LIGA 1   •   

GAZ METAN MEDIAŞ

Cristi Bud este optimist: "Voi reveni, mai am goluri de dat"

 
07 Februarie 2012 16:06
 

Cristi Bud vrea să intre în teren la finala Cupei României

Atacantul medieşenilor vrea să uite coşmarul accidentării provocate de Scutaru

Cristi Bud se obişnuieşte greu cu gîndul că trebuie să stea departe de gazon. Atacantul îşi aduce şi acum aminte de accidentarea care l-a trimis departe de teren.

"Ţin minte că mi-a dat Pârvulescu o pasă în bandă, mi-am întors capul, am văzut că vine fundaşul şi am dat-o cu exteriorul pe lângă el. În acel moment, el a venit şi m-a "retezat". Mi-am dat seama că e foarte grav pentru că îmi duceam piciorul într-o parte, dar nu-l mai simţeam", a spus Bud pentru citynews.ro.

Atacantul spune că nu îl poate ierta pe cel care l-a accidentat, fundaşul Cristi Scutaru, pentru că nu şi-a cerut scuze după acel incident. "M-a întristat puţin faptul că tocmai cel care m-a accidentat (n.r. – Cristi Scutaru) nu mi-a dat nicun telefon şi nici măcar un mesaj. Bine, m-a sunat o singură dată, dar şi atunci a spus că, de fapt, am dat genunchi în genunchi", a explicat Bud

"În prezent trag tare şi mă pregătesc, am câte două antrenamente foarte, foarte grele, dar sper că voi putea să revin şi să prind câteva meciuri în acest sezon. Sper să fiu în teren la finala Cupei României"
Cristi Bud, atacant Gaz Metan



 
Comentarii (1)
stefan156  (102 comentarii)
Sincer este rusinos faptul ca nici timisoara si niste scutaru nu au iesit public pentru a prezenta scuze.Omul asta probabil nu va mai fi niciodata acelasi fotbalist,cariera lui este aproape terminata.Vezi cazul bratu,care nu a suferit o accidentare la fel de grava,dar care nu si-a mai revenit.Exemplele pot continua.
07 Februarie 2012, 17:52   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand fazani comuni si tenebrosi, bibilici, pui de pauni albastri
Vand fazani comuni si tenebrosi (40ron buc.-negociabil pt mai multe buc. cumparate), paun alb matur de 3.5ani(200 euro), pui de pauni comuni(albastri) la 50euro bucata si bibilici la 25ron buc
Buzau/Candesti - pret 1,00 RON
VAND 2 ANVELOPE SH + 2 BIELETE
VAND 2 BIELETE PT.CHEVROLET KALOS (NOI) LEMFORDER SI 2 CAUCIUCURI S.H. 205/55/16 (APROXIMATIV 2-3 MM) PRET 200 RON (SAU 100 FIECARE SET)
Bucuresti/Bucuresti - pret 200,00 RON
VAND GARAJ
VAND GARAJ CU TEREN PROPRIETATE ZONA COCOSU ROSU MILITARI SECTOR 6
Bucuresti/Bucuresti - pret 5.500,00 EUR
RULOTA FAST FOOD
Rulote fast food noi dimensiuni:325x190x250cm Utilate din fabrica cu masa inox, chiuveta dubla, depozit apa curat, depozit apa murdara, instalatie electrica.
Gorj/Targu Jiu - pret 3.200,00 EUR
DISPOZITIV UDARE PLANTE DIN GHIVECE SI JARDINIERE
POTI PLECA PENTRU MAI MULT DE 2-3 SAPTAMANI FARA A AVEA GRIJA DACA VECINUL, PRIETENII SAU RUDELE VIN SA ITI UDE PLANTELE DIN CASA, ASTFEL OBLIGANDU-TE FATA DE EI SI FIIND NEVOIT SA LE CUMPERI O MICA ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 15,00 RON
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V