Articol de GSP - Publicat vineri, 28 martie 2008 00:00
Dan Petrescu, observatorul meciului Rapid - Steaua, a scris un drept la replică astăzi pe site-ul FRF:
În legătură cu afirmaţiile pe care Ion Crăciunescu le-a făcut la adresa mea în ediţia de azi, 28 martie a.c., a cotidianului „Gazeta Sporturilor” („Înseamnă că băiatul ăsta chiar nu cunoaşte deloc regulamentele. În loc să-l ajute pe Deaconu, l-a încurcat rău de tot”), nu pot să spun decât atât: frazele frizează absurdul.
De ce? Simplu: rolul unui observator de arbitri la jocuri este acela, aşa cum atestă şi denumirea funcţiei, de a observa şi de a nota prestaţia brigăzii de arbitri, deciziile pe terenul de joc fiind luate exclusiv de arbitru. Evident, domnia sa (Ion Crăciunescu, desigur) nu cunoaşte regulamentele, din moment ce a putut să rostească o asemenea inepţie. Sau se preface că nu le cunoaşte, fapt care este grav în egală măsură.
Şi încă ceva, apropo de cunoaşterea regulamentelor şi de onestitate: cine a fost prins copiind în vara anului 1995, cu ocazia testării teoretice a arbitrilor din lotul „A”? Puteţi răspunde onest la această întrebare, domnule Crăciunescu?
Dan Petrescu
Responsabilul compartimentului Analiză al Comisiei Centrale a Arbitrilor
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”