LIGA 1   •   

REVENIRE

"A primit o lecţie"

 
de Eduard Apostol, Raed Krishan (Foto)   •   25 Ianuarie 2009
 

Dinamoviştii speră ca Moţi să fi învăţat din eşecul de la Siena. "Să nu uite cît de mult a ţinut să plece de la noi, a scris şi mesaje în vestiar", au comentat oficialii


Cosmin Moţi este aşteptat săptămîna viitoare să redevină, oficial, jucător al "cîinilor". Dinamoviştii îl primesc înapoi pe fundaşul de 24 de ani, împrumutat la Siena, deşi şefii încă n-au uitat dorinţa de a pleca a stoperului din Ştefan cel Mare, în vara trecută. "E bine venit, îl aşteptăm cu braţele deschise, însă sper să fi învăţat din această experienţă, care este ca o lecţie. De aceea e bine mereu să-ţi vezi lungul nasului! Moţi să nu uite că voia să plece de la Dinamo şi chiar a scris un mesaj în vestiar, sugestiv, pe această temă", au mărturisit oficialii "cîinilor".

De trei ori mai puţin la salariu
Fotbalistul i-a recucerit pe acţionari, în momentul în care le-a trimis SMS-uri în care îşi exprima dorinţa de a se întoarce din această iarnă. "Vrea să revină neapărat, ar fi un cîştig pentru ambele părţi. Dar să-şi dea seama că va trebui să transpire mult ca să redevină titular, e unul ca toţi ceilalţi", au mai zis dinamoviştii.

Mai trebuie lămurită şi problema salariului. Moţi cîştiga 7.500 de euro pe lună în tricoul alb-roşu, exact cît vor şefii să-i dea şi acum. În schimb, fundaşul ar vrea să revină pe salariul de la Siena, de aproape 20.000 de euro pe lună, ceea ce bucureştenii nu acceptă cu nici un chip.


"Nu pot să stau aici pînă la vară, cînd expiră împrumutul, fără să fi jucat deloc. Astea sînt deciziile antrenorului, a băgat alţi jucători, asta e viaţa. Îl aştept pe Victor Becali mîine să discutăm situaţia mea"
COSMIN MOŢI, fundaş Siena


Vine marţi la antrenamente?
Dinamoviştii aşteaptă să scape de Julio Cesar şi să dea "verde" pentru revenirea lui Cosmin Moţi acasă. Brazilianul s-a înţeles cu Gaziantep, roş-albii aşteaptă prima tranşă de 250.000 de euro de la turci, după care Victor Becali va pleca în Italia, cel mai probabil mîine, ca să aranjeze repatrierea fundaşului de 24 de ani. Siena se va alege cu banii luaţi de Dinamo de la Gaziantep şi-l va elibera pe Moţi. Dacă afacerea se perfectează încă de luni, Cosmin Moţi ar putea ajunge marţi în cantonamentul "cîinilor" din Antalya.

 
Comentarii (8)
DAN  ( comentarii)
TRAIASCA MIRELL RUDEY! PENIBILILOR!
CU MOTI NU AM EMOTII. PROSTI SUNT AIA CA NU STIU SA IL VALORIFICE. NOI NU PUTEM DECAT SA NE BUCURAM DACA UN ASEMENEA JUCATOR REVINE.
25 Ianuarie 2009, 16:41   •   Comenteaza
edyCJ  ( comentarii)
@MASSIMO MACCARONE:
mai baiatule, nu vezi ca Moti nu joaca DELOC la Siena, asta e valoarea lui, ZERO BARAT. Daca vine la Dinamo, chiar rupeti tot, mai ales o rupeti cu realitatea...inca un REBUT!
25 Ianuarie 2009, 12:37   •   Comenteaza
MASSIMO MACCARONE  ( comentarii)
E CLAR! DACA MAI VINE SI MOTI, VOM RUPE TOT! steaua IN B!
25 Ianuarie 2009, 11:59   •   Comenteaza
LEO  ( comentarii)
Inca unul care nu are treaba cu fotbalul (ca si Niculescu,ca si multi altii despre care nu stiu de ce fac atata caz ziarele de la noi...).De ce s-ar incurca iar Dinamo cu el ?! Probabil,e vorba doar despre niste invarteli financiare...
25 Ianuarie 2009, 10:29   •   Comenteaza
Geo  ( comentarii)
era de asteptat sa esueze la siena. el in romania s-a remarcat doar prin simulari si faulturi dure. acum probabil urmeaza o reabilitare la echipa nationala si in 1 an va fi iar o mare bijuterie buna de export.
25 Ianuarie 2009, 09:59   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Popesti-Leordeni Apartament in Popesti-Leordeni
24.000 EU
Popesti-Leordeni , SU: 32 mp, 1 cam.
Suprafata utila: 32 mp
garsoniera

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
VAND CASA
Se vinde vila constructie 2008 situata intr-o zona linistita la 50 m de DN 7 si la 10 km de Pitesti. Aceasta este complet tencuita la interior, are instalatie electrica facuta si tamplaria ...
Arges/Calinesti - pret 65.000,00 EUR
Tablet PC Android 2.2 L 400
Tableta PC Android 2.2 7", VIA 8650 cu 3G, Camera si WiFi Husa din piele cu tastatura USB, Adaptor USB, Incarcator Garantie 12 luni, Pret 449.99 RON Pentru mai multe informatii vizitati ...
Constanta/Constanta - pret 449,00 RON
Inchiriez Garson Iancului Avrig LIBERA
Garsoniera Avrig, Iancului, Dec 9/10, semimobil., balcon inchis, usa metalica, aragaz, frigider, masina spalat rufe, libera. 210 EURO Negoc. Preferabil Cuplu/Familie, 0770.878.572, 0769.41.92.17, ...
Bucuresti/Bucuresti Sect 2 - pret 210,00 RON
Ingrijire batrani contra locuinta
Cautam batrani spre ingrijire, contra locuinta (apartament sau casa la curte). Suntem o familie serioasa (sot, sotie si copil), care dorim sa ingrijim o familie de batrani sau un batran/a, cu tot ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.000,00 RON
VAND NISIP, BALAST, PIETRIS, CAR MOLOZ
VAND: NISIP (0-3), MARGARITAR (4-8), PIATRA MICA(8-16), PIATRA MARE (16-32), BALASTRU (0-16), REFUZ DE CIUR (32-64), PAMANT VEGETAL, PAMANT UMPLUTURA - CARAM MOLOZ DE LA DEMOLARI SI EXCAVATII – ORICE ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Loading from
Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

E tanara, e frumoasa si e apreciata. Dar e si sotie, si mama si stie foarte bine sa impace cariera cu viata de familie. Andra canta foarte bine, dar uraste aspiratorul.Cu atatea proiecte, muzicale si de televiziune, mai ai timp si pentru a fi sotie [...]
AP: "Zaleilah" celor de la Mandinga, un talmeş-balmes global, frenezie ţigănească, cimpoaie şi trompete cubaneze (VIDEO)

AP: "Zaleilah" celor de la Mandinga, un talmeş-balmes global, frenezie ţigănească, cimpoaie şi trompete cubaneze (VIDEO)

Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V