FOTBAL  »  Superliga  »  PLAY-OUT

Clubul din Liga 1 care insistă pentru 18 echipe din sezonul următor: „Am spus-o și acum 3 ani, o spun și acum”

Articol de - Publicat miercuri, 29 iulie 2020 20:00 / Actualizat miercuri, 29 iulie 2020 22:54

Chindia Târgoviște a câștigat meciul cu Academica Clinceni, scor 3-1. Emil Săndoi (55 de ani) insistă ca sezonul următor din Liga 1 să se joace cu 18 echipe.

„Eu cred că a fost o victorie meritată, luând aşa, şi jocul per ansamblu, cred că a fost dominat de noi, poate exceptând o perioadă din repriza a doua, când, poate şi din cauza căldurii, am căzut puţin fizic. Mă bucur pentru ei, pentru jucători în primul rând, pentru că se simţeau frustraţi, aşa, pe undeva, pentru că chiar dacă au fost câteva înfrângeri în ultima perioadă, dar noi am fost acolo, la limită. Au fost şi unele decizii greşite, care ne-au dezavantajat şi care ar fi contat foarte mult pentru noi să se judece corect acele decizii. Sau nu ştiu, poate s-au judecat corect, poate greşesc eu, poate sunt subiectiv, îmi cer scuze dacă sunt subiectiv”, a declarat Emil Săndoi conform TV Telekom Sport.

Săndoi vrea 18 echipe în Liga 1

Emil Săndoi speră ca LPF și FRF să cadă de acord asupra sistemului cu 18 echipe în Liga 1. Asta ar însemna ca nicio formația din Liga 1 să nu retrogradeze. O decizie în acest sens ar putea fi luată mâine, în Comitetul Executiv.

„N-aş vrea să fiu judecat greşit, pentru că eu repet o declaraţie de-a mea pe care am dat-o cu ani în urmă, deci nu acum, nu o luaţi ca şi cum ar fi o declaraţie din acest moment, pentru că ar putea să fie interpretată în mod subiectiv. Eu am spus şi acum 3 ani şi acum 4 ani şi acum un an şi asta o să spun tot timpul, că un campionat cu 18 echipe şi cu tur şi retur normal, cum este în campionatele puternice din Europa, eu cred că ar fi chiar mai atractiv decât actualul sistem”
- Emil Săndoi, antrenor Chindia

Clasament play-out Liga 1: 

Citește și alte știri despre play-out-ul Ligii 1: 

Duckadam crede că Dinamo e deja în Liga 2: „Nu are nicio șansă, dacă nu se vor lua decizii aberante joi”

Fanii lui Dinamo pot deschide șampania: „100% facem noul stadion!” » Anunțul făcut de președintele Clubului Sportiv

Citește și:
Dan Nistor a înscris din nou pe Giulești și a dat declarația serii: „Chiar dacă m-au înjurat, îmi plac”
Superliga
Dan Nistor a înscris din nou pe Giulești și a dat declarația serii: „Chiar dacă m-au înjurat, îmi plac”
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Tenis
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Fanii Universității, scandalizați de condițiile din București: „Când veniți la Cluj, vă descălțați!”
Superliga
Fanii Universității, scandalizați de condițiile din București: „Când veniți la Cluj, vă descălțați!”
Tribuna a II-a din „Ștefan cel Mare”, evaporată » Cele mai noi cadre de la stadionul Dinamo
Superliga
Tribuna a II-a din „Ștefan cel Mare”, evaporată » Cele mai noi cadre de la stadionul Dinamo
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Profit.ro
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (6)
visarionpalnie
visarionpalnie  •  30 Iulie 2020, 16:05
Postat de Adrian Constantin Sendroiu pe 29 Iulie 2020, 22:00

Sunt foarte multe si 14 echipe, ar trebui o prima liga cu 6 echipe, un play off repetat de 3 ori= 30 de meciuri , ar fi 6: Craiova, CFR, FCSB, Botosani, Astra si Viitorul. Retrogradeaza ultimele doua. Doua serii de liga a doua cu 16 echipe din care se promoveze prima echipa.

*** !...si mai corect ar fi un campionat cu 3 echipe , SC fcsb mogosoaia SA, PSD craiova si botosani ieftimie, sa joace intre ele 20 meciuri tur si 20 meciuri retur si locurile 2 respectiv 3 sa se desfiinteze:))

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

1805213859545810
Adrian Constantin Sendroiu  •  29 Iulie 2020, 22:00

Sunt foarte multe si 14 echipe, ar trebui o prima liga cu 6 echipe, un play off repetat de 3 ori= 30 de meciuri , ar fi 6: Craiova, CFR, FCSB, Botosani, Astra si Viitorul. Retrogradeaza ultimele doua. Doua serii de liga a doua cu 16 echipe din care se promoveze prima echipa.

1177177172317584
Christian Ciuca  •  29 Iulie 2020, 21:36

are perfecta dreptate! trebuie neaparat sa revenim la 18 echipe, sa profitam de pandemia asta si sa terminam cu playoff/playout, gata, de cind avem sistemu asta am ajuns ultimii in Europa, nu mai jucam in veci in Champions League.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează