FOTBAL  »  Superliga  »  GAZ METAN - STEAUA 0-0

Cronica scrisă de Maria Andrieş: "Mediaş, această Bosnie"

Articol de - Publicat duminica, 08 mai 2011 00:00 / Actualizat luni, 09 mai 2011 01:14

Steaua a fost dominată de şahiştii lui Pustai şi de semiabsenţa lui Olăroiu


S-a întors Olăroiu, dar pe bancă stă Necula. Gesticulează pe margine înspre deşertul verde impecabil din faţa lui. Publicul medieşean îşi ţine răsuflarea, ca la teatru. Fluieră moderat şi se entuziasmează ca la şah. Lipsesc fazele de poartă. Spectacolul, pentru că există unul, adresat exclusiv cunoscătorilor, este că Gaz Metanul domină Steaua.

Bau-bau Bawab
S-a întos Olăroiu, dar nu i se vede nici măcar umbra pe teren. Stă cu şeicii, la oficială. Roş-albaştrii construiesc numai în propria jumătate, folosind ca materiale pase la portar, pase înapoi şi pase greşite. Cum trec de centru, începe haosul. Tănase îi pasează lui Bawab, Latovlevici îi pasează lui Bawab. O fi vreo indicaţie de la Olăroiu, să dea mingea la iordanieni.

Echipă a riscului calculat, Mediaşul se apără sicilian, la început, apoi presează tot mai aproape de Tătăruşanu. Elevii lui Pustai ţin de minge şi par mai proaspeţi decît steliştii. Tănase scapă doar prin fault pe contraatac (min.22), Latovlevici urcă în disperare pe stînga (min.25), dar n-are cui trimite în careu.

Eric, sclipiri de serviciu
După jumătate de oră, apare şi Bilaşco, de fapt, mîna lui Bilaşco în pieptul lui Pleşca (min.30). Pe final de repriză, singura intenţie clară în jocul Stelei au fost Dică şi Burdujan scoşi la încălzire. Şi un Tănase ţinîndu-se cu mîna de genunchi, după ciocnirea cu Todea.
După pauză, roş-albaştrii au reluat pasele lungi şi construcţiile pe orizontală. Pîrvulescu a trimis în braţele lui Tătăruşanu (min.47). Apoi Latovlevici a încercat să-l lanseze pe Bilaşco, neatent (min.52). Mediaşul nu se grăbeşte, iar Steaua nu se regăseşte. Spectatorii freamătă la lovitura liberă executată de Eric, din 25 metri, care a dărîmat meleul roş-albastru (min.55).

Steaua, ca la Zenica
Coincidenţă sau nu, Tănase se ciocneşte iar de Todea, de data asta e taxat cu galben. Dar jocul steliştilor nu devine mai sprinten. Lipsesc surorile Polgar din Ghencea. Sau ideea de pe bancă. Meciul evoluează lent spre faza în care spectatorii regretă că n-au venit cu tablele de şah la ei. Olăroiu s-a întors, dar la o echipă care seamănă izbitor cu "naţionala" României la Zenica. Fără moral, fără desen, obligată să bată în retragere din faţa unei echipe care ştie ce vrea. Un loc în Europa.

Nervi secunzi
Bănel are o tentativă de centrare cu capul, din careu (min.64), dar cade prompt, ca un pion de sacrificiu. Piesele albe ale lui Pustai, cu Pîrvulescu în frunte, fac curse spre poarta Stelei. Pe margine, gesticulează Necula.
Dică intră tîrziu (min.73), cît să prindă şutul tupeist al lui Eric, în piciorul lui Tătăruşanu. Apărăăă Tătăruşanu! Prima ocazie clară de gol. Ins'Allah! Păcat de cuminţenia publicului. Mai bine dădeau un film. Replica iraniană la "Pe aripile vîntului", în care Scarlet apare doar la sfîrşit şi moare de bătrîneţe. Sau de plictiseală.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (8)
wollt_rider
wollt_rider  •  10 Mai 2011, 22:49

Gazu probabil cea mai frumoasa echipa de fotbal din Romania .. fara sa spumege nimeni de la gazu pe la Tv isi vad de treaba si aduna puncte .... pacat ca nu prind europa ... dar la anu sigur o vor prinde ... pentru ca sunt o echipa serioasa care isi vad de treaba lor ... investesc in stadion .... deci nu cred ca este vorba de o afacere de familie cum este pe la alte cluburi din Ro nu este cea mai buna echipa din Ro ..... dar cu siguranta este una dintre cele mai frumoase si serioase din Ro .... Bafta

hcoco
hcoco  •  09 Mai 2011, 10:00

deigur ciobanul e multumit de egal deoarece nici nu visa asa ceva dupa lectia ce a primit-o in Ghencea de la Medias.Vai de steaua ta

zeidas
zeidas  •  09 Mai 2011, 08:32

Jenant de slab meci, cred ca cel mai slab meci din acest "campionat" (de nivel judetean) !

Vezi toate comentariile (8)
Comentează