FOTBAL  »  Superliga  »  DOSARUL TRANSFERURILOR

Circ şi replici neaşteptate la ultimul termen din Dosarul Transferurilor: ”Jur pe Biblie, dar nu cred în Dumnezeu!”

Giovanni Becali și Vova Cohn (dreapta) au lucrat împreună la finalizarea transferurilor de la Dinamo, puse sub acuzare de DNA
Giovanni Becali și Vova Cohn (dreapta) au lucrat împreună la finalizarea transferurilor de la Dinamo, puse sub acuzare de DNA

Articol de - Publicat marti, 10 decembrie 2013 00:00 / Actualizat luni, 09 decembrie 2013 21:15

Fraza rostită în faţa judecătorilor i-a aparţinut lui Vladimir Cohn, fost membru în Consiliul de Administraţie de la Dinamo. Ioan Becali a ieşit şi el în evidenţă după un dialog aprins cu şefa completului.

Curtea de Apel a fremătat din nou, ieri, în jurul "Dosarului Transferurilor". Fraţii Becali şi George Copos, tot în cîrje după operaţia suferită la genunchi, au apărut primii la întîlnire, în timp ce tripleta Popescu - Borcea - Pădureanu nu şi-a făcut deloc apariţia.

"N-o să-mi aduc aminte mare lucru!"
Vreme de două ceasuri, instanţa a audiat trei martori pe tema tranzacţiilor suspecte făcute de Dinamo, iar omul care a deschis scenele amuzante a fost Ion Stan, membru în CEx al "cîinilor" în perioada '94-'99.

După ce şi-a scos o fiţuică din buzunar, a solicitat prezidiului să facă o serie de precizări fără ca declaraţiile sale să fie consemnate. "OK!", au zîmbit surprinse cele două judecătoare, iar Stan a căutat să se pună la adăpost: "Sincer, n-o să-mi aduc aminte mare lucru! Au trecut atîţia ani de la evenimente!".

"Închideţi, bă, telefoanele!"
Agitat pe parcursul audierilor, Giovanni Becali n-a ratat prilejul să intre şi el într-un schimb de replici spumos cu şefa completului.

Cînd un telefon a sunat în sală, impresarul a sărit ca ars: "Închideţi, bă, telefoanele! Ce facem aici?". Judecătoarea n-a întîrziat să-i răspundă: "Observ că sînteţi în continuare poliţia din sala de judecată!". "E normal, vreau ordine! V-aţi uitat la mine, dar eu am telefoanele închise", s-a disculpat Becali.

Fostul acţionar al lui Dinamo, Vladimir Cohn, a închis apoi lista martorilor. Şi a creat rumoare în momentul în care i-a venit rîndul la audiere: "Onorată instanţă, jur pe Biblie să spun adevărul, dar nu cred în Dumnezeu!".

Depoziţie prin video-conferinţă
Următorul termen este programat săptămîna viitoare, pe 18 decembrie: va fi ascultată, prin videoconferinţă, depoziţia avocatului olandez Johan Versluis. E un martor cheie, implicat în transferurile lui Ganea, Codrea, Cernat, Mara, Sînmărtean, Alexa şi Mihalcea printr-o companie off-shore.

1.894 de zile au trecut de la trimiterea în judecată a grupului de oficiali din fotbal implicat în " Dosarul Transferurilor"

62 de termene s-au scurs de la începutul "Dosarului Transferurilor"

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (13)
ave_biancorossi
ave_biancorossi  •  11 Decembrie 2013, 04:09

si o sa mai treaca o mie si una de zile si nopti... frumoase legende....

dynamovist
dynamovist  •  11 Decembrie 2013, 02:00

Cand esti de teapa celor judecati, normal ca nu crezi in Dumnezeu.

bogdanelibm
bogdanelibm  •  11 Decembrie 2013, 01:24

a fost liber la furat si tepuit pana mai acum ceva timp iar acum unii fac doar misto de tot cea ce se intampla e normal duc o viata de nababi.sa nu mire pe nimeni ca nici unul nu va intra in puscarie ca doar nu au furat patrunjel din vro piata sau vro gaina din curtea unui vecin aceste fapte constituie infractiune restul sunt can can

Vezi toate comentariile (13)
Comentează