FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - AC MILAN

24 mai 1989, ziua cînd fotbalul românesc a fost pentru ultima dată prezent într-o finală de cupă europeană!

Articol de - Publicat vineri, 24 mai 2013 00:00 / Actualizat vineri, 24 mai 2013 11:35

"Generaţia magică" a Stelei de la finalul anilor '80, singura din fotbalul românesc medaliată la nivel internaţional, şi-a încheiat reprezentaţia pe arena celor pe care ii rapuseseră în ‘86.

Drumul spre finală a început pe 7 septembrie la Praga, acolo unde "roş-albaştrii" au surclasat campioana Cehoslovaciei cu 5-1.

După 7-3 la general în primul tur, steliştii au dat în faza următoare de campioana vicecampioanei Europei, Spartak Moskova. "Victima" acestei duble a fost portarul Rinat Dasaev, cel care a primit 3 goluri în Ghencea (dublă Hagi şi gol Ilie Dumitrescu, primul în Europa pentru "puştiul" bucureştenilor) şi două la Moscova. Partida din deplasare a fost una disputată în condiţii speciale, deoarece la ora meciului stadionul "Dinamo" din capitala URSS-ului era nins şi îngheţat, iar gerul s-a simţit din plin. Avea să fie primul duel Lăcătuş-Dasaev, al 2-lea urmînd a se disputa în vara lui 1990 în Italia. "Fiara" a deschis scorul, iar "Pele" Balint a inchis tabela şi a adus victoria în ultimul minut.

În sferturi a venit rîndul celor de la IFK Goteborg, formaţie care în decada respectivă a cucerit de două ori Cupa Uefa, în 1982, atunci cînd a trecut în turul 3 de Dinamo (3-1, 1-0) şi în 1987. În tur, Steaua a pierdut cu 1-0, aceasta fiind singura înfrîngere din acel sezon pînă în finală. În retur, pe 15 martie 1989, Lăcătuş a făcut un nou meci mare! A înscris de 3 ori, performanţă pe care nu a mai realizat-o nimeni în istoria "roş-albaştrilor" într-un meci în cupele europene! 5-1 la final, iar Steaua avea să ajungă pentru a treia oară în patru ani în "careul de aşi", alături de AC Milan, Real şi Galatasaray.

Sorţii au scos în calea "roş-albaştrilor" campioana Turciei, formaţie care bifa prima semifinală din istoria clubului. 4-0 în Ghencea şi soarta calificătii era decisă. Returul a fost unul fără miză, singurele momente reţinute de microbiştii fiind galbenul încasat de Ilie Dumitrescu, sancţiune din cauza căreia a lipsit în finală şi reuşita anulată lui Piţurcă după ce portarul turcilor a degajat în ceafa actualului selecţioner.

A urmat finala cu Milan, formaţie care tocmai zdrobise Realul cu 5-0. Italienii deţineau la vremea respectivă 11 titluri de campioană, 4 cupe, 2 CCE si 2 CC. Pe banca lor era Arrigo Sacchi, cel care a reuşit să readucă gruparea milaneză în elita fotbalului după ce la începutul anilor 80 aceştia au fost retrogradaţi.

Partida a fost una fără istoric, scorul de 4-0 pentru campioana Italiei nelăsînd loc pentru comentarii. În fotbalul european se năştea o nouă mare echipă, AC Milan, formaţie care-i avea în componenţă pe Baresi, Costacurta, Maldini, Donadoni, Ancelotti, plus "tripleta olandeză" formată din Rikkaard, Gullit şi Van Basten, ultimii doi bifînd în finală cîte o dublă.

24 mai 1989 a fost ziua cînd "Super Steaua" şi-a încheiat "recitalul" început pe 18 septembrie 1985 la Vejle.

Bumbescu, Balint, Belodedici, Bălan, Iovan, Lăcatus, Piţurcă şi Tudorel Stoica au bifat prezenţe atît in sezonul 1985/86 cît şi în 1988/89. Bumbescu, Balint, Iovan, Lacătus si Piţurcă au jucat în toate cele 3 finale continentale plus meciul de la Tokyo (River Plate-Steaua 1-0).

22 de goluri au marcat steliştii în stagiunea 1988/89: Lacătuş 7 goluri, Hagi 6, Dumitrescu 4, Balint 3, Stoica si Dan Petrescu un gol. Lacătus şi Hagi au ocupat locurile 2 şi 3 în topul marcatorilor, după Van Basten.

Parcursul Stelei pînă în finala CCE:

Sparta Praga - Steaua 1-5 (dublă Lăcătuş, dublă Hagi, Tudorel Stoica);

Steaua - Sparta Praga 2-2 (Hagi, Lăcătuş);

Steaua-Spartak Moscova 3-0 (Ilie Dumitrescu, dubla Hagi);

Sparta Moscova-Steaua 1-2 (Lăcătuş, Balint);

IFK Goteborg-Steaua 1-0;

Steaua-IFK Goteborg 5-1 (triplă Lăcătuş, Ilie dumitrescu, Balint),

Steaua-Galatasaray 4-0 (Ilie Dumitrescu, Hagi, Dan Petrescu, Balint);

Galatasaray-Steaua 1-1 (Ilie Dumitrescu).

Steaua - AC Milan 0-4

Steaua: Silviu Lung - D Petrescu, Bumbescu, Iovan, Ungureanu, T Stoica (capitan), D Minea, Hagi, Rotariu (Balint 46), Lacătus, Piţurcă; antrenor Anghel Iordănescu.

AC Milan: Giovanni Galli - Tassotti, Baresi (capitan), Costacurta (Filippo Galli 75), Paolo Maldini, Colombo, Rijkaard, Donadoni, Ancelotti, Gullit (Virdis 60), Van Basten; antrenor Arrigo Sachi.

Citește și:

Răzvan Lucescu a refuzat prima ofertă, dar poate da lovitura » Presa internațională anunță că este favorit să înlocuiască un antrenor de legendă
Campionate
Răzvan Lucescu a refuzat prima ofertă, dar poate da lovitura » Presa internațională anunță că este favorit să înlocuiască un antrenor de legendă
Ultrașii FCSB știu numele fotbaliștilor cu care negociază Becali și exultă: „5 ani nu ne bate nimeni!”
Superliga
Ultrașii FCSB știu numele fotbaliștilor cu care negociază Becali și exultă: „5 ani nu ne bate nimeni!”
Al Hilal câștigă Cupa Regelui! Cristiano Ronaldo a plâns în hohote după ce a rămas fără trofeu cu Al Nassr
Campionate
Al Hilal câștigă Cupa Regelui! Cristiano Ronaldo a plâns în hohote după ce a rămas fără trofeu cu Al Nassr

Imagini SCANDALOASE de la gala RXF, din Sala Polivalentă » Două femei lovite cu bestialitate de „Perversul” de pe Târgu Ocna, în cușcă! Reacția șocantă a organizatorilor: „Nu este nimic deplasat!”

De asta a fost mazilit?! Ce a putut să facă în vestiar jucătorul plecat de la Dinamo


Comentarii (27)
realrapid
realrapid  •  26 Mai 2013, 13:41
Postat de id45 pe 24 Mai 2013, 20:10

Turcii aveau si ei echipa atunci , de asta au ajuns sa joace cu Steaua .... faza interesanta a fost la meciul retur de la Istambul , cand portarul gazdelor degaja mingea direct in capul lui Lacatus , mingea intra in poarta dar arbitrul nu acorda gol ... ce a urmat ... finala .... eu am inteleso ca un meci dubios ... nu contest valoarea lui Gullit si a lui Basten dar la noi parca n-a fost pe teren apararea , cu Bumbescu in frunte ... Gullit jucand intr-un picior find accidentat o perioada de timp . Oricum totul e istorie ! ... As dori sa vad si pe Dinamo , Rapid etc intr-o finala de cupa europeana dar pina atunci , aceste echipe sa intre in silencio stampa si sa se demonstreze ca pot !!!

Asta era diferenta atunci intre steaua si milan.Acum ca sa ajungi intr-o finala europeana trebuie sa joci cam dublul meciurilor fata de atunci.

iulix73
iulix73  •  25 Mai 2013, 16:01
Postat de id45 pe 24 Mai 2013, 20:10

Turcii aveau si ei echipa atunci , de asta au ajuns sa joace cu Steaua .... faza interesanta a fost la meciul retur de la Istambul , cand portarul gazdelor degaja mingea direct in capul lui Lacatus , mingea intra in poarta dar arbitrul nu acorda gol ... ce a urmat ... finala .... eu am inteleso ca un meci dubios ... nu contest valoarea lui Gullit si a lui Basten dar la noi parca n-a fost pe teren apararea , cu Bumbescu in frunte ... Gullit jucand intr-un picior find accidentat o perioada de timp . Oricum totul e istorie ! ... As dori sa vad si pe Dinamo , Rapid etc intr-o finala de cupa europeana dar pina atunci , aceste echipe sa intre in silencio stampa si sa se demonstreze ca pot !!!

" ... portarul gazdelor degaja mingea direct in capul lui Lacatus ... " . Sigur nu era Piturca ?! )))

mihaitanase
mihaitanase  •  25 Mai 2013, 11:12

VULPEA CAND N-AJUNGE LA STRUGURI ZICE CA SUNT ACRI!SI APROPO STEAUA IN PERIOADA ACEA A JUCAT DE TREI ORI CU MILAN SI N-A PIRDUT DECAT O DATA,IAR MILANUL IN ACEI ANI LE DADEA 4-5 LA ZERO REALULUI , BARCELONEI CAND VROIAU EI.AM VAZUT ACUM DOI ANI MECIUL LA RAI 1 SI NU MI S-A PARUT RAU DE LOC VAZUT LA RECE,AU FOST DOAR CATEVA GAFE MARI IN APARARE DE CARE MILAN A STIUT SA PROFITE.4 SEMIFINALE,3FINALE SI 2 VICTORII IN CUPELE EUROPENE REPREZINTA SI PT.ECHIPELE DIN VEST UN PALMARES FOARTE BUN CU CARE SE POT MANDRI ORICAND.CA ROMAN SA NU TE LAUZI CU ASA CEVA LA CARE POTI ADAUGA CUFALA SI PERFORMANTELE LUI DINAMO SI ALE CRAIOVEI NU MI SE PARE NORMAL. MULTE TARI MAI BOGATE NU SEPOT LAUDA CU ASTA!

Vezi toate comentariile (27)
Comentează