Brandan a acceptat în premieră să-şi developeze în detaliu viaţa de dinaintea venirii sale în România » Povestea vieţii lui Pablo. Din Merlo!

Argentinianul Stelei e cel mai mic dintre cei 5 copii ai familiei Brandan din suburbia Merlo din Buenos Aires. S-a îndrăgostit de fotbal de la 6 ani, cînd a mers pe stadionul lui Boca, dar a trebuit să renunţe la el o perioadă din cauza lipsei banilor.


La 14 ani, şi-a anunţat părinţii că alege fotbalul, şi nu şcoala, moment în care mama lui a vrut să-l omoare în bătaie, iar tatăl său i-a transmis o ameninţare pe care o ţine minte şi azi.

Pe fotbalistul Brandan îl ştiţi. L-aţi tot văzut jucînd în ultimii ani în România. A fost bun la Urziceni, a fost cel mai bun în tur la Steaua. E un tip carismatic, probabil n-a refuzat şi nici nu s-a uitat vreodată urît la vreun ziarist atunci cînd a fost solicitat pentru un interviu. Se ştiu însă puţine lucruri despre Pablo Brandan cel dinainte de a deveni fotbalist important şi chiar de dinainte de a ajunge în România.

"Aaaa, vreţi să vorbim despre viaţa mea? Foarte tare, chiar îmi face plăcere" e prima lui reacţie cînd e anunţat despre tema dialogului. Faţa i se luminează la fiecare întrebare despre mama şi tatăl său, dar şi despre fraţii, surorile şi băiatul lui. "Familia mea e totul pentru mine, familia mea e cel mai important lucru".

"N-am avut bani, dar am avut o copilărie frumoasă"
Se gîndeşte 8-10 secunde şi porneşte cu amintirile pe care le are. Sînt tocmai din Merlo, o provincie a metropolei Buenos Aires. "Nu te gîndi că e un cartier, Merlo e imens, e cît tot Bucureştiul!". Povestea vrea să o înceapă de cînd avea 5-6 ani. "Cum a fost copilăria mea? Frumoasă, fericită. Atunci cînd eşti copil nu ştii de probleme, nu ştii de necazuri, nu ai responsabilităţi. Aşa eram şi eu atunci, îmi trăiam copilăria ca orice copil. Plus de asta, eram şi privilegiat pentru că şi fraţii mei, şi surorile mele erau mai mari ca mine, mergeam peste tot cu ei, aveau grijă de mine".

"M-am îndrăgostit iremediabil de fotbal din momentul în care am fost dus de fraţii mei pe stadion la un meci al Bocăi. Aveam 6 ani şi eram fascinat de ce se petrecea în tribune şi pe teren"

Nu numai că n-a curs numai lapte şi miere în copilăria lui, dar Pablo îşi aduce aminte şi de lucrurile complicate de atunci. "Partea economică a familiei nu era strălucită. Bine, nici nu prea cheltuiam bani, că plecam ziua de acasă cu fraţii mei, mergeam prin cartiere să jucăm fotbal cu copiii şi ne întorceam seara", spune Brandan.

"Uram să merg la şcoală"
El explică şi cum se împăca pasiunea pentru fotbal cu şcoala. "Hmmm, cam greu pentru că nu mi-a plăcut deloc, dar deloc, să merg la şcoală! Ce materie mi-a plăcut? Tu eşti nebun? N-auzi că uram şcoala?", zice şi explică apoi sistemul de învăţămînt din Argentina: "Atunci se făcea şcoală primară 7 clase, plus 5 secundare şi apoi facultate. Acum e 9 clase primare, plus 3, plus facultate". Şcoala şi fotbalul au continuat să nu se înţeleagă însă între ele în cazul său.

"Visul copilăriei? Să ajung mare fotbalist, să joc la Boca, la River, să îmbrac tricoul echipei naţionale în care atunci juca Maradona. Acum îmi dau seama că eram atît de înnebunit după fotbal încît chiar nu am alte amintiri, alte jocuri ale copilăriei"

"La 10 ani, m-am dus cu vărul meu la Huracan, la o echipă de fotbal într-un cadru organizat. Am dat probe şi le-am trecut, dar făceam zilnic naveta cam o oră şi 45 de minute dus, la fel întors. De multe ori nu-mi ajungeau banii pe care îi primeam zilnic pentru bilet şi mîncare. A trebuit să renunţ după 6-7 luni, vărul meu a rămas acolo. Atunci am simţit că s-a rupt ceva în mine, eram nevoit să spun adio fotbalului şi să urmez doar şcoala".

"Tata m-a ameninţat că mă ia la muncă"
Brandan a trecut de cele 7 clase primare. Urmau cele 5 clase secundare. "Am făcut doar 3 dintre cele 5 secundare. Aveam 14-15 ani, m-am dus la părinţi şi i-am anunţat că renunţ la şcoală pentru fotbal. În acel moment, mama a vrut să mă omoare. Nu concepea să nu termin şcoala, să nu merg la facultate. N-a vrut să audă. A intervenit tatăl meu, m-a luat deoparte şi mi-a dat o ameninţare de o ţin minte şi astăzi, mai ales că tonul a fost unul dur. Mi-a zis că mă lasă să merg la fotbal, dar dacă se va întîmpla ca măcar o dată să afle că am absentat de la un antrenament sau că am făcut vreo problemă, mă ia de acolo, nici nu mă mai dă la şcoală şi mă ia cu el la muncă grea zi de zi ca să-mi cîştig existenţa".

"Prima dată cînd m-am simţit mîndru în faţa părinţilor că nu i-am dezamăgit alegînd fotbalul, şi nu şcoala, a fost atunci cînd, deşi aveam 16 ani, am fost selecţionat la naţionala Under 20 a Argentinei. Eram atît de fericit cînd i-am spus mamei şi am văzut-o că se bucură pentru mine..."

Brandan s-a întors la Huracan, locul unde ajunsese cu vărul său cu cîţiva ani înainte. "Am găsit acolo acelaşi antrenor, poate a fost şi un destin în toate. Mă ştia, mi-a dat şanse, m-a apreciat şi din acel moment simţeam că plutesc de fericire. O perioadă am continuat să fac naveta, îmi era mai uşor însă, că nu mai aveam pe cap şcoala. Apoi, m-am mutat şi veneam acasă doar sîmbăta, după meci, iar luni plecam iarăşi".

"Aş schimba un singur moment al vieţii mele"
Poate cel mai greu moment al carierei s-a petrecut după ce a împlinit 17 ani. "Am primit ofertă din Spania. Trebuia să plec din ţara mea, atît de departe de familie. Am avut însă noroc că am mers la o echipă în care erau mulţi argentinieni, ştiam limba, clima era bună. Totuşi, îmi lăsam părinţii departe, fraţii mei, surorile, tot ce îmi era drag". A revenit însă în Argentina pentru că nu s-a adaptat şi n-a confirmat. "Mi-a rămas în suflet o părere de rău că atunci n-am ştiut să mă impun. Aşa, rememorîndu-mi viaţa, poate acela e singurul moment în care dacă aş putea să schimb, aş schimba, în rest nimic, sînt fericit de tot!".

"Cînd am plecat de acasă, părinţii mi-au dat un sfat pe care l-am urmat întotdeauna şi anume să dau totul pentru cel de lîngă mine, să-l ajut cînd îi e greu, să-i ofer tot ce am pentru că sigur o să primesc înapoi o răsplată şi mai mare. Le mulţumesc, au avut dreptate"

"Copilul meu nu are voie să renunţe la şcoală"
Acum are doi copii, iar băiatul e înnebunit după fotbal. "Pfa, are 4 ani şi îmi zice în fiecare zi că el vrea să fie ca mine, să joace cu stîngul, să fie al doilea Brandan. Nu-l forţez să facă fotbal sau să facă altceva", zice, după care zîmbeşte şi adaugă serios: "Nu voi accepta însă să facă la fel ca mine, să renunţe la şcoală! Şcoala e importantă, are nevoie de ea, indiferent dacă va ajunge sau nu fotbalist". Deocamdată e la grădiniţă, iar Pablo, tocmai din dorinţa de a-l avea mereu aproape, l-a adus în România şi i-a găsit o grădiniţă cu predare în limba spaniolă.

Şcoală de fotbal pentru copiii din Merlo
La 15 ani distanţă de momentul în care renunţa la şcoală pentru fotbal, Brandan ştie deja şi ce-i va rezerva viitorul. Chiar dacă e la peste 8.000 de kilometri depărtare de casă, viitorul îl vede deja tot acolo, la Merlo, unde la 6 ani pleca alături de fraţii săi să joace fotbal cu copiii din alte cartiere. "Nu vreau să mai văd copii care vor să joace fotbal şi să nu aibă unde! Ştiu prin ce am trecut şi vreau să fac o şcoală de fotbal acolo. Mai am doi prieteni, care vor şi ei să investească. Le voi da copiilor şansa pe care eu n-am avut-o în Merlo, să rămînă lîngă familie, să meargă la şcoală, dar şi la fotbal, nu să fie nevoiţi să plece de acasă în altă parte".

"Mi-ar plăcea ca după ce mă las de fotbal, oamenii să-şi aducă aminte de Pablo Brandan ca despre un fotbalist care a fost corect cu fotbalul şi care nici măcar n-a încercat vreo secundă să-l păcălească, iar atunci cînd oamenii vor vedea imagini cu mine să-şi dea seama de asta"


Îngenunchează în faţa lui Maradona
Brandan a crescut văzîndu-l la televizor pe Diego Maradona. "În 1986, cînd Argentina a cîştigat Campionatul Mondial, aveam doar 3 ani, nu l-am văzut, dar apoi am crescut cu el. El nu e om în Argentina, e zeu! Niciodată, nici o altă persoană nu va putea fi mai iubită decît el. E atît de mare Diego încît, în Argentina, la el acasă, şi atunci cînd greşeşte faţă de cineva, toţi, dar toţi!, vor spune că el a avut dreptate. I se iartă tot, întotdeauna, indiferent ce face. V-am zis, e zeu", spune Brandan.

Vrea să revină cu Steaua în Ghencea
Argentinianul din lotul lui Ilie Stan s-a referit ieri şi la situaţia Stelei, care nu va mai putea evolua în retur pe Arena Naţională. "Asta e rău. Eu aş vrea să revenim pe Ghencea, e fantastic acolo, condiţii, tot. Dacă nu, conducerea să găsească o soluţie stabilă, nu să începem să ne plimbăm de colo-colo pentru că s-a văzut în tur. Cînd ne-am plimbat, n-am avut rezultate, cînd am avut stadionul nostru, am mers bine".

CV Pablo Brandan
- va împlini 29 de ani pe 5 martie
- a mai jucat în cariera sa la Huracan, Deportivo Alaves, Independiente, Burgos, Argentinos Junior, Instituto Cordoba
- a venit în România în iarna lui 2007, la Unirea Urziceni
- a cucerit un titlu cu Urziceniul şi a jucat în Champions League
- s-a transferat la Steaua în vara lui 2010 pentru 800.000 de euro
- are 116 meciuri în Liga 1 şi 5 goluri marcate