FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - STEAUA 1-2

Ciocnire violentă între suporterii clujeni şi cei ai Stelei

Articol de GSP - Publicat luni, 26 iulie 2010 00:00

O ciocnire violentă între suporterii echipei Universitatea Cluj şi fanii Stelei a avut loc aseară, în jurul orei 21:20, la Alba Iulia, după terminarea partidei pe care cele două formaţii au disputat-o pe stadionul "Cetate", în prima etapă a Ligii I, a informat Mediafax.

După terminarea meciului, suporterii stelişti au plecat de la stadion cu autocarele, escortaţi de jandarmerie, iar aproximativ 700 de fani clujeni veniţi la Alba Iulia cu trenul s-au îndreptat pe jos spre gară.

Cele două grupuri de susţinători s-au intersectat în faţa cimitirului din Alba Iulia, unde clujenii au oprit autocarele şi au spart geamurile, ceea ce a dus la o încăierare generală.

Altercaţiile dintre suporteri au durat aproximativ 40 de minute.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, Cosmin Jurcoveţ, a declarat că incidentele nu au fost grave.

"În acest moment totul este sub control. E adevărat că au existat nişte înjurături şi şicane reciproce, dar totul s-a aplanat. Nu poate fi vorba despre incidente grave şi până acum nu am cunoştinţă de vreo arestare sau de probleme care să necesite spitalizarea. Circulaţia în zonă a fost restricţionată prin ordin pentru a asigura deplasarea suporterilor de la Universitatea Cluj spre gară şi a celor de la Steaua spre Bucureşti", a spus Jurcoveţ.

Steaua a învins în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Universitatea Cluj, într-un meci din prima etapă a Ligii I, disputat pe stadionul "Cetate" din Alba Iulia.

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (61)
feurdean
feurdean  •  29 Iulie 2010, 14:01

In loc sa astepti zadarnic de la guvern sau patroni sa-ti ofere un loc de munca bine platit, e mult mai sigur sa-ti alegi tu o oportunitate care sa-ti aduca bani. Eu iti pot oferi ceva care te-ar putea interesa, adica iti aduce bani, investesti 9$ si poti castiga peste 504$ lunar. Lucrezi numai pe internet. Detalii la email [email protected]

hotsauce
hotsauce  •  26 Iulie 2010, 14:47

Frate de cand u cluj e echipa de fotbal au uitat ca de ceva ani buni tot la matineu au jucat ..ce dracu tot pierdem vremea cu copii aia ..sunteti penibili ...mai bine v-ati remarca prin rezultate !jenantilor !

ewul
ewul  •  26 Iulie 2010, 14:20

Papagalii astia de la u CLUJ viseaza frumos !!! Daca ati reusit sa bateti niste desculti, GEN: gelatii de la steoaia, asta nu inseamna ca faceti voi valuri prin Romania... sa fim seriosi sunteti niste sobolani in afara municipiului si ca fapt divers cam toata lumea trebuie sa rupa "la ea acasa"... Cu respect,

Vezi toate comentariile (61)
Comentează