Articol de GSP - Publicat sambata, 04 iulie 2015 13:45
Cristi Tănase a părăsit-o pe Steaua pentru un milion de euro și va juca în China, la formația Tianjin Teda.
Chiar dacă în lotul Stelei se află Alex Chipciu, Gabi Iancu și Nicușor Stanciu, formația lui Mirel Rădoi trebuie să aducă un mijlocaș stînga pentru a acoperi plecarea căpitanului.
GSP.RO îți prezintă trei jucători din Liga 1 pe care Steaua i-ar putea aduce în locul lui Cristi Tănase.
1. Florin Tănase
Jucătorul de 20 de ani de la Viitorul este unul dintre cei mai apreciați tineri din Liga 1, iar Steaua s-a mai interesat de serviciile acestuia.
În sezonul trecut, fotbalistul cotat la 1 milion de euro a evoluat în 32 de meciuri și a marcat de patru ori, oferind și patru pase de gol.
Prețul lui Tănase nu ar fi o problemă pentru gruparea roș-albastră, iar Gică Hagi a declarat mereu că nu se opune plecării jucătorilor.
2. Quenten Martinus
Martinus, 24 de ani, a fost una dintre țintele Stelei din această vară. Cele două parți au negociat, jucătorul a acceptat salariul oferit, dar nu și clauza de reziliere de 10 milioane de euro și totul a căzut.
Steaua ar putea relua discuțiile cu fotbalistul din Curacao și să renunţe la acea clauză din nevoia de a-l aduce pe mijlocaș.
În sezonul trecut, Martinus a marcat de cinci ori în 30 de meciuri, fiind unul dintre cei mai apreciați jucători de la FC Botoșani.
3. William de Amorim
De Amorim s-a aflat pe lista lui Gigi Becali, dar patronul Astrei, Ioan Niculae, a anunțat că nu îl va ceda la roș-albaștri.
Cu toate acestea, Steaua poate face o nouă ofertă pentru mijlocaș, ofertă care i-ar putea determina pe giurgiveni să-l lase pe brazilianul de 23 de ani să plece la formația campioana.
În sezonul trecut, De Amorim a jucat în 31 de meciuri și a marcat de cinci ori, oferind șase pase de gol.
Pe lîngă cei trei, Steaua se poate orienta către un mijlocaș din străinătate.
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”