FOTBAL  »  AMICALE  »  ASTRA

Râsu'-plânsu' » Astra i-a învins aseară pe croaţii de la Inter Zapresici, 3-2, iar Şumi a anunţat ultimele două dorinţe: Budescu şi Săpunaru

Articol de , - Publicat luni, 27 iunie 2016 00:00

Campioana României a rămas aceeaşi formaţie care poate surprinde în ofensivă, mai ales dacă face ceea ce le cere zbirul de pe margine, adică joc de pase care să-i scoată din ritm pe strungarii croaţi, aseară, în meciul cu Inter Zapresici (3-2).

Adversarii au controlat glezna fiecărui fotbalist al Astrei, primul meleu fiind în minutul 4. Giurgiuvenii au ştiut ce să facă având mingea la picior, doar că au complicat situaţia în faţa porţii. Momentul culminant, pe final de meci: un tontogol de toată fumuseţea, Hanzek (81) trimiţând mingea "acasa", de la 40 de metri, de lângă asistent, doar că portarul a scăpat mingea pe sub picior! Şi pe fondul unor decizii bizare ale "centralului", care au stârnit controverse şi zâmbete cu subînţeles în tribune, Inter a revenit pe tabelă prin două execuţii splendide ale lui Solici, pe care nu le scoteau nici doi portari.

S-au acoperit

Astra a pierdut două piese de bază din echipa campioană, dar Şumi le-a pus imediat la loc. Vangjeli în locul lui Queiros, albanezul fiind mai bătăios decât lusitanul, mai trebuind să se pună la punct cu disciplina tactică. Dar se vede că nu degeaba are selecţii la prima reprezentativă care ne-a adus ruşinea în casă acum 8 zile. Şi Fabricio Dornellas în locul lui Găman, stoperul transferat de la Partizan Belgrad recomandându-se conform imaginii din teren drept unul dintre cei mai tari fundaşi ai viitorului sezon din Liga 1.

"Mai vreau doi jucători, sper să-i conving să vină: pe Săpunaru şi pe Budescu. Pe ultimul îl putem lua împrumut, nu s-a adaptat în China, a fost şi accidentat, ar vrea să se întoarcă", a spus Şumi după meci.

Astra - Inter Zapresici (Croaţia, I) 3-2 (2-1)

Au marcat: Boldrin (3-pen), Geraldo Alves (37), Hanzek (81-autogol) / Solici (25, 57)

Astra: Gavrilaş (Boşneag 66) - Vangjeli (Al. Stan 66), Geraldo Alves (Oros 55), Dornellas (Dandea 68), J. Morais (R. Moise 85) - Takayuki, Teixeira (Balaure 68), Boldrin (Lovin 46) - Boudjemaa (Ioniţă II 55), D. Niculae (D. Florea 66), De Amorim. Antrenor Marius Şumudică

"Mai proaste rezultate decât am obţinut la Euro nu se poate, aşa că poate veni oricine selecţioner. La nebunia de la FRF, ar putea să-l pună şi pe Şumudică antrenorul "naţionalei""
Marius Şumudică, antrenor Astra

2,2 milioane de euro refuzaţi

Doi dintre titularii Astrei sunt doriţi în străinătate, pe sume importante, însă patronul Ioan Niculae nu vrea să-i cedeze. Ricki Boldrin ar putea deveni coechipier cu Florentin Matei, la Rijeka, croaţii punând pe masă 800.000 de euro. Iar William De Amorim a fost dorit de Al Ain, care a oferit 1,5 milioane de euro pe proaspătul cetăţean român, doar că Niculae nu mai vrea să dea drumul niciunui jucător de bază până nu se vor juca meciurile din cupele europene.

Spionaţi de Dinamo a Croaţiei

Reprezentanţii lui Dinamo Zagreb au urmărit aseară Astra, întrucât giurgiuvenii pot da peste croaţi în preliminariile Champions League. Directorul sportiv Marijan Vlach a declarat: "Astra este un adversar de evitat, are fotbalişti foarte tehnici şi este o echipă tare incomodă. Îmi plac foarte mulţi jucători de la Astra, toţi de la mijloc în sus, Teixeira în mod special. L-am vrea la noi! Oricum, dacă vom juca împotriva românilor, fotbalistul nostru, Alex Măţel, ne va furniza informaţiile. Cred că va evolua şi el contra Stelei, marţi, luni seara ajunge în cantonament".

Citește și:
Juri Cisotti își asigură viitorul » A semnat la o cafea: „El și soția au ales”
Superliga
Juri Cisotti își asigură viitorul » A semnat la o cafea: „El și soția au ales”
Primarul din Slatina, când a aflat că Niculescu semnează în Superliga: „Eu și Claudiu aveam o înțelegere”
Superliga
Primarul din Slatina, când a aflat că Niculescu semnează în Superliga: „Eu și Claudiu aveam o înțelegere”
UTA - CFR Cluj, meci cu implicații uriașe la play-off » Gol anulat în minutul 3
Superliga
UTA - CFR Cluj, meci cu implicații uriașe la play-off » Gol anulat în minutul 3
Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga
Superliga
Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează