FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Cinci precedente, nici un scandal » Cum îl vor primi suporterii Stelei pe Gabi Tamaş?

În 2006, Karamian le-a făcut gesturi
obscene suporterilor Stelei
În 2006, Karamian le-a făcut gesturi obscene suporterilor Stelei

Articol de - Publicat vineri, 23 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat joi, 22 ianuarie 2015 21:06

În ultimul deceniu au ajuns în Ghencea şi alţi foşti dinamovişti sau rapidişti, printre care Dorinel, Rada, fraţii Karamian şi Adrian Cristea, dar nici unul n-a avut probleme cu fanii actualei campioane

Tamaş a semnat cu Steaua şi imediat ultraşii lui Dinamo l-au renegat. Întrebarea care se pune acum e: cum va fi Gabi primit de susţinătorii roş-albaştrilor?

În istoria recentă a clubului, au mai existat cazuri de fotbalişti care au semnat cu Steaua, fie venind direct de la una dintre rivalele de-o viaţă, Dinamo şi Rapid, fie după ce mai trecuseră şi pe la alte echipe. A avut vreunul de suferit în faţa tribunelor într-atît de mult încît să-i afecteze randamentul şi chiar să fie nevoit să părăsească echipa? Iată concluzia, mai ales în privinţa celor care şi aveau în "CV" dispute cu fanii "militarilor":

DORINEL MUNTEANU
Scuipat, dar de dinamovişti
Jucase în tricoul alb-roşu între 1991 şi 1993. Peste fix un deceniu de la plecarea de la Dinamo, Dorinel a semnat cu Steaua. A avut necazuri cu suporterii, însă cu cei ai "cîinilor"! În primăvara lui 2005, a mers să vadă din tribune FC Naţional - Dinamo 5-1. Cînd a plecat din Cotroceni, un susţinător al lui Dinamo s-a apropiat de el şi l-a scuipat, fără ca Dorinel să reacţioneze în vreun fel!

IONUŢ RADA

Din călău, idol
În tricoul Rapidului jucase aproape 4 ani. Mai mult, în 2006, într-un derby pe Giuleşti, Rapid - Steaua, i-a rupt piciorul lui Rădoi, însă Tudor i-a dat doar "galben". La final, a fost chemat de galeria Rapidului pentru a scanda împotriva Stelei şi a lui Rădoi, iar Rada s-a conformat. La nici un an şi jumătate de la acel moment, în iunie 2007, a semnat cu trupa din Ghencea. Nu doar că n-a fost contestat de galerie, dar după 3 luni devenise unul dintre idolii tribunelor!

FRAŢII KARAMIAN

Obsceni, însă acceptaţi
Timp de 3 sezoane şi jumătate la Rapid şi alte 3 ani la Timişoara, Artiom şi Artavaz Karamian au fost inamicii publici ai Stelei. Aproape că nu exista meci al Rapidului la finalul căruia armenii să nu scandeze vulgarităţi la adresa roş-albaştrilor. La un meci direct, au mers în faţa galeriei steliste şi le-au arătat fanilor semne obscene. În 2010, cînd Stoichiţă i-a propus la Steaua, pe forumuri, suporterii au reacţionat şi anunţau acţiuni violente la adresa lor. Totuşi, după ce au semnat şi au jucat, aceştia n-au mai avut probleme de nici un fel.

ADRIAN CRISTEA
Înjurături doar înainte de transfer
În 6 ani la Dinamo a fost un rival important al Stelei. I-a marcat multe goluri, a avut şi declaraţii belicoase din cauza cărora era înjurat de către tribuna roş-albastră la fiecare Derby de România. Cînd Becali l-a adus la echipă, în vara lui 2013, Cristea n-a mai avut parte de contestări, a şi jucat puţin şi a părăsit Ghencea la scurt timp.

SRGIAN LUCHIN
"50% mama, 50% tata, 100% dinamovist!" :)
A jucat 2 ani şi jumătate la Dinamo şi s-a declarat mereu dinamovist pursînge. După ce i s-a născut băieţelul, a postat pe FB o poză cu cel mic, care era îmbrăcat întră-un tricou ce conţinea următorul mesaj: "50% cu mama, 50% cu tata, 100% fan Dinamo". Şi el a fost primit mai mult decît bine de ultraşii Stelei.

"Cînd am fost antrenor la Dinamo, le tot repetam, mai ales celor tineri, staţi în banca voastră şi nu declaraţi nimic urît, chiar dacă e vorba despre vreo rivală! Uitaţi, cazul Tamaş, nu ştii unde te duce viaţa, de ce să tragi apoi pentru nişte vorbe fără rost?!"
Flavius Stoican, fost jucător şi antrenor Dinamo

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (25)
unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  23 Ianuarie 2015, 12:14

pai asta dovedeste ce fel de fani sunt.)) dinamovistii cu greu l-au iertat pe danciu, si asta doar ne daduse niste goluri, mai rar cu scandari si alte figuri din astea.) evident, dupa vreo 3-4 ani, a fost acceptat definitiv si ulterior a devenit un simbol al lui dinamo.

sorin.pch
sorin.pch  •  23 Ianuarie 2015, 11:40
Postat de juliusmad pe 23 Ianuarie 2015, 11:38

:)))) bati campii si te iei prea in serios

mda, ce spuneam, n-am cu cine.....

juliusmad
juliusmad  •  23 Ianuarie 2015, 11:38
Postat de sorin.pch pe 23 Ianuarie 2015, 11:24

1.ma bucur ca intri pe pagina pch, dar daca iti place asa mult. macar intra pe cea officiala :)) 2. tine minte ce iti spun acum: 90% din comentariile mele sunt doar ironice, am vrut am incercat sa vb serios, dar am realizat ca nu am cu cine. (drept dovada comentariul tu de mai sus) 3. de ce mai postez daca sunt doar ironic?! sa va arat necunostinta de cauza si subiectivismul vostru in orice postati. 4. am o singura vina si imi fac "mea culpa" pt asta: raspund multora cu aceeasi moneda, care nu ar merita atentie

:)))) bati campii si te iei prea in serios

Vezi toate comentariile (25)
Comentează