FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - U CLUJ 1-1

Ce mai tropăială!

Articol de - Publicat vineri, 15 aprilie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 15 aprilie 2011 01:30

După un joc cenuşiu şi două jumătăţi de goluri, CFR şi "U" au remizat în derby-ul Clujului

Fum roşu de petarde pe teren, semn de sărbătoare. Şi atît. Derby-ul Clujului a scos steagurile tricolore de la naftalină, dar n-a umplut tribunele din Gruia decît pe jumătate. Timp de zece minute, CFR şi "U" s-au blocat la centru, umăr la umăr, ca în bancul cu elefantul şi şoricelul trecînd o punte. Iar şoricelul face observaţia de rigoare: "Ce mai tropăim noi!".

Rada a respins incursiunile lui Niculescu & Machado (min.2 şi 10), de partea cealaltă, Abrudan a tăiat de cîteva ori calea lui Peralta şi Kone. În rest, mediocrităţile s-au anihilat reciproc pe teren, în ciuda scandărilor şi coregrafiilor alb-negre şi vişinii.

Noroc cu "centralul" Haţegan, care a echilibrat meciul elegant CFR - şoricel "U", scăzîndu-l pe Mendy din joc, pentru al doilea galben în doar 16 minute. Şi validînd un gol din ofsaid (min.24), marcat de Kone, din careu, după o acţiune a lui Bastos.

Prinţi şi petarde
Tandemul Bastos - Kone a reprezentat una dintre puţinele idei legate din jocul CFR-ului. De partea cealaltă, omul în minus a restrîns tropăiala în propria jumătate. Cu un Adrian Cristea semiabsent şi un Niculescu lipsit de prospeţime, oaspeţii s-au refugiat în pase lungi, dintre betoane. Abia după 50 de minute, şi-au creat prima ocazie clară. Boştină a trimis cu capul în bară, din 11 metri, apoi Niculescu, tot cu capul, a încercat egalarea. Dar Rada, altă idee legată din jocul CFR-ului, a adus şoricelul cu picioarele pe pămînt.

Asediu alb-negru
În dezavantaj pe tabelă, dar avantajată sonor în tribune, "U" n-a făcut figură de echipă dominată. A tropăit cu nădejde spre careul lui Nuno Claro şi l-a obligat pe Mureşan la operaţiuni kamikaze în duel cu Boştină (min.57). Peste cîteva minute, Cristea reconectat a smuls aplauze şi o lovitură liberă din 25 de metri, pentru Niculescu. Şutul a deviat din zid, larg peste poartă, dar asediul s-a prelungit ca o ploaie de piese de şah peste jumătatea "vişiniilor".

"Ce mai faultăm noi!"
CFR-ul a replicat cu precizie chirurgicală. Adică direct pe os. Un fault al lui Cadu l-a pus la pămînt pe Niculescu (min. 68). Golgeterul alb-negrilor a ieşit pe targă de pe teren şi a fost înlocuit cu Voican. Iar puntea a început din nou să se clatine. Echipa lui Minteuan a încercat să profite şi să-şi ia în stăpînire terenul propriu. Dar orgoliul - de fostă campioană, local sau de alte feluri - nu s-a dovedit o motivaţie suficientă pentru CFR. Şi jocul s-a stins, cu petardele şi pompierii la căpătîi. Punctele contează, tropăiala nu se pune!

Pînă la urmă, fotbalul s-a răzbunat şi "U" a reuşit golul egalării (min.90), cu jumătate de balon pe linia porţii, ricoşat din transversală după şutul lui Cojocnean. Scorul e 1-1. Sau jumătate de gol la jumătate de gol. Cum s-o scrie asta pe tabelă?

CFR a început cu: Nuno Claro - Nuno Diogo, Cadu, Rada, Nicoară - B. Sare, G. Mureşan - E. Kone, Peralta, Bastos - Sg. Buş

"U" a început cu: M. Popa - Unguruşan, Pele, Abrudan, Mendy - Cojocnean, Nasser, Boştină, Ad. Cristea - Machado, Cl. Niculescu

INTRĂ AICI PENTRU COMENTARIUL LIVETEXT!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (32)
alexandruclujean
alexandruclujean  •  16 Aprilie 2011, 00:54

dupa episodul cu boxele care urlau in locul galeriei asfixiata cu propriul fum, singura solutie onorabila: auto-desfiintarea brigazilor ultras din galeria cf.r.!

ghiujman
ghiujman  •  15 Aprilie 2011, 12:51
Postat de dantesc pe 15 Aprilie 2011, 10:35

Sunteti loviti in cap pinguinilor cand sustineti ineptiile inventate de presa. Galeria CFR-ului nu a fost sustinuta de boxe,galeria CFR_ului a cantat si a scandat tot meciul si daca a dominat fondul sonor pe stadion BRAVO LOR ! Pinguinii se stie ,pasari care nu pot zbura, cu creier mic i-au de bun tot ce le serveste presa anti-CFR dar recomandarea mea e ca la meciul urmator sa va spalati mai bine prin urechi si poate asa veti auzi mai bine

Comentariul tău...Presa anti cfr? asa ceva nu exista...toata presa clujeana si o parte din presa nationala sunt pro cfr. Ce spui tu daca pana si un baiat de la shity news , ziar finantat din banii ungurului chel, a scris ca va auziti doar in difuzoare ? Saracu' de el , probabil o sa-si caute de azi de lucru in alta parte . Oricum s-a vazut ca , Clujul este oras universitar , nu nod feroviar !

dantesc
dantesc  •  15 Aprilie 2011, 11:35
Postat de adisa pe 15 Aprilie 2011, 10:58

la noi inainte de meci se aude imnu pe fundal,dar inainte de meci noi cantam imnu.era un cfr-ist acolo langa mine.nici mac nu zicea.nici la gol nu s-a bucurat, se uita saracu mirat la cati suntem peste totimprejur erau numai U-isti si toti cu fulare.Machado radea cand a intrat la cabine de la inspectia terenului cand a vazut cati suntem noi.cfr-isti cati au fost ei au venit si ei cu 10 min inainte de emci.am poze sa vedeti ce galerie impresionanta au avut.parca jucau in deplasare.iar faza cu boxele draga maria exista scrisa in toate cronicile de cei care au fost acolo.Uite Maria de ex: ://www.ziuadecj.ro/sport/galeria-cfr-ului-este-difuzata-la-boxe64810.html .Asa ca nu mai scrie de tv

Nu pe bune ,cata spaga ai dat ca sa treci clasa-IV-a ? De fapt nu tu esti de vina,parintii,sistemul si micii pinguini care ti-au spalat creierul

Vezi toate comentariile (32)
Comentează