LIGA 1   •   

STEAUA

Acasă printre ciuperci! » Steaua va debuta pe teren propriu pe stadionul Farului

 
de Ionuţ Coman, Ionuţ Petrişor   •   31 Iulie 2011
 

Stadionul Farul se află într-o stare deplorabilă

Steaua debutează pe teren propriu la Constanţa, pe un gazon la fel de prost ca atunci cînd Piţurcă le aducea pe stadionul Farul pe Olanda, pe Franţa şi pe Cehia, ca să profite de condiţiile proaste.

Steaua va mai avea un adversar astăzi. Echipa lui Levy o să aibă parte de probleme în plus dacă-şi propune să paseze şi să domine contra Mioveniului, fiindcă terenul stadionului Farul e mai prost decît cel pe care roş-albaştrii îl aveau pe Ghencea. E la fel de prost ca pe vremea în care Victor Piţurcă profita de asta.

În mandatul trecut de selecţioner, Piţi organiza la malul mării toate partidele importante din preliminarii, ca să profite de starea proastă a gazonului în faţa unor adversari mai tehnici, pe care iarba şi terenul denivelat îi împiedicau să joace. Cehia şi Olanda au pierdut la Constanţa, cu Franţa am scos o remiză şi doar Serbia a cîştigat, cu 3-2. În seara asta, Mioveniul va fi România, adică echipa mai slab cotată şi care va fi, teoretic, avantajată de condiţiile în care se joacă meciul.

Terenul nu are suprafeţe "chele", dar e acoperit în unele zone de ciuperci şi de alte plante decît gazonul. "Acum cîteva luni s-a stricat mai rău, fiindcă n-am avut bani să plătim apa şi a fost întreruptă alimentarea. Din cauza asta nu l-am mai udat o vreme şi s-a ars", a explicat unul dintre îngrijitorii de la Constanţa.

Lumea nu se înghesuie
Steaua nu mai prezintă un interes la fel de mare la Constanţa, un oraş în care altfel sînt foarte mulţi fani ai roş-albaştrilor, care umpleau arena în anii trecuţi, cînd "militarii" o întîlneau pe Farul. Steliştii au tipărit acum 14.000 de bilete, din care pînă aseară se vînduseră doar 1.000. Preţurile sînt mici, "mai mult decît promoţionale", după cum le-a descris Mihai Stoica: 5 lei pentru peluze, 10 lei la tribuna a II-a şi 15 lei la tribuna I.

Mai mulţi la hipermarket
Roş-albaştrii au avut o sesiune de autografe la Constanţa, la care au participat Geraldo Alves, Băjenaru, Dorinel Popa, Rusescu şi Gabi Matei. Fotbaliştii s-au întîlnit cu suporterii într-un hipermarket din Constanţa şi au fost asaltaţi de fani pentru poze şi autografe, cel mai solicitat fiind Gabi Matei.

Străinii sînt şocaţi
Steaua are stadionul propriu suspendat pentru primele două etape ale sezonului, cu Mioveni şi cu U Cluj, dar oricum n-avea de gînd să mai joace pe Ghencea, de unde a fost dată afară de Ministerul Apărării. Străinii din lot sînt uimiţi că, deşi au meci acasă, au parcurs 225 de kilometri, pînă la Constanţa. "Nu mi s-a mai întîmplat niciodată în carieră să merg în deplasare cînd am meci acasă", s-a mirat Geraldo.

"Am stabilit preţuri mici pentru bilete tocmai ca să vină lumea, şi sper să vină, pentru că avem nevoie de public" (Mihai Stoica, manager general Steaua)

Ce audienţă au avut roş-albaştrii pe Ghencea în finalul sezonului trecut:
Steaua-Bistriţa 1923
Steaua-Rapid 7.845
Steaua-Tîrgu Mureş 2.879

 
Comentarii (26)
sharky_04  (83 comentarii)
Postat de ovidelu19 pe 31 Iulie 2011, 13:09
pacat de Farul Constanta ca le permiteti oilor lui Gigi ca oricum Steaua nu mai exista:))
din pacate nu noi suporterii adevarati ai lui FC Farul 1920 Constanta decidem ce echipe sa joace pe stadionul nostru ca echipe gazde, ci presedintele Marcel Lica, care sper ca dupa acest meci sa adune niste bani de la Gheorghe Becali pentru timpul cat a folosit acest gazon si sa nu ne trezim cu scaunele rupte sau alte traznai pe stadion.
Daca ar fi ascultat pe fanii constanteni, Steaua juca acum in Ghencea sau la Buzau unde stadionul este tot ros albastru si nu la Constanta, unde ziaristii Bucuresteni nici macar nu cunosc numele stadionului "Farul", preferand sa foloseasca sintagma:"Steaua joaca la Constanta meciul cu CS Mioveni", Unde la Constanta ? Pe stadionul Portu
31 Iulie 2011, 15:08   •   Comenteaza
sharky_04  (83 comentarii)
Postat de ovidelu19 pe 31 Iulie 2011, 13:09
pacat de Farul Constanta ca le permiteti oilor lui Gigi ca oricum Steaua nu mai exista:))
ne puteti imprumuta niste suporteri din galeria lui U Cluj sa faca putina atmosfera pe stadion ??? ar fi grozav :)
31 Iulie 2011, 15:04   •   Comenteaza
sharky_04  (83 comentarii)
Ionut Coman este un ziarist platit de un ziar rival echipei FC Farul 1920 Constanta si este normal ca el sa critice gazonul stadionului "Farul" din Constanta, doar a terminat facultatea de Stiinte Agricole Spiru Haret Constanta cu nota 10 :))
31 Iulie 2011, 15:00   •   Comenteaza
ovidelu19  (37 comentarii)
pacat de Farul Constanta ca le permiteti oilor lui Gigi ca oricum Steaua nu mai exista:))
31 Iulie 2011, 13:09   •   Comenteaza
imperator  (22181 comentarii)
Postat de cr7thebest pe 31 Iulie 2011, 12:06
are dreptate ma ....nu mai comenta aiurea ca toti sunteti niste falsi suporteri ai stelei care criticati steaua si pe becalii....daca nu era becalii steaua era in B
Nu zau ? Si de ce ma rog ajungea in B ? Adica nu se mai gasea nimeni sa cumpere Steaua ? Te inseli !!!
31 Iulie 2011, 12:10   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Popesti-Leordeni Apartament in Popesti-Leordeni
24.000 EU
Popesti-Leordeni , SU: 32 mp, 1 cam.
Suprafata utila: 32 mp
garsoniera

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Gazda Bucuresti
Ofer gazda in chirie. Camera super curata, mobilata in apartament cu 3 camere. in zona toate mijloacele de transport. Rog seriozitate !
Bucuresti/Bucuresti - pret 500,00 RON
4 camere Piata Muncii an 1996 decomandat
vad 4 camere Piata Muncii an 1996 et 3din10 decomandat SU 98 MP bloc monolit proiectat pe bile seismice peste 9 gr metrou ratb tramvai 3 minute..USOR NEGOCIABIL
Bucuresti/Bucuresti - pret 132.000,00 EUR
Catei Cane Corso de vanzare
Vand catei Cane Corso, vaccinati si deparazitati conform varstei. Puii au varsta de 8 saptamani. Sunt disponibili masculi si femele la un pret extrem de convenabil, raportat la calitatea acestora. ...
Bihor/Oradea - pret 1.500,00 RON
vand 2 autoturisme
vand renault laguna 2, an fabricatie 2003 diesel. 6 trepte, clima, scaune semipiele, 6 trepte, 120 cp, , culoare gri holograme. pret 5500 E vand dacia papuc 4x4 diesel, stare foarte buna, motor ...
Brasov/Brasov - pret 5.500,00 EUR
CAMIN BATRANI ALZHEIMER
Camin batrani situat la Mogosoaia asigura asistenta medicala si ingrijire pentru batrani si pentru pacientii cu boala Alzheimer. Pentru detalii sunati la: 0745 766 173 sau vizitati ...
Ilfov/Mogosoaia - pret 1.800,00 RON
Loading from
Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

E tanara, e frumoasa si e apreciata. Dar e si sotie, si mama si stie foarte bine sa impace cariera cu viata de familie. Andra canta foarte bine, dar uraste aspiratorul.Cu atatea proiecte, muzicale si de televiziune, mai ai timp si pentru a fi sotie [...]
AP: "Zaleilah" celor de la Mandinga, un talmeş-balmes global, frenezie ţigănească, cimpoaie şi trompete cubaneze (VIDEO)

AP: "Zaleilah" celor de la Mandinga, un talmeş-balmes global, frenezie ţigănească, cimpoaie şi trompete cubaneze (VIDEO)

Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V