FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - RAPID

Rapid e coșmarul campioanei! CFR Cluj, frisoane înainte de derby

Articol de , - Publicat sambata, 19 februarie 2022 09:30 / Actualizat sambata, 19 februarie 2022 11:17

Giuleștenii i-au administrat formației clujene cele mai usturătoare înfrângeri din istorie şi au câştigat aproape 50% dintre întâlnirile directe.

  • Meciul CFR Cluj - Rapid este duminică, de la ora 19:55, liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Digi Sport, Telekom și Look

După un început de an ezitant, CFR Cluj va întâlni mâine seară echipa care i-a pus cele mai mari probleme în turul campionatului, dar şi în istoria clubului. E vorba de Rapid, una dintre puținele echipe care are un palmares favorabil cu formația clujeană, atât în istoria întâlnirilor directe din Liga 1, cât și din anul 2007 până în prezent, perioadă în care echipa clujeană a dominat Liga 1.

La CFR e ca la Mediaș! Tensiuni în vestiarul campioanei: clujenii au restanțe uriașe » Un singur jucător e cu banii la zi!
CFR CLUJ
La CFR e ca la Mediaș! Tensiuni în vestiarul campioanei: clujenii au restanțe uriașe » Un singur jucător e cu banii la zi!

Ardelenii au reușit să câștige nu mai puțin de 7 titluri în acest interval, în timp ce giuleştenii au avut mari probleme financiare care au dus clubul în faliment. Şi cu toate astea, Rapid este, alături de FCSB, singura echipă cu palmares pozitiv în fața clujenilor în ultimii 13 ani.

4 victorii4 egaluri și 4 înfrângeri este palmaresul ca antrenor al lui Dan Petrescu împotriva Rapidului

Palmares CFR vs Rapid + Palmares CFR vs Rapid în perioada 2007-prezent

Rapid e coșmarul campioanei! CFR Cluj, frisoane înainte de derby

CFR vs cele 3 mari echipe bucureștene în perioada 2007-prezent

Adversar 

M

V

E

Î

Procent victorii

FCSB409211022,5%
Rapid1554633,3%
Dinamo31196661,3%

3 umilinţe provocate de Rapid lui CFR Cluj

1. Cea mai grea înfrângere din istorie

În luna martie a anului 1949, Rapid, care se numea pe atunci CFR București, i-a administrat CFR-ului cea mai usturătoare înfrângere din istorie, un neverosimil 12-2. Această victorie a reprezentat totodată și cel mai clar succes obținut de giuleșteni pe prima scenă a fotbalului românesc. Rapidul reușea să termine pe locul 2 acel sezon, în timp ce clujenii luau drumul diviziei secunde, de unde aveau să mai revină în Liga 1 abia în anul 1969.

2. Cea mai mare umilință de pe teren propriu

Rapid i-a aplicat CFR-ului și cea mai grea înfrângere din epoca modernă, și, totodată, cel mai usturător rezultat obținut de clujeni pe teren propriu în istorie. Se întâmpla pe 7 aprilie 2012, când elevii lui Răzvan Lucescu reușeau să câștige în Gruia cu scorul de 5-0, într-un meci ce ținea suspansul aprins în lupta pentru titlu. La cabine, Rapid a intrat doar cu 1-0, după un gol marcat de Ovidiu Herea din centrarea lui Bozovici. După pauză, bucureștenii s-au dezlănțuit, au marcat de 4 ori după minutul 70, prin Grigorie, Rui Duarte, Alexa și Deac.

3. O întoarcere improbabilă de scor

În data de 25 august 2012 a avut loc un alt meci de coșmar pentru clujeni în fața Rapidului, de data aceasta în Giulești. La pauză, CFR-ul avea toate premisele necesare pentru a obține victoria. Conducea cu 2-0, prin golurile marcate de Ronny și Maftei, și se afla în superioritate numerică, după ce Cristi Oros fusese eliminat în minutul 28. Rapid a întors însă scorul în repriza a doua, prin golul lui Ilijoski și „dubla” lui Nicolae Grigore, intrat după pauză, reușind una dintre cele mai improbabile răsturnări de scor înregistrate în ultimii ani în Liga 1.

VIDEO Etapa 27 // Match Preview CFR - Rapid

Citește alte știri din fotbal:

Te-ai vaccinat? Afară din echipă! Vaccinații de la FCSB sunt prigoniți de Gigi Becali
FCSB
Te-ai vaccinat? Afară din echipă! Vaccinații de la FCSB sunt prigoniți de Gigi Becali
Torje, cel mai bun în Dinamo - Gaz Metan » Un singur dinamovist a dezamăgit
DINAMO - GAZ METAN 4-0
Torje, cel mai bun în Dinamo - Gaz Metan » Un singur dinamovist a dezamăgit

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează