ALTELE  »  JUNIORI  »  UNDER 15

FRF a testat în Elveţia un junior de 15 ani care nu are cetăţenie română

Articol de - Publicat joi, 20 mai 2010 00:00

Puştiul se numeşte Roman Bär, s-a născut în Germania din tată român şi mamă nemţoaică, şi a fost folosit de Cristi Sava deşi n-are drept de joc

Federaţia nu ţine cont de cele mai elementare reguli internaţionale. În cele două amicale susţinute săptămîna trecută de selecţionata U15 contra reprezentativei similare a Elveţiei, ambele pierdute cu scorul de 0-2, antrenorul Cristi Sava a folosit un junior cu origini româneşti, dar care are doar cetăţenie germană! Şi, conform statutului FIFA, FRF riscă sancţiuni financiare.

Rezervă, apoi titular
E vorba de Roman Simon Bär, mijlocaş ofensiv, născut pe 14 ianuarie 1995, în localitatea germană Traben-Trarbach, legitimat la o şcoală de fotbal care aparţine de Schalke '04. În primul meci a intrat în repriza secundă, iar în al doilea a fost titular. Oficialii au profitat că la meciurile amicale nu se cer documentele de identitate ale jucătorilor!

Mircea Sandu: "Testaţi-l!"
În primă fază, Belodedici a cam strîmbat din nas cînd i-au fost prezentate DVD-uri cu puştiul, care nu se regăseşte în lotul lărgit U15, postat pe site-ul FRF.

Baer a ajuns însă la lot pe filiera Mircea Sandu. Tatăl puştiului îl ştie pe şeful FRF de pe vremea cînd evolua ca portar la echipa de juniori republicani a Sportului Studenţesc. Acesta se numea pe atunci Alexandru Munteanu. "Luaţi-l şi testaţi-l în Elveţia!", a ordonat preşedintele FRF.

"Am depus actele pentru cetăţenie"
Părintele confirmă că fiul său nu are cetăţenie română, ci doar pe cea germană. "Am demarat procedurile pentru obţinerea cetăţeniei române pentru că băiatul vrea să joace pentru România. Sperăm ca FRF să urgenteze lucrurile şi să poată evolua anul viitor la turneul de calificare. Nu ştie limba română, dar va învăţa. La acţiunea din Elveţia s-a înţeles cu colegii prin intermediul secundului Tetileanu sau în limba engleză", a explicat Alexander Baer, tatăl jucătorului, acum medic stomatolog în Sohren. 

"Bär a jucat în Elveţia, dar noi ştim că are şi paşaport românesc"
Dan Ionescu, şeful Departamentului juniori din FRF

"L-am descoperit pe internet pe Roman. Mi l-au recomandat nişte prieteni. Nu vreau să-i fac rău, e la început de drum"
Cristian Sava, antrenor U15

Dorit şi de Hagi
Roman Bär a fost dorit la Academia de Fotbal Hagi. "Ianis Guda l-a văzut cînd juca la Kaiserslautern şi a vrut să-l ia la Constanţa. Mi-a oferit un contract ferm, dar n-am vrut să-l las să plece din Germania. Şi aşa e la 270 de kilometri departare de casă. Băiatul a fost acum cîţiva ani în România, chiar a făcut două antrenamente de plăcere cu juniorii Stelei, unde juca prietenul său Cezar Bolla".  

Îl vor şi pe Ponde
Conducerea FRF face demersuri să-l convoace la selecţionata U15 şi pe Cristian Ponde, talentatul atacant de 15 ani de la Sporting Lisabona. Acesta are doar cetăţenie română, iar din 2002 locuieşte împreună cu părinţi în Portugalia.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”

Comentarii (3)
 •  20 Mai 2010, 11:22

domunul mircea sandu ii critica pe alibec si pe matei dar el impune jucatori la loturile de juniori pentru ca il cunoaste pe tatal baiatului. nu zic ca baiatul nu are valoare, dar sandu nu ar trebui sa se bage in astfel de manarii...

 •  20 Mai 2010, 06:47

Cum domnule a incalcat cele mai elementare reguli?Se pare ce voi nu cunoasteti care sunt cele mai elementare reguli la FRF ,prima regula este 7000 mii de euroi, daca vrei sa-ti vezi copilul jucind la nationala de juniori, iar a doua regula este sa cotizezi din cind in cind la antrenor daca vrei sa-ti fie copilul chemat la lot tot timpul.

 •  20 Mai 2010, 03:45

futuva in gura cu antrenori pizdi... bai frate..MOR ... cu tara asta...MOR....bai ocazia sa am sa plec...ca nu ma mai intorc ... pai cum frate...sa ai asa antrenori...cand la loutri trebuiau sa fie veterani care nu mai activeaza de mult...oameni experimentati... oameni care n`au nev de bani sa cheme pe cnv... un Ienei un Majaru si alti oameni de fotbal...cunoscuti si stiutori... de unde ai aduc spagari d`aia...rude....pl in gura lor... NU VA MAI SUFAR...... LEGATI-VA DE GAT SI DUCETI-VA DREAQ

Vezi toate comentariile (3)
Comentează