Articol de Andrei Vochin - Publicat luni, 26 octombrie 2009 00:00
După temporizarea lui Angelo şi posesia lui Lucescu, Ienei a venit cu un element novator, progresia adîncă în terenul advers. Aceasta împreună cu începuturile zonei în defensivă au creat "stilul Steaua"
Steaua vitezistă. Steaua exuberantă. Steaua superofensivă. Acestea erau caracterizările lapidare ale echipei care avea să uimească Europa anilor '80. O forţă adînc implantată în terenul advers, o permanentă ameninţare pentru cealaltă poartă. Un foc de artificii, care pleca însă de la o modificare esenţială în cealaltă parte de teren, zona defensivă. Acolo unde marcajul om la om a fost treptat înlocuit cu zona, operă de artă desăvîrşită de maestrul Arrigo Sacchi şi al său ucigător Milan.
Marea schimbare în apărarea echipelor a apărut pe la jumătatea anilor '80, exact atunci cînd Steaua începea să prindă aripi. Pînă atunci mai fuseseră ceva încercări de succes. Brazilia în 1958 cîştiga titlul mondial folosind 4 apărători în linie. Nu era o strategie, ci o necesitate cromozomială a fundaşului brazilian de a juca şi în atac. Aşa că apărătorii laterali au fost lăsaţi să urce, dar a fost coborît un central.
Revoluţionarul Sacchi
Apoi, în anii '70, Olanda lui Michels ş Ajaxul lui Pişti Covaci inovau dînd posibilitate fundaşilor de a alterna marcajul cu zona. Desăvîrşirea a venit din partea Milanului lui Arrigo Sacchi. "Ei au revoluţionat fotbalul italian şi european. Modul în care liniile lui Milan se deplasau şi totuşi rămîneau compacte a fost determinant pentru surprinderea adversarului", susţine Daniel Jeandupeaux, unul dintre cei mai cunoscuţi teoreticieni francezi.
Diferenţa fundamentală între cele două stiluri de apărare o constituie modul de abordare. În marcajul om la om important e adversarul, în celălalt mingea. Apărarea în zonă presupune, grosier vorbind, împărţirea zonei de fund în 4 careuri de responsabilitate. Cînd unul dintre fundaşii laterali iese din zonă, ceilalţi 3 execută o mişcare de translaţie către zona descoperită. Astfel, spaţiile din proximitatea mingii se reocupă. Mai departe, la fel se petrece şi cu celelalte zone.
Steaua în trend
Succesul Stelei în campania '86 se datorează şi faptului că oamenii lui Emeric Ienei au fost în trendul timpului. Enzo Scifo, liderul Anderlechtului din acea vreme, povestea după şocul, 0-3, de pe Ghencea. "La un moment dat, m-am oprit pe teren şi am început să număr adversarii. Aveam impresia că sînt 13, 14 sau Dumnezeu ştie cîţi! Pînă să primesc mingea, cel puţin doi adversari apăreau lîngă mine".
Aceeaşi senzaţie o trăise şi echipa neamţului Ralf Rangnick, cînd a întîlnit, într-un meci amical, Kievul lui Valery Lobanovski. Nu întîmplător, Dinamo Kiev a cîştigat în '86 Cupa Cupelor, Steaua Cupa Campionilor Europeni şi, peste toate, Milanul lui Sacchi a dominat fotbalul european în acei ani. Iar Rangnick a primit porecla pe care o are şi acum, "Profesorul", după ce a explicat la un post TV marea revoluţie adusă în fotbal de apărarea în zonă, pe care o văzuse la Lobanovski.
La ora meciului cu Anderlecht, Steaua nu trecuse definitiv la jocul în zonă. Bumbescu, spre exemplu, făcea de cele mai multe ori marcaj om la om la cel mai avansat vîrf, iar Belodedici "curăţa" zona, asigurînd dublajul din postură de libero. La mijloc însă, Boloni şi Stoica, motoarele echipei, asigurau, pe de o parte, spatele şi, pe de alta, dădeau tonul jocului ofensiv. Erau şi fundaş dreapta, şi vîrf de atac. Ca dovadă, golurile marcate de ei în toată campania, dar şi fazele memorabile cînd reuşeau deposedări de ultim apărător, precum cea a lui Boloni din finala cu Barcelona.
Mingea "alerga" mai mult decît jucătorii
Cu ei în spate, orice risc putea fi asumat. De aici înainte intervenea clasa atacanţilor. Viteza lor. Nu doar de deplasare, precum cea a lui Balint sau Lăcătuş, ci şi cea de execuţie, ca în cazul lui Bălan, Majearu şi Piţurcă, sau cea de gîndire, valabilă pentru toţi cei ce îmbrăcau tricoul roş-albastru. Din dinamica lor, din faptul că mingea circula mult mai mult decît jucătorii, a rezultat echipa de club care a făcut, poate, cel mai bun meci din istorie: Steaua - Anderlecht 3-0! Luaţi DVD-ul de mîine şi vă veţi convinge!
După temporizarea lui Angelo şi posesia lui Lucescu, Ienei a venit cu un element novator, progresia adîncă în terenul advers. Aceasta împreună cu începuturile zonei în defensivă au creat "stilul Steaua"
Steaua vitezistă. Steaua exuberantă. Steaua superofensivă. Acestea erau caracterizările lapidare ale echipei care avea să uimească Europa anilor '80. O forţă adînc implantată în terenul advers, o permanentă ameninţare pentru cealaltă poartă. Un foc de artificii, care pleca însă de la o modificare esenţială în cealaltă parte de teren, zona defensivă. Acolo unde marcajul om la om a fost treptat înlocuit cu zona, operă de artă desăvîrşită de maestrul Arrigo Sacchi şi al său ucigător Milan.
Marea schimbare în apărarea echipelor a apărut pe la jumătatea anilor '80, exact atunci cînd Steaua începea să prindă aripi. Pînă atunci mai fuseseră ceva încercări de succes. Brazilia în 1958 cîştiga titlul mondial folosind 4 apărători în linie. Nu era o strategie, ci o necesitate cromozomială a fundaşului brazilian de a juca şi în atac. Aşa că apărătorii laterali au fost lăsaţi să urce, dar a fost coborît un central.
Revoluţionarul Sacchi
Apoi, în anii '70, Olanda lui Michels ş Ajaxul lui Pişti Covaci inovau dînd posibilitate fundaşilor de a alterna marcajul cu zona. Desăvîrşirea a venit din partea Milanului lui Arrigo Sacchi. "Ei au revoluţionat fotbalul italian şi european. Modul în care liniile lui Milan se deplasau şi totuşi rămîneau compacte a fost determinant pentru surprinderea adversarului", susţine Daniel Jeandupeaux, unul dintre cei mai cunoscuţi teoreticieni francezi.
Diferenţa fundamentală între cele două stiluri de apărare o constituie modul de abordare. În marcajul om la om important e adversarul, în celălalt mingea. Apărarea în zonă presupune, grosier vorbind, împărţirea zonei de fund în 4 careuri de responsabilitate. Cînd unul dintre fundaşii laterali iese din zonă, ceilalţi 3 execută o mişcare de translaţie către zona descoperită. Astfel, spaţiile din proximitatea mingii se reocupă. Mai departe, la fel se petrece şi cu celelalte zone.
Steaua în trend
Succesul Stelei în campania '86 se datorează şi faptului că oamenii lui Emeric Ienei au fost în trendul timpului. Enzo Scifo, liderul Anderlechtului din acea vreme, povestea după şocul, 0-3, de pe Ghencea. "La un moment dat, m-am oprit pe teren şi am început să număr adversarii. Aveam impresia că sînt 13, 14 sau Dumnezeu ştie cîţi! Pînă să primesc mingea, cel puţin doi adversari apăreau lîngă mine".
Aceeaşi senzaţie o trăise şi echipa neamţului Ralf Rangnick, cînd a întîlnit, într-un meci amical, Kievul lui Valery Lobanovski. Nu întîmplător, Dinamo Kiev a cîştigat în '86 Cupa Cupelor, Steaua Cupa Campionilor Europeni şi, peste toate, Milanul lui Sacchi a dominat fotbalul european în acei ani. Iar Rangnick a primit porecla pe care o are şi acum, "Profesorul", după ce a explicat la un post TV marea revoluţie adusă în fotbal de apărarea în zonă, pe care o văzuse la Lobanovski.
La ora meciului cu Anderlecht, Steaua nu trecuse definitiv la jocul în zonă. Bumbescu, spre exemplu, făcea de cele mai multe ori marcaj om la om la cel mai avansat vîrf, iar Belodedici "curăţa" zona, asigurînd dublajul din postură de libero. La mijloc însă, Boloni şi Stoica, motoarele echipei, asigurau, pe de o parte, spatele şi, pe de alta, dădeau tonul jocului ofensiv. Erau şi fundaş dreapta, şi vîrf de atac. Ca dovadă, golurile marcate de ei în toată campania, dar şi fazele memorabile cînd reuşeau deposedări de ultim apărător, precum cea a lui Boloni din finala cu Barcelona.
Mingea "alerga" mai mult decît jucătorii
Cu ei în spate, orice risc putea fi asumat. De aici înainte intervenea clasa atacanţilor. Viteza lor. Nu doar de deplasare, precum cea a lui Balint sau Lăcătuş, ci şi cea de execuţie, ca în cazul lui Bălan, Majearu şi Piţurcă, sau cea de gîndire, valabilă pentru toţi cei ce îmbrăcau tricoul roş-albastru. Din dinamica lor, din faptul că mingea circula mult mai mult decît jucătorii, a rezultat echipa de club care a făcut, poate, cel mai bun meci din istorie: Steaua - Anderlecht 3-0! Luaţi DVD-ul de mîine şi vă veţi convinge!
Constantin Gâlcă, noul antrenor al Universității Craiova! Acord cu Mihai Rotaru
