FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL - STEAUA 1-0

Apostol, singurul stelist care a vorbit după înfrîngere: "Mucles!"

Articol de - Publicat luni, 27 septembrie 2010 00:00

Mijlocaşul a ieşit ultimul din vestiar, s-a certat cu suporterii şi cu ziariştii, după care a rămas în Galaţi

Steliştii au apărut cu capetele plecate, vizibil trişti. "Sînt distrus!", a exclamat Latovlevici. S-au grăbit unul cîte unul să urce în autocar, fără să declare nimic. A existat şi o excepţie: Iulian Apostol. Unul dintre cei mai slabi de pe teren, mijlocaşul de 30 de ani a ieşit ultimul, ştiind că va rămîne în Galaţi, de unde e familia lui. Cîţiva suporteri stelişti l-au abordat pe Apostol în faţa vestiarului: "N-ai jucat nimic! Vindeţi meciuri sau ce faceţi? Că altfel nu ne explicăm!". Fotbalistul a reacţionat dur: "Voi credeţi că mie nu-mi e ruşine de cum jucăm? Vă spun eu că suferim mai mult decît voi! Dar terminaţi cu astea că frecăm menta, nu facem nimic... Cum să vindem meciuri?! Ce prostie mai e şi asta?!".

Fanii din Galaţi ai roş-albaştrilor au continuat să-i facă reproşuri, iar unul dintre ei i-a chemat la un moment dat un taxi, fiindcă maşina familiei jucătorului nu apărea: "Urcă în taxi, că nu mai vine nimeni după tine!". Altul l-a invitat în autoturismul lui: "Hai, mă Iulică, mergi acasă? Că te duc eu". Rudele lui au apărut la un moment dat şi stelistul a fost încercuit de microfoane înainte să urce în dreapta fratelui său, care se afla la volan. În acel moment, Apostol parcă a înnebunit, a împins camerele televiziunilor şi a început să ţipe: "Voi să cereţi interviuri atunci cînd o să respectaţi jucătorii! Pînă atunci, mucles! Mucles! Vă bateţi joc de noi, nu ne arătaţi nici un pic de respect!".

10.000 de euro lunar cîştigă Apostol din contractul cu Steaua. Pe lîngă salariu, a mai luat şi o primă la instalare

Omul-problemă
Apostol a fost, la Galaţi, pentru a doua oară titular de cînd a venit la Steaua. Mai jucase în Cupă, contra lui Gaz Metan CFR Craiova. Ilie Dumitrescu a vrut să-l titularizeze la Liverpoool, dar mijlocaşul a refuzat atunci, spunîndu-i tehnicianului că nu se simte pregătit. El a lipsit 6 luni din cauza unei accidentări la genunchi. E recunoscut drept un tip temperamental, care intră des în conflicte. A avut dispute inclusiv cu Dan Petrescu la Unirea.

Puiu, lovit în faţă cu o cameră
Anghel Iordănescu a respectat promisiunea pe care a făcut-o, aceea că nu va mai comenta meciurile Stelei cît timp echipa e pregătită de fiul său, Eduard. Dar tot n-a scăpat de reporteri şi de cameramani, care l-au asaltat la ieşirea de pe stadion. Iordănescu a continuat să meargă repede spre maşină şi s-a trezit lovit cu o cameră direct în pometele drept, destul de puternic. S-a speriat, dar şi-a văzut de drum mai departe.

Steaua a cerut penalty
Roş-albaştrii au solicitat o lovitură de pedeapsă înaintea pauzei. În urma unui corner, Ricardo a căzut în careu şi pare să fi fost tras de gît, după imaginile TV, dar Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue. Lovitura de la colţ care a precedat faza litigioasă fusese acordată greşit. Bilaşco a deviat cu capul pentru Brandan şi mingea a ieşit în afara terenului, dar nici "centralul", nici asistentul Nica nu au sesizat că era aut şi au dictat corner. Asistentul Iliescu a semnalizat greşit ofsaid de două ori în prima repriză, de fiecare dată pe atacuri ale gazdelor.

Becali a plecat fără Iordănescu
Gigi Becali şi Anghel Iordănescu au venit împreună la Galaţi, dar au plecat separat. Patronul a părăsit arena înaintea fluierului final: "Nu mai suport! Am crezut că e fotbal, dar am dar peste circ!". Iordănescu a rămas în tribună. "Puiu mi-a zis că vrea să stea pînă la sfîrşit", a explicat Becali. Tatăl antrenorului principal al Stelei a plecat pînă la urmă alături de vicepreşedintele Teia Sponte.

Ochiroşii i-a salutat şi i-a înjurat
Înlocuirea lui Ochiroşii cu Silviu Ilie a fost urmată de o scenă comică: mijlocaşul stînga a fost chemat la salut de fanii Stelei, a mers şi a scandat cu ei. În drum spre bancă, l-a chemat şi galeria Oţelului, care i-a cerut să înjure Steaua. Ochiroşii a acceptat şi le-a făcut pe plac şi suporterilor echipei pentru care jucase. El e împrumutat de Steaua la Galaţi.

Dorinel: "O bat şi pe Dinamo!"
Dorinel Munteanu e fericit că Oţelul şi-a păstrat primul loc în clasament şi o ameninţă şi pe rivala Stelei, pe care o va întîlni în runda următoare: "Steaua are şanse la titlu în continuare, e una dintre favorite la cucerirea trofeului, cu atît mai tare mă bucur că am învins-o. Am demonstrat că merităm locul 1 şi eu zic c-o să-i ţin în priză pe jucătorii mei şi pentru jocul cu Dinamo, din care sper să obţinem încă trei puncte".

Ştirile meciului:

- Steaua a avut cea mai mică galerie la un meci în deplasare de la startul sezonului. Doar 50 de suporteri au făcut deplasarea la Galaţi.
- Dorinel Munteanu a început meciul fără nici un vîrf. Paraschiv şi Viglianti, amîndoi mijlocaşi ofensivi, au format atacul Oţelului. Pe bancă erau două vîrfuri: Pena şi Borbely.
- Bicfalvi a fost titular, dar a jucat dezastruos şi a fost schimbat după doar 40 de minute cu Ricardo, după ce greşise majoritatea paselor.
- Suporterii gălăţeni au fost anunţaţi la intrarea pe stadion: "Ocupaţi-vă locurile scrise pe bilete, că s-au vîndut toate tichetele şi riscaţi să rămîneţi în picioare!".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”

Comentarii (16)
footballclub
footballclub  •  27 Septembrie 2010, 22:22

Asteptam toti suporterii Stelei pe steauaonline.com , cea mai noua comunitate a suporterilor, cu cele mai noi informatii, stiri de la echipa, unde discutiile sunt strict legate despre fotbal si echipa Stelei, nu Gigi Becali sau alte subiecte abordate de presa care nu au nimic in comun cu echipa noastra.

hermesvenus
hermesvenus  •  27 Septembrie 2010, 13:37

UN BAIAT FOARTE SIMTIT ACEST APOSTOL.

z3us_rapidistu
z3us_rapidistu  •  27 Septembrie 2010, 11:40

un ANALfabet care nu trebuie bagat in seama...

Vezi toate comentariile (16)
Comentează