FOTBAL  »  Superliga  »  CUPELE EUROPENE

Craiova sau Iași? Echipele din play-out au o nouă miză: primul loc merge în Europa League

Fază din partida Craiova - Pobeda 1-1, din 2000, cu Augustin Călin în prim-plan
Fază din partida Craiova - Pobeda 1-1, din 2000, cu Augustin Călin în prim-plan

Articol de - Publicat joi, 24 martie 2016 00:00

Întrucât ASA va intra azi în insolvență, în Europa League va juca primul loc din play-out. Favorite sunt formațiile din Bănie și Copou.

Mureșul și Adi Mutu out, CSU Craiova și CSMS Iași intră în lupta pentru Europa! Prima poziție din play-out devine o mare miză întrucât va duce în preliminariile cupele continentale.

ASA va anunța astăzi, oficial, intrarea în insolvență, astfel că ardelenii nu vor avea drept de joc în competițiile europene.

CRAIOVA după 16 ani, alții debutanți

Dacă ar fi să prindă un loc în eurocupe, pentru orașul Craiova ar fi vorba de un comeback după 16 ani. În vara lui 2000, FC U Craiova s-a înclinat în fața anonimilor macedoneni de la Pobeba Prilep, 1-1 în Bănie și 0-1 în deplasare. Atunci, clubul abia fusese preluat de Gigi Nețoiu, iar lotul era un mix între olteni și "rocariști", în vreme ce pe banca tehnică era Florin Marin.

În cazul în care ceilalți alb-albaștri, din Iași, ar termina primii în play-out și ar juca în Europa League, ar fi o premieră absolută. Niciodată un echipă din Copou n-a mai reușit acest lucru, indiferent că s-a numit Politehnica sau CSMS.

Încă una out?

Președintele moldovenilor, Florin Prunea, anunță apocalipsa și pentru o altă formație din play-off: "Din ce știu, și locul 8, adică al doilea din play-out, ar putea ajunge în cupele europene. În afara lui ASA, un alt club din primele 6 va rămâne fără licență pentru Europa!".

"Există și o mare motivație acum, că știm că putem duce Iașiul în Europa, ne dorim să oferim acest cadou orașului", a comentat atacantul Andrei Cristea, două goluri și 3 assist-uri în sezonul de primăvară.

În exil

Dacă CSMS va evolua în Europa pe stadionul propriu din Copou, craiovenii vor juca, foarte probabil, la Turnu Severin. Asta întrucât noua arenă din Bănie va fi gata abia pe finalul anului. "Da, e posibil ca meciurile din tururile preliminare să le disputăm la Severin. Vom vedea, mai întâi să ajungem noi la acest nivel", a anunțat managerul general al Științei, Felix Grigore.

În 2015 nu se putea

În urmă cu un an, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, viceprimarul Claudiu Maior povestea că gruparea mureșeană nu întâmpină pericolul de a intra în insolvență.

Cel care taie și spânzură la ASA declara: "Noi nu putem intra în insolvență, nefiind societate comercială. Nu permite legea. Suntem fundație, nu SA sau SRL! Am adus un avocat în vestiar pentru a le explica jucătorilor situația și ei să stea liniștiți".

"Da, există datorii către jucători care nu și-au primit salariile de mai multe luni. Unii de 3 luni, alții de 5!"
Bogdan Mara, consilier ASA

"La Iași e liniște financiară, nu ne comparăm cu alții. Suntem la zi și cu salariile, și cu dările către stat. Și avem licență pentru cupele europene! Mi-aș dori din tot sufletul să ajungem acolo, ar fi o mare împlinire să ducem Iașiul în Europa"
Florin Prunea, președinte CSMS Iași

"Craiova ar avea dreptul să joace în Europa, o să ne depunem dosarul pentru licența UEFA. Nu dorim răul cuiva, dacă se va ivi ocazia și vom câștiga dreptul pe teren, vrem în Europa"
Felix Grigore, manager CSU Craiova

5reprezentante vom avea în Europa în sezonul viitor: două în preliminariile Ligii Campionilor și trei în preliminariile Europa League

31de victorii are Universitatea în Europa. Plus 13 remize și 32 de înfrângeri

4este locul ocupat de Craiova în topul prezențelor și victoriilor repurtate în cupele continentale, după Steaua, Dinamo și Rapid

14cluburi din primele două divizii au intrat până acum în insolvență: Dinamo, CFR Cluj, U Cluj, Oțelul, Petrolul, Rapid, FC Brașov, Gloria Bistrița, Ceahlăul, FC Vaslui, UTA, FC Argeș, FC Poli Timișoara și ASA. Doar Dinamo a ieșit

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (5)
pol1iasi
pol1iasi  •  24 Martie 2016, 16:47
Postat de dinamo_fan pe 24 Martie 2016, 09:41

merge Dinamo si nu se mai duce nimeni din play-out.

Merge la plimbare ....bai, voi erati in insolventa la data cand trebuia sa indepliniti criteriul pt Europa...nu intereseaza pe nimeni birocratia din justitie...

dogbv
dogbv  •  24 Martie 2016, 11:12

sa vedem ASTRA cum se scalda, ca si ei au probleme cu licenta uefa ...au datorii de platit pana pe 31 martie... va mai spun o data: chiajna si voluntari in UEFA!

dinamo_fan
dinamo_fan  •  24 Martie 2016, 09:41

merge Dinamo si nu se mai duce nimeni din play-out.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează