FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - CFR CLUJ, SÎMBĂTĂ, ORA 21:00, ANTENA 1 ŞI GSP.RO

Bogdan Lobonţ revine în octombrie

Bogdan Lobonţ
Bogdan Lobonţ

Articol de - Publicat vineri, 01 mai 2009 00:00

Marc Martens, medicul care l-a operat pe Lobonţ, spune că portarul va fi apt sută la sută în maximum 6 luni

Verdictul doctorului Marc Martens în cazul căpitanului lui Dinamo este optimist: între 4 şi 6 luni pînă la revenirea completă!

Prin intermediul Gazetei Sporturilor, celebrul ortoped belgian a oferit ieri pronosticuri optimiste pentru fanii dinamovişti: "În aproximativ 3 luni va putea să reînceapă alergările, apoi va mai dura între două şi 3 luni pînă se va reacomoda cu efortul şi va fi la 100% din potenţial. Putea sta mult mai mult, dar a avut noroc, deoarece accidentarea a fost de gravitate medie, iar operaţia nu a fost una complicată". Asta înseamnă că Lobonţ ar putea fi iar pe teren în octombrie.

Lobby ca Gattusso
"Medicul vedetelor" a comparat accidentarea suferită de portarul de 31 de ani cu cea de anul trecut a milanezului Genaro Gattusso: "Şi Gattuso, care este de-o vîrstă cu Lobonţ, a avut aceeaşi problemă la genunchi. Chiar eu l-am operat în decembrie, iar acum este aproape pregătit să revină pe gazon, mai devreme decît era preconizat". Lobonţ a fost operat luni la genunchiul drept, unde a suferit o entorsă săptămîna trecută, avînd afectat şi ligamentul încrucişat anterior.

MARIUS NICULAE, atacant Dinamo
"Lobby e un coleg extraordinar, nu doar un mare portar. Am vorbit cu el şi avea chef de glume, ne-a zis să ne pregătim că-n două săptămîni revine"

FLASH

Dolha continuă tratamentul
Emilian Dolha încă se resimte după contractura musculară suferită la Constanţa, în partida cu Farul. Portarul de 29 de ani continuă tratamentul în zona afectată la un aparat special, iar staff-ul medical l-a asigurat că va fi apt de joc sută la sută pînă la partida cu CFR Cluj, de mîine.

Badea: "Avem nevoie de Tamaş!"
După ce Tamaş a avertizat în Gazeta de ieri că vrea să plece în vară pentru că numele său e implicat mereu în scandaluri, preşedintele lui Dinamo a reacţionat. "Are perfectă dreptate, şi-a recunoscut unele acte extrasportive, dar cred că s-au făcut unele exagerări în privinţa lui. Sper ca Dinamo să cîştige titlul cu Gabi în teren, nu cu el în afara gazonului. Avem nevoie de el", a zis Nicolae Badea. "Gabi e dezamăgit, vă spun cu mîna pe inimă că nu e nimic adevărat din ce se vorbeşte despre el", a spus şi Dănciulescu.

"Poate se rezolvă problemele"
Arestările făcute în rîndul arbitrilor nu-i sperie pe dinamovişti. "Poate aşa se rezolvă toate problemele şi revenim la normal", a apreciat Dănciulescu. A completat Marius Niculae: "Nu sîntem prima ţară unde se operează arestări printre arbitri. În 2004-2005 au fost multe astfel de cazuri în Portugalia, după care situaţia s-a îndreptat şi a fost linişte". "Săgeată" a mai zis: "Şi acum vin aceşti arbitri străini în Liga I, e o decizie bună, se pune capăt speculaţiilor".

Ultimele noutăţi:

» "Naţionala"
a redevenit tentantă pentru Dănciulescu (32 de ani): "Răzvan Lucescu e o alegere bună. Dacă voi fi convocat, voi veni cu plăcere!".

» Accidentat
, Papa Malick va părăsi azi România cu destinaţia Senegal, urmînd să revină în ţară săptămîna viitoare. Mijlocaşul va profita de această pauză pentru a-şi rezolva cîteva probleme personale. El nu va mai juca pînă la finalul sezonului.

» Dănciulescu
a explicat momentul de la Cluj, cînd a refuzat banderola de căpitan în momentul schimbării lui Marius Niculae: "Se face prea mult tam-tam. Eu eram cu gîndul la meci şi foarte supărat că eram conduşi cu 3-1, nu-mi stătea mintea la banderolă. Este o onoare pentru oricine să o poarte".

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close