tragic ce se intampla pe acolo. Si cred ca e un moment prielnic sa o lase pe Ana deoparte si sa vorbeasca putin si de activitatea acelei federatii, care la momentul actual e de departe cea mai slaba si ineficienta dintre toate federatiile sportive, reusind sa intreaca pana si celebra federatie de patinaj care era mai mult un "conac" al fraudelor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează