CUPA ROMANIEI   •   

DINAMO - CRAIOVA 1-1 (3-1 LA PENALTY-URI)

Cătălin Munteanu e sigur că victoria în faţa Craiovei se va repeta în Liga 1: "Îi batem şi a doua oară!"

 
de Eduard Apostol   •   11 Noiembrie 2010
 

Omul care a trimis meciul în prelungiri, Cătălin Munteanu, explică de ce crede că Dinamo se va impune în faţa Craiovei şi duminică.


- Cătălin, te consideri eroul lui Dinamo?
- Nu, în nici un caz! Eu am avut noroc să marchez acolo. Am avut un mare portar, care a scos două penalty-uri, el e eroul! L-am antrenat bine pe Dolha, n-avea cum să nu apere ca lumea. Oricum, am revenit de la 0-1, toată echipa s-a sacrificat, e un rezultat mare, mai ales după înfrîngerea de la Cluj.

- V-aţi temut de Craiova?
- I-am respectat pe olteni, dar nu e vorba de frică. Au trupă bună, însă eu cred că o să ne impunem şi duminică. Avem un lot mai valoros şi mai echilibrat, cu dubluri de valoare apropiată pe fiecare post. Aşa că nu se va simţi dacă nea Ando va schimba echipa în campionat.

- Cum te simţi din punct de vedere fizic?
- Ştiu de ce mă întrebaţi. Pentru că în România se obişnuieşte ca un fotbalist care a trecut de 30 de ani să fie considerat prea bătrîn. Ei bine, eu mă simt extraordinar! Abia acum sînt la apogeu, beneficiez de toată experienţa acumulată.


"Sper să încheiem anul 2010 cu victorii pe linie. Nu ne interesează care dintre Rapid şi Steaua va merge mai departe, să vină, sîntem pregătiţi!"
Cătălin Munteanu, mijlocaş Dinamo

"Găman ar trebui chemat de Răzvan Lucescu pentru amicalul cu Italia. E tare de tot!"
Dumitru Dragomir, preşedinte LPF

"A fost impresionant să ascultăm imnul Craiovei în <Groapă>, am fi vrut să-i dedicăm victoria memoriei lui Adrian Păunescu"
Eugen Neagoe, antrenor U Craiova

"Ne dorim să sărbătorim cît mai bine în această seară calificarea în semifinale. Am avut sînge rece la loviturile de departajare, Dinamo e mult mai matură decît Craiova"
Andrei Cristea, atacant U Craiova

"Prefer Steaua în finală, e o satisfacţie mult mai mare să cîştigi Cupa în faţa ei"
Cristi Borcea, acţionar Dinamo

"M-a surprins neplăcut atmosfera făcută de suporterii noştri. Au fost mai mulţi decît cei ai Craiovei, dar au fost dominaţi sonor. E prima dată cînd se întîmplă asta în <Groapă>"
Cristi Borcea, acţionar Dinamo

"Nu sînt un erou! Dedic victoria domnului Prunea, care a crezut în mine, şi fetiţei mele"
Emilian Dolha, portar Dinamo

"Asta este, am avut ghinion. Rămîne să luptăm în continuare pentru Europa League"
Adrian Mititelu, patron U Craiova

"M-a şocat reacţia lui Piţi în duelul verbal cu Iancu! Nu era adeptul unui asemenea limbaj, dar el doar a răspuns unei provocări"
Adrian Mititelu, patron U Craiova

 
Comentarii (21)
catalinbaca  (110 comentarii)
prostovane, meciul s-a terminat egal, 1-1, n-a fost vorba de nicio victorie, dinamo s-a calificat in urma loviturilor de departajare. dar ce pretentii sa ai de la un fotbalist cu porecla "cap patrat", pardon "cap de zmeu"..........
11 Noiembrie 2010, 17:37   •   Comenteaza
bluelion71  (134 comentarii)
Domnu' Munteanu, de cand 1-1 e victorie? In calendaru' lu' Dinamo? Nu-i nimic, la meciul urmator facem egal... tot dupa calendaru' lu' Dinamo.
11 Noiembrie 2010, 12:00   •   Comenteaza
gicu_de_la_scularie  (575 comentarii)
pai acum ne-ati batut ? :))) a fost un meci echilibrat, putea sa bata oricare din echipe. s-a vazut ca gaman si barboianu nu au batut niciun penalty intr-un meci oficial.
11 Noiembrie 2010, 11:53   •   Comenteaza
r3b3llu  (16 comentarii)
CAINE P.ROST !! torje 1 data noi de 2 ori prin parnaie de dina si costea..tu ai vazut meciul la radio?
11 Noiembrie 2010, 11:24   •   Comenteaza
alinp  (35 comentarii)
A fost un meci echilibrat. Ambele echipe puteau sa castige in cele 90 de minute. Cred ca duminica va fi mult mai greu pentru noi deoarece nu avem rezerve de valoare cum are Dinamo. Nici titularii nu sunt valorosi, un exemplu clar fiind Dina. El a pierdut meciul de aseara. Este un jucator penibil.
11 Noiembrie 2010, 10:44   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
bucuresti, casa p+m, 4camere+terasa, 23 august, republica
112mp su, 72, 6mp amprenta, 209mp st curte, cu 11, 5m deschidere.1camera, baie, bucatarie sunt finisate, celelalte fiind doar tencuite.exista apa, canal, electricitate, telefon, cablutv;gazele sunt ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 90.000,00 EUR
RULOTA FAST FOOD
Rulote fast food noi dimensiuni:325x190x250cm Utilate din fabrica cu masa inox, chiuveta dubla, depozit apa curat, depozit apa murdara, instalatie electrica.
Gorj/Targu Jiu - pret 3.200,00 EUR
Statii de Epurare in RATE
Pentru vile, pensiuni, hoteluri oferim posibilitatea achizitionarii unei statii de epurare in RATE. Pentru detalii: filpea_resmat@yahoo.com sau 0740.177.183 www.filpea.ro
Harghita/Subcetate - pret 2.173,00 EUR
Vand rochia perfecta de printasa Demetrios 2011
http://www.demetriosbride.com/index.php?page=details&styleID=10 Status: curata, parfumata, calcata, intacta, gata de probat Culoare: invoire Marime: S dar este foarte flexibila din cauza ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 900,00 EUR
Adidasi nike
WWW.ADIDASIDEVANZARE.RO Magazin online de adidasi va ofera toata gama de adidasi originali de barbati si dama, adidasi nike, adidasi adidas, adidasi puma, adidasi reebok, adidasi lacoste, adidasi ...
Bacau/Onesti - pret 200,00 RON
Loading from
Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

E tanara, e frumoasa si e apreciata. Dar e si sotie, si mama si stie foarte bine sa impace cariera cu viata de familie. Andra canta foarte bine, dar uraste aspiratorul.Cu atatea proiecte, muzicale si de televiziune, mai ai timp si pentru a fi sotie [...]
AP: "Zaleilah" celor de la Mandinga, un talmeş-balmes global, frenezie ţigănească, cimpoaie şi trompete cubaneze (VIDEO)

AP: "Zaleilah" celor de la Mandinga, un talmeş-balmes global, frenezie ţigănească, cimpoaie şi trompete cubaneze (VIDEO)

Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V