FOTBAL  »  Superliga  »  URZICENI

MM Stoica îl vrea pe Ruotolo în locul lui Dan Petrescu

Gennaro Ruotolo
Gennaro Ruotolo

Articol de GSP - Publicat marti, 29 decembrie 2009 00:00

Mihai Stoica vrea un tehnician din Peninsulă în locul lui Dan Petrescu

"Un străin care nu a mai lucrat niciodată în România". E portretul viitorului antrenor de la Urziceni, aşa cum l-a creionat Mihai Stoica. Surse din Bărăgan spun că tehnicienii de pe lista preşedintelui campioanei sînt toţi din Italia.

Ruotolo îi ştie
Unul dintre cei care i-ar putea prelua pe "lupi" este Gennaro Ruotolo. Fost mijlocaş la Genoa în anii '90 şi antrenor la Livorno pînă în octombrie 2009, el a fost deja la Urziceni anul acesta. Gazeta l-a surprins pe Ruotolo în tribuna oficială a stadionului Unirii la meciul cu Craiova (3-2). Italianul a stat două săptămîni în Bărăgan, timp în care a asistat şi la antrenamentele ialomiţenilor, motiv pentru care ar avea deja un avantaj faţă de alţi străini, acela că deţine informaţii legate de lot şi de competiţie.

Uhrin se autopropune
Există şi străini cu experienţă în Liga I care au anunţat deja că ar veni la Unirea. Cristiano Bergodi şi Duşan Uhrin junior au reacţionat la fel la vestea că Petrescu a plecat: "Aş reveni în România şi mi-ar plăcea să lucrez la Urziceni". Fiindcă a antrenat-o deja pe Steaua, de unde a fost demis, Bergodi e obligat de regulamentul Şcolii de Antrenori să schimbe competiţia. Are voie să se întoarcă în Liga I abia din vară.

Citește și:
Soacra pune presiune și îi dă cele mai bune sfaturi » „Dublul” campion al României e gata de revenirea în Superligă: „Să fie totul bine!”
Liga 2

Cum arată interiorul Daciei care a scris istorie la Dakar » Butoane, cabluri, fibră de carbon și soluții „old-school”
Altele

Cine este bruneta misterioasă care a atras atenția în timpul antrenamentului lui Novak Djokovic
Tenis

Se pregătește transferul iernii în Superliga » Internaționalul cu prezențe la precedentele TREI Campionate Europene negociază venirea în România
Superliga

Mulți români - dispuși să vândă casa și să se mute în străinătate
Profit.ro
Mulți români - dispuși să vândă casa și să se mute în străinătate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ce face Bianca Andreescu, în timp ce jucătoarele de top se pregătesc pentru debutul la Australian Open

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale

Comentarii (3)
 •  29 Decembrie 2009, 09:38

mm-ule ! ai auzit de antrenorul PAPAGALUS ? Dupa plecarea lui Dan si tu si Bucsaru sunteti disperati. Trebuie sa recunosc, varianta Razvan era cea ideala. A picat ! Uimirea Urziceni va reveni la statutul de Unirea si va termina cu numele Urina Urziceni.

 •  29 Decembrie 2009, 07:57

probabil este Malessani

 •  29 Decembrie 2009, 01:47

o recomandare daca doreste MM un antrenor din spania care a antrenat Hercules , Benidorm si alte formatii si nu este nici scump si ff bun antrenor.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează