FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  GLORIA BISTRIŢA - STEAUA BUCUREŞTI, MÎINE, 18:30, PRO TV

Revine "Sîrmă"

Articol de - Publicat marti, 27 octombrie 2009 00:00

"Sîrmă" revine pe teren în partida de la Bistriţa, după aproape 7 luni de absenţă

Calvarul lui Ovidiu Petre (27 de ani) a luat sfîrşit, iar mîine, în meciul din optimile de finală ale Cupei României împotriva Gloriei Bistriţa, mijlocaşul va reveni pe teren.

"Este un nou început şi pentru tine! Lucrurile au decurs bine, astfel că vreau să mă bazez pe tine cu Gloria. Îmi doresc să joci într-una dintre reprize", i-a transmis Stoichiţă celui poreclit "Sîrmă". De asemenea, Lippi" a decis să lase cîţiva dintre titularii de drept acasă: Zapata, Golanski, Ghionea şi Nicoliţă, toţi trei cu probleme medicale, şi grecul Kapetanos. În schimb, din lotul deplasat în Ardeal vor face parte bulgarul Bibişkov şi juniorii chemaţi de la Steaua II: Alex Iacob, Albu şi Mustaţă.

Stancu şi "Jair" revin pe Bega
În ceea ce-i priveşte pe Bogdan Stancu şi Petre Marin, care din cauza accidentărilor au ratat ultimele meciuri, cei doi urmează să revină la echipă în perspectiva meciului de duminică, de la Timişoara.

6 luni şi 20 de zile au trecut de la ultimul meci al lui Ovidiu Petre la Steaua, în deplasarea cu Pandurii (0-2)

Citește și:
Veste proastă cu noul transfer la FCSB: forțați să bage jucătorul fără meci de 10 luni!
Superliga

Lovitura anului pentru FCSB? „S-au interesat de Daniel Bîrligea”

„S-a făcut! Matteo Duțu ajunge la Dinamo” » Ce contract ar avea jucătorul adus de la AC Milan

„Ăsta e pronosticul meu!” » Pățit cu Sepsi, Dioszegi face dezvăluiri-șoc din noaptea retrogradării și numește prima echipă care va pica din Superliga: „Enigma e alta”
Liga 2

2026 începe cu un mare faliment
Profit.ro
2026 începe cu un mare faliment
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă

Comentarii (9)
 •  28 Octombrie 2009, 00:43

Stelisti comunisti va ganditi sa va intariti la mijloc ,cam mijlocul clasamentului este locul vostru . Hai pa si stati in urma Dinamovistilor si a Rapidistilor ,

m0r0m3t3
m0r0m3t3  •  27 Octombrie 2009, 12:07

bai nene, chiar nu poate sa-l opreasca nimeni pe yoomihai asta? e al 210983102 articol in care posteaza el latura lui de comentariu cu lock erz. Multumesc anticipat.

 •  27 Octombrie 2009, 12:01

e clar ca nici anul asta nu ne intereseaza cupa. E cea mai neprofitabila cupa pentru "conducerea" stelei.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează