LIGA 1   •   

CFR CLUJ - UNIREA URZICENI 3-0

Clujenii au renăscut contra Unirii Urziceni

 
de Radu Bichiş   •   25 Octombrie 2010
 

Clujul şi-a revenit în faţa Urziceniului şi a luat o gură de aer înaintea duelului cu liderul Oţelul


Din două formaţii care au alergat umăr la umăr pentru milioanele din Ligă în sezonul trecut au rămas doar amintirile. Pigmentată cu numai două puncte de reper, Semedo şi Mehmedovici, Urziceniul a dublat liniile în faţa careului lui Cernea pentru a stăvili elanul Clujului, aflat în căutarea identităţii în Liga 1.

Fundaşul-golgeter din Liga Campionilor, Ionuţ Rada, a trecut peste amabilităţile de început, nimerind bara transversală (7). Dintr-un pîlc de tricouri albe, şi-a făcut apariţia Traore, cu ritualul său obişnuit al ratărilor, cu o reluare direct în braţele lui Cernea (18). Orice şansă a ialomiţenilor s-a risipit la lovitura nechibzuită cu cotul a lui Rusescu, care l-a trimis la pămînt pe Piccolo (22), inspirat din ultima reprezentaţie a campionului Bute. "Centralul" Ionescu nu a început numărătoarea, ci l-a scos pe Rusescu din ring. CFR s-a năpustit cu furie asupra adversarului, dar şansa i-a surîs lui Cernea la reluările lui De Zerbi (26, 27) şi Hora (37). Apoi, s-a predat şi goalkeeperul Unirii, după o întindere banală, însă defensiva sa a rămas în picioare.

Decapitaţi într-un minut
După pauză, Urziceniul nu a mai contat decît prin sprinturile haotice ale lui Semedo, iar CFR şi-a început goana după gol. Peralta a tras la foc automat (51, 54), apoi Traore şi-a pus în cap întreg stadionul cînd a lobat o minge peste poartă, singur cu Bălgrădean (67).

În doar un singur minut, clujenii şi-au masacrat adversarul, prin Traore şi De Zerbi. Iar italianul a ţinut să-şi depună candidatura şi la golul etapei, cu o bijuterie din lovitură liberă, asigurîndu-i lui Cîrţu o săptămînă liniştită înaintea confruntării cu liderul Oţelul.

Rusescu l-a făcut KO pe Piccolo
Atacantul Unirii Urziceni, Raul Rusescu, a văzut cartonaşul roşu în minutul 22 după ce l-a lovit cu cotul în figură pe Felice Piccolo. Măsura centralului Georgian Ionescu a fost corectă, deşi fundaşul italian a amplificat efectul loviturii. Rusescu a părăsit terenul, dialogînd cu fanii de la tribuna a II-a. "Nu l-am atins. Am sărit la cap", le-a spus jucătorul ialomiţean.

Mureşan a coborît la vestiare
Nemulţumit de cum mergeau lucrurile, preşedintele Iuliu Mureşan a intrat la pauză val-vîrtej în vestiarul feroviarilor. Oficialul a coborît de la oficială şi a traversat tot terenul pentru a ajunge în zona cabinelor. După pauză, Cîrţu a operat imediat o modificare. Bastos i-a luat locul lui Hora.

INBOX
De Zerbi a fost extrem de iritat în prima parte a meciului de faptul că nu a primit mai multe baloane din partea colegilor săi şi şi-a exprimat nemulţumirea în mai multe rînduri, certîndu-i pe Hora sau Costa.
Cadu a fost suspendat pentru partida de aseară. Banderola de căpitan a trecut la fundaşul dreapta Tony.
Cernea s-a accidentat în minutul 38, suferind o întindere la coapsă în încercarea de a degaja o minge. Cernea a mai rămas în teren trei minute după care a fost înlocuit cu Bălgrădean.

 
Comentarii (3)
gunner.alex  (443 comentarii)
Trei fotbalisti, trei epoci diferite. Trei cariere impozante care au la baza spiritul de fair play: 1619 de meciuri in campionat si niciun galben primit.
detalii pe
istoriafotb alului.com
25 Octombrie 2010, 09:06   •   Comenteaza
imperator  (22710 comentarii)
sper sa nu faca si astia ca Vasluiul.
25 Octombrie 2010, 08:38   •   Comenteaza
alpin  (11089 comentarii)
Probabil, la pauza, Muresan i-a cerut lui Pirtzu sa scoata Bulevardul Rada si sa introduca in teren FOTBALISTI si chiar "biciclisti" care (spunea Pirtzu) n-ar avea loc la Pandurii! Pirtzu a fost nevoit sa se conformeze si... S-A VAZUT!!!
25 Octombrie 2010, 08:19   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand utilaje Scularie
Vand Masina de frezat FUS 22 (cu masa inclinabila, masa rotativa, menghina, cap divizor, masa fixa etc.), Strung SN 402 complet, Masina de gaurit Mgco 40 si Mgco 60 cu avans electric automat si ...
Dambovita/Branesti - pret 1,00 RON
Recuperari Data Hard Disc, Raid, SSD, Memory Card, USB STICK
Recuperare Date Hdd Service, Reparatii hdd-uri: Recuperare date de pe hard discuri defecte produse prin: -Defectiuni logice sau chiar defectiuni fizice Electronice -Defectiuni Mecanice -Stergeri ...
Constanta/Constanta - pret 10,00 RON
execut zugraveli, gresi, parchet
execut reparati, gleturi, zugraveli, rigips, vopsitori, instalati sanitare, izolati, tencuieli, montari gresi, faiante, sape, montari orice tip parchet, raschetari, reconditionari parchet, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
ofer menaj
Femeie, 40 ani, casatorita, ofer servicii de menaj, calcat spalat, mancare, tot ce inseamna curatenie. alt nr de contact: 0771598261
Calarasi/Calarasi - pret 70,00 RON
www.parfumuri-originale-shop.ro
vand parfumuri toate produsele aferente ale acestui site sunt originale achizitionate de la importatori autorizati
Bucuresti/Bucuresti - pret 200,00 RON
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V