LIGA 1   •   

STEAUA

Bergodi s-ar întoarce la Steaua. Ei au revenit lîngă Gigi după ce au fost îndepărtaţi cu scandal

 
24 Noiembrie 2011 10:26
 

Cristiano Bergodi a rezistat doar şase etape la Steaua

Fără serviciu după ce a fost demis de Modena, din Serie B, Cristiano Bergodi aşteaptă telefonul lui Becali ca să revină la Bucureşti.

"Steaua ar fi o opţiune pentru mine, în cazul în care ar exista vreo ofertă. A trecut timpul şi eu oricum n-am plecat din România supărat pe Becali". Gigi l-a dat afară pe italian după un 0-0 acasă cu Sheriff Tiraspol, meci la pauza căruia patronul a coborît de la "oficială" în vestiar şi a avut un conflict cu tehnicianul.

N-ar fi primul
Bergodi nu ar fi primul caz de antrenor care s-ar întoarce la Steaua cu Gigi Becali patron după ce au plecat în condiţii nu tocmai amiabile. Au mai făcut-o şi Marius Lăcătuş şi Victor Piţurcă, în timp ce, la nivel de conducere, reîntoarcerea lui Mihai Stoica a fost una dintre surprizele finalului lui 2010.

Ai vrea ca Bergodi să revină la Steaua? VOTEAZĂ în sondajul de mai jos!

Alţi tehnicieni au declarat că pot reveni la Steaua dacă li s-ar face o ofertă.

- Walter Zenga a spus că s-ar întoarce la Steaua după ce a fost concediat cu trei etape înaintea finalului sezonului 2004-2005, însă a revenit în România la Dinamo. Chiar şi după episodul "Ştefan cel Mare", italianul a declarat că ar reveni sub comanda lui Gigi Becali, pentru că la Steaua a trăit cele mai frumoase clipe.

- Nici Gică Hagi nu ar refuza o nouă colaborare cu Gigi Becali, deşi în 2007 "Regele" a fost forţat să demisioneze după un val de critici la adresa sa, în urma unui meci terminat la egalitate de Steaza la Cluj, 0-0 cu CFR. Hagi a calificat Steaua în grupele Ligii Campionilor şi a rămas pentru primul meci din competiţie, 1-2 cu Slavia Praga în deplasare.

- Mihai Stoichiţă este un alt nume care ar accepta să redevină antrenorul Stelei dacă i s-ar solicita acest lucru. Spre deosebire de Zenga şi Hagi, "Lippi" s-a despărţit în condiţii amiabile de Becali.

- Ţiţi Dumitriu a declarat recent că ar dori să revină la Steaua ca antrenor. După ce a pregătit timp de 3 etape Steaua, după plecarea lui Zenga, în 2005, Dumitriu a revenit în urmă cu un an în Ghencea, unde a fost şeful Centrului de copii şi juniori.
Ai vrea ca Bergodi să revină la Steaua?


Votează
Rezultate
 
Comentarii (14)
ardeardealul  (247 comentarii)
)))))))))) hho hoo hhooo... la voi in fiecare 24 a luni vine mosu cu un alt antrenor si alt proiect!!! ))))) retrogradare scrie pe voi )))
24 Noiembrie 2011, 20:34   •   Comenteaza
islaz  (320 comentarii)
D-le Bergodi,din tot sufletul meu te rog nu face greseala de a te intoarce la Steaua,nu te merita acest idiot numit G Becali un asemenea specimen nu stie ce e respectul si valori morale,inafara de bani nu stie de nimic este o rusine aRomaniei,ai multa valoare d-le Bergodi si respect mult din partea noastra a suporterilor stelisti,te regreta multa lume din momentul cand ai plecat de la steaua,mult noroc si sanatate iti dorim
24 Noiembrie 2011, 19:11   •   Comenteaza
nuam616  (75 comentarii)
Pana la vara ca de la vara vine analfabetul si incultul de hagi
24 Noiembrie 2011, 13:38   •   Comenteaza
steaua.libera  (4912 comentarii)
SCRISOARE CATRE CRISTIANO BERGODI: Draga Cristiano, Ai venit intr-un moment greu la Steaua , dar cu toate acestea ai facut o pregatire de vara exemplara, de care a profitat si Stoichita dupa aceea (e interesant cum Steaua in acel sezon a murit iarna, dupa cantonamentele in Bulgaria a lui 'Limbi').
Incepusei la Steaua o munca de durata, cu jucatori no-name carora le-ai insuflat incredere si care au ajuns sa joace suprinzator de bine. Am obtinut 6 victorii din tot atatea meciuri in preliminariile pentru Europa League, in conditiile in care acum nici in Cipru nu mai batem, iar din Israel ne intoarcem cu o caruta de goluri.
24 Noiembrie 2011, 12:48   •   Comenteaza
steaua.libera  (4912 comentarii)
part II: Impresionati de proiectul tau si de profesionalismul de care ai dat dovada, suporterii au renuntat la protestul impotriva creditorului (!) si s-au intors langa echipa. Am fost cu totii fascinati de cum ai reusit sa faci din jucatori modesti precum Onicas, Tudose sau Grzelak. o echipa care, de cele mai multe ori, ne facea sa plecam bucurosi de la stadion.
A venit debutul in Europa League si, din pacate, ciobanul si-a dat iar in petic. A intrat peste tine in vestiar in timp ce dadeai indicatii. Reactionand absolut firesc, ca un profesionist desavarsit, i-ai inchis usa in nas, Indiferent de consecinte! Iti marturisesc ca acel gest m-a facut sa-ti port un RESPECT ENORM
24 Noiembrie 2011, 12:47   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
DISCO-CLUB
VAND DISCO-CLUB SITUAT IN BAILE OLANESTI, RECENT DESCHIS SI IN STARE DE FUNCTIONARE. PRET 50.000EURO SAU VARIANTE
Valcea/Baile Olanesti - pret 50,00 EUR
TAMADUITOARE SIBIU
Celebra tamadutoare Madalina Ioana rezolva cazuri aparent imposibile, dezleaga famecele, blestemele, aduce pers iubita inapoi, scoate argintu viu, vindeca depresia, frica, orice necaz aveti incercati ...
Sibiu/Sibiu - pret 1,00 RON
Vand teren pretabil orice investitie
Vand teren Maracineni la7km de Pitesti si 7km de Mioveni, 7545mp, doua deschideri, doua drumuri de acces, zona linistita, cadastru.Terenul este situat la cca.100m de DN 73.
Arges/Pitesti - pret 18,00 EUR
Vand familii chinchilla
Vand 15 familii de chinchilla!, mixte: 5+1 si 4+1. Custi incluse ! Pret 1500 euro. Relatii la tel: 0751835981 Jud Neamt, Roman
Neamt/Roman - pret 1.500,00 EUR
soc com isi ofera serviciile
soc. com de constructii executa orice fel de lucrari in domeniul constructiilor si anume lucrari de armaturi. cofraje zidarie, glet lavabila cu predarea lucrarii la cheie ca si lucrari de reparatii ...
Prahova/Campina - pret 0,00 RON
Loading from
Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

Andra: „Am ispite nevinovate, de femeie!”

E tanara, e frumoasa si e apreciata. Dar e si sotie, si mama si stie foarte bine sa impace cariera cu viata de familie. Andra canta foarte bine, dar uraste aspiratorul.Cu atatea proiecte, muzicale si de televiziune, mai ai timp si pentru a fi sotie [...]
AP: "Zaleilah" celor de la Mandinga, un talmeş-balmes global, frenezie ţigănească, cimpoaie şi trompete cubaneze (VIDEO)

AP: "Zaleilah" celor de la Mandinga, un talmeş-balmes global, frenezie ţigănească, cimpoaie şi trompete cubaneze (VIDEO)

Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V