FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - URZICENI, LUNI 1 DECEMBRIE, ORA 20:30, ANTENA 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Cum poate ajunge antrenorul Stelei

Articol de - Publicat vineri, 28 noiembrie 2008 00:00

Gigi Becali a vorbit pentru prima oară despre termenii instalării lui Dan Petrescu în Ghencea, ca antrenor

"Cît timp va fi Gigi Becali patron la Steaua, Dan Petrescu nu va ajunge antrenor în Ghencea" a fost declaraţia făcută de Ioan Becali, vărul patronului vicecampioanei. Gigi Becali însă nu este de acord cu ruda sa. "Am văzut şi eu ce a zis Giovanni şi chiar nu înţeleg de ce a zis chestia asta", a spus Gigi, după care a explicat în ce condiţii ar putea ven, în viitor, Dan Petrescu ca "principal" la echipa pe care o patronează.

"Am înţeles că Dan Petrescu vrea să nu se bage nimeni vreodată peste el. Bine, tată, aşa voi face, nu mă voi băga, însă cu o condiţie. Îi voi oferi salariu de 3.000 de euro pe lună, ca să aibă acolo, pentru familie, şi restul pînă la 300.000-400.000 doar dacă va cîştiga titlul sau dacă va duce echipa în Liga Campionilor. Păi, nu e normal aşa? Adică să risc pe banii mei, dar să nu pot decide eu? Dacă face ce vrea el, e pe riscul lui. Reuşeşte, bine, nu reuşeşte, rămîne doar cu acei 3.000 pe lună", a dezvăluit Becali.

DAN PETRESCU, antrenor Unirea Urziceni
"Îmi doresc să antrenez Steaua, Chelsea sau echipa naţională. Dacă o să pregătesc una dintre ele va fi extraordinar, dacă voi antrena două va fi incredibil, iar pe toate trei ar fi un vis frumos"

Citește și:
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Stranieri

Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Superliga

Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat

Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media

Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Profit.ro
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

Comentarii (36)
 •  28 Noiembrie 2008, 15:12

VA ZIS SI ASTA NEA GIGI NA.

 •  28 Noiembrie 2008, 13:57

Dane ai fost si ramai mai stelist ca multi altii de sunt acum la steaua,esti cel mai bun,the best,dar nu te du la steaua atata timp cat acolo se afla cancerul becalian

 •  28 Noiembrie 2008, 13:39

steaua si/sau echipa nationala foarte probabil ,chelsea doar daca castigi champions league si/sau campionatu mondial :)))

Vezi toate comentariile (36)
Comentează