FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAŞOV - VIITORUL, DUMINICĂ, 15:30, LOOK TV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Braşovenii, încrezători înaintea duelului cu Viitorul lui Gică Hagi: "Avem obligaţia să cîştigăm"

Articol de - Publicat joi, 27 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat joi, 27 noiembrie 2014 20:00

FC Braşov va întîlni Viitorul lui Hagi, în ultimul joc "acasă" din 2014, prilej cu care "stegarii" vor să întrerupă seria înfrîngerilor pe teren propriu.
"Sîntem în situaţia în care avem obligaţia să cîştigăm cele 3 puncte, care sînt extrem de importante în contextul acestui final de an. Ar reprezenta confirmarea unui parcurs general destul de bun. Nu le vom putea obţine însă dacă vom trata superficial jocul. Dacă îi vom lăsa să  joace, o vor face. Practic, e un meci în care sper să conteze experienţa jucătorilor mei, pentru că altfel va conta cu siguranţă tinereţea jucătorilor adverşi", a declarat Adrian Szabo, tehnicianul "galben-negrilor".

Acesta nu se confruntă cu nici o problemă de lot, singurul lucru care îi dă bătăi de cap fiind starea terenului la antrenamente: "În aceste zile are loc des trecerea de la o suprafaţă îngheţată la una moale, însă sperăm să nu avem nici un fel de probleme pînă la ora jocului". Pentru antrenorul braşovean meciul va fi unul
special, prin prisma duelului cu Gheorghe Hagi, la care se gîndeşte "cu emoţie, cu respect şi cu mîndrie. Tot respectul pentru el ca jucător, ca antrenor şi ca om, dar jucăm pe punctele noastre. Sper că la final dînsul să fie cel care ne felicită pentru victorie".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează