Articol de GSP - Publicat sambata, 09 aprilie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 10 aprilie 2011 16:07
UPDATE // Stadionul Astrei se anunţă a fi plin la ora meciului cu Steaua, aproape toate cele 8.000 de bilete fiind vîndute. Alerta este pentru Jandarmerie pentru că galeria Petrolului aşteaptă să se războiască cu suporterii Stelei.
Meciul Stelei de pe terenul Astrei se anunţă foarte greu pentru roş-albaştrii
Aceştia au obţinut o singură victorie pe terenul ploieştenilor în 2002, cînd pe banca echipei din Ghencea se afla Cosmin Olăroiu. În celelalte cinci partide, Astra a învins de trei ori, iar două partide s-au terminat la egalitate.
Totodată, Astra este una dintre echipele care nu a cunoscut înfrîngerea în 2011, etapa trecută reuşind să obţină un egal mare pe terenul Timişoarei (2-2). Ploieştenii au condus cu 2-0, dar au fost egalaţi în ultimele minute ale partidei.
Meciul va fi transmis în direct de DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO, de la ora 21:00
Dezastru cu Piţurcă pe bancă
În sezonul 2000-2001, Steaua a suferit două înfrîngeri în faţa Astrei. În primul meci, la Ploieşti, prahovenii au învins cu 3-0, iar în returul de pe Ghencea, au trecut de roş-albaştri cu scorul de 3-1.
Măţel l-a demis pe Ilie Dumitrescu
Meciul din turul campionatului, terminat 1-1, a coincis cu schimbarea celui de-al doilea antrenor al Stelei din acest sezon. Ilie Dumitrescu şi-a dat demisia la finalul partidei din cauza fanilor care l-au huiduit. Acesta a motivat că a luat această decizie pentru că nu poate lucra într-un loc unde nu este apreciat.
Rezultate Astra - Steaua:
23.11.2009 / Astra - Steaua 2-1
22.09.2002 / Astra - Steaua 0-1
01.06.2002 / Astra - Steaua 1-1
06.05.2001 / Astra - Steaua 3-0
05.04.2000 / Astra - Steaua 1-0
06.06.1999 / Astra - Steaua 1-1
Iată echipele probabile:
Astra
Aşezare: 4-4-1-1
1. Grigore - 2. Măţel, 4. Ov. Mihalache, 6. L. Goian, 13. Junior Morais - 18. Strătilă, 8. Takayuki, 78. N'Doye, 11. Tigoianu - 21. Fatai - 14. Miranda
Steaua
Aşezare: 4-2-3-1
12. Tătăruşanu - 29. Bonfim, 18. N. Martinovici, 23. Geraldo, 14. Latovlevici - 26. Bicfalvi, 6. Gardoş - 16. Nicoliţă, 11. Onofraş, 27. L. Marinescu - 17. Bilaşco
Bilete: 15 lei - peluze, 25 lei - tribune, 35 lei - tribuna 0
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!