Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 aprilie 2010 00:00
Pe o ploaie mocănească şi susţinuţi din tribune de mai puţin de 300 de oameni, "stegarii" au început tare de tot. Voiau să facă uitate cele 7 etape fără succes în Liga I, care i-au dus de la un pas de Europa League lîngă zona retrogradării. Vezi rezumatul partidei FC Braşov - Oţelul 3-0! (video)
Forcingul de start a dat roade imediat, Abrudan (2) reuşind să marcheze cu capul dintr-un careu gălăţean adormit. După alte 16 minute, gazdele au pus victoria la adăpost, prin Sabrin Sburlea, care a profitat de o pasă cu călcîiul a lui Ilyeş. Abia la 0-2 s-au trezit şi gălăţenii, însă Pena şi Silviu Ilie nu i-au dat prea multe emoţii lui Coman.
Surprinzător, oaspeţii au devenit mult mai periculoşi abia după expulzarea lui Perendija (62), dar internaţionalul din poarta Braşovului a fost imbatabil. Şi cum Oţelul n-a putut reintra în joc, Roman a pus sigiliul definitiv cu o reuşită din 10 metri, sub transversală (81).
1 punct cîştigase Braşovul în ultimele 7 runde, pînă la succesul de ieri
- Mihai Roman a revenit printre titularii echipei lui Moldovan, după o pauză de două săptămîni cauzată de o accidentare.
- Atacantul Oţelului, Mircea Axente, a fost suspendat trei etape în urma cartonaşului roşu primit în meciul cu Pandurii, după ce i-a aplicat un cot în gură unui adversar.
- Comisia de Disciplină a respins memoriul Oţelului cu privire la dreptul antrenorului Sorin Cîrţu de a sta pe banca gorjenilor la meciul din etapa trecută, întrucît clubul de la malul Dunării nu a achitat taxa de timbru.
- În minutul 63, Haţegan l-a eliminat uşor pe Perendija, după un al doilea "galben" acordat cu prea multă largheţe.