FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Andrei Burcă n-o vede pe FCSB campioană: „Nu sunt atât de multe puncte”

Andrei Burcă
Andrei Burcă

Articol de - Publicat luni, 15 ianuarie 2024 21:14 / Actualizat luni, 15 ianuarie 2024 23:11

Fostul jucător al CFR-ului, Andrei Burcă, crede că titlul este departe de a fi fost jucat, în ciuda avansului de 8 puncte pe care liderul FCSB îl are față de clujeni.

Patronul lui FCSB, Gigi Becali, e mai sigur ca niciodată că roș-albaștrii nu vor rata titlul anul acesta. ”Nu-i vorba doar despre avansul pe care-l avem, dar și echipa este supervaloroasă”, susține omul de afaceri.

Încă un cutremur la Dinamo » Schimbare radicală în conducerea clubului!
DINAMO
Încă un cutremur la Dinamo » Schimbare radicală în conducerea clubului!

Liderul are 8 puncte în fața marei rivale CFR Cluj, după 21 de etape, însă Andrei Burcă îl contrazice pe Becali. Fostul jucător al clujenilor, acum în Arabia Saudită, la Al-Okhdood, crede că avansul nu-i așa mare.

Andrei Burcă nu-i de acord cu Gigi Becali

"Nu sunt atât de multe puncte, ţinând cont că se înjumătăţesc. Deci şanse sunt în continuare pentru CFR. Important e să se pregătească bine și să fie aduși jucătorii de care consideră că e nevoie.

Trebuie să speri până la ultima etapă pentru că de asta intri pe teren şi vrei să câştigi", a declarat Andrei Burcă, pentru Orange Sport.

Precedentul din sezonul 2020 - 2021

Fundașul central în vârstă de 30 de ani a amintit că în stagiunea în care „a venit domnul selecţioner la CFR Cluj aveam 8 puncte în spatele FCSB-ului şi am terminat la 12 după play-off”.

Burcă se referă la sezonul 2020 - 2021. La începutul lui decembrie 2020, patronul Neluțu Varga l-a adus la echipă pe actualul selecționer al României, Edward Iordănescu.

CFR Cluj a câștigat titlul în 2020 - 2021 cu 9 puncte avans

Cu el pe bancă, CFR-ul a recuperat o diferență de 6 puncte, față de FCSB, iar la finalul campionatului a trecut primul linia de sosire. Cu nu mai puțin de 9 puncte avans!

A fost al șaptelea titlu din istoria clubului și al patrulea consecutiv. Pe al optulea l-a câștigat în anul următor, cu Dan Petrescu pe bancă.

1 milionde euro a luat CFR Cluj în 2023, la transferul lui Andrei Burcă în Arabia Saudită, la Al-Okhdood

Mai puteți citi:

Ștefan Pănoiu a semnat cu rivala din Superligă!

O mare echipă europeană pregătește asaltul pentru Darius Olaru » Când se poate face transferul

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
UbiMortus1984
UbiMortus1984  •  16 Ianuarie 2024, 13:19

Asa e, depinde cati bani a investit CFRul in arbitri in pauza de iarna...

Van_Basten
Van_Basten  •  16 Ianuarie 2024, 12:47

Sa ai dinti de aur si gura aurita...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează