FOTBAL  »  Superliga  »  ACHIZIŢIE

Bugaev, la Ceahlăul

Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 martie 2008 00:00

Atacantul de naţională al Republicii Moldova, Igor Bugaev (23 ani) a completat, ieri dimineaţă, efectivul grupării de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ. Acesta a "strîns" deja 8 selecţii pentru reprezentativa lui Igor Dobrovolschi, acţiuni la care a marcat şi trei goluri pentru Moldova.

"Vîrful" adus pe Borzoghean să întărească sistemul ofensiv, considerat drept cel mai suferind în trupa lui Viorel Hizo, a fost testat în pauza competiţională a iernii de Cornel Dinu, în Cipru. Dinamoviştii au fost la un
pas să-l legitimeze pe Bugaev, fotbalist care a jucat ultima dată pentru Cernomoreţ Odessa. Viorel Hizo, nu ştie foarte multe date despre jucător, dar a primit recomandări bune despre Bugaev nu doar de la Frunză şi
Cebotaru, coechipierii moldoveanului la naţională, cît mai ales de la Cornel Dinu. "Sper să ne poată fi de folos la restul etapelor rămase de jucat, în obiectivul ce-l avem de realizat", a spus Viorel Hizo.

Oficialii Ceahlăului speră să obţină în timp util cartea verde a atacantului moldovean, pentru ca acesta să poată fi utilizat chiar la primul meci, contra Rapidului.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (8)
 •  27 Martie 2008, 23:50

sa va zic bomba!bugaev si mala nu au nici o treaba cu ceahlaul.ei sunt adusi si platiti de iulian capeti,care vrea sa ia echipa ceahlaul si incearca sa salveze ceva acu la spartu targului.mai bine il schimba pe hizo intre noi fie vb.daca ceahlaul retrogradeaza e f posibil ca intelegerea lui pinalti cu capeti sa cada si cei 2 jucatori vin la fagaras care va cumpara loc de b si va incerca sa promoveze!

 •  27 Martie 2008, 12:26

daca scoatem un rezultat bun la rapid mai sant sanse de salvare ,daca nu ne facem iluzii degeaba si ar fi mare pacat , hai ceahlaul

 •  27 Martie 2008, 08:28

Da...Sper sa fie bun. Sper ca ramolitul sa nu il schimebe inainte de pauza, sau sa nu il bage in echipa. Poti sa ai cei mai tari jucatori din europa, daca senilul ii aseaza in teren, ai pierdut meciul din start. Zice Mestecaneanu ca mosu munceste pana seara tarziu, ca si-a neglijat familia, etc, bun, de apreciat, dar daca MUNCESTE FARA FOLOS SI CU REZULTATE 0, poate sa munceasca non-stop, noua nu ne mai trebuie..HAi, va rog faceti o schimbare de antrenor pe ultima suta de metri, uniti vestiarul.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează