FOTBAL  »  Superliga  »  TIMIŞOARA - RAPID 2-1

Chivorchian: "Am început mai timid, dar am încheiat în forţă. Ne putem gîndi la titlu dacă rămînem modeşti"

Gheorghe Chivorchian
Gheorghe Chivorchian

Articol de GSP - Publicat sambata, 02 octombrie 2010 00:00

Gheorghe Chivorchian spune că Timişoara are forţa să se lupte la titlul de campioană dacă jucătorii vor continua să muncească, iar clubul va primi sprijinul de care are nevoie.

"Sînt fericit, am învins echipa momentului, formaţia care pînă la jocul cu noi primise foarte puţine goluri. Am început mai timid, dar am încheiat în forţă. Au mai fost şi alte meciuri în care am revenit după ce am fost conduşi. Sîntem la două puncte de Oţelul, e drum lung, mai avem mult de muncit. Ne dorim în continuare ca etapă de etapă să creştem, să avem rezultate bune.

Dacă vom fi în continuare modeşti, dacă vom primi sprijinul de care are clubul nevoie, atunci ne putem gîndi şi la titlu.

Am spus cînd a venit la Timişoara că Zicu, dacă va munci, va fi unul dintre jucătorii pe care echipa se va baza şi nu doar Timişoara, ci şi echipa naţională", a spus Chivorchian la "Fanatik Show", de la DigiSport.

Citește și:
Echipe de start la FCSB - Csikszereda: Gigi Becali chiar s-a ținut de cuvânt! Vești în timp real de la Arenă
Superliga

Lider călcat în picioare: Farul a spulberat-o pe Universitatea Craiova! Alibec, gol la revenire în poarta apărată de... Tudor Băluță!

Tottenham - Manchester City » Drăgușin, implicat în ambele faze de gol
Campionate
Tottenham - Manchester City » Drăgușin, implicat în ambele faze de gol
„Mâine ajung în România” » Și-au dat acordul de transfer chiar înainte de FCSB - Csikszereda

Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Profit.ro
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (1)
nitoimihairomeo
nitoimihairomeo  •  03 Octombrie 2010, 12:36

Deja nu mai este niciun secret primele doua echipe in clasament sunt cele doua echipe care invoca modestia si munca ! Sa fi descoperit romanii secretul succesului?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează