LIGA 1   •   

DINAMO

Delgado poate deveni "cîine" după despărţirea de «U»

 
de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu   •   17 Iunie 2011
 

Delgado a mai jucat în ţară la Vaslui şi U Cluj, iar în străinătate la Lazio, SPAL şi Potenza

Spaniolul ce tocmai s-a despărţit de Universitatea Cluj a fost propus şefilor în Ştefan cel Mare ca înlocuitor al lui Torje.


CV-urile cu jucători liberi de contract au început să apară pe birourile şefilor dinamovişti. Ultimul propus în Ştefan cel Mare este spaniolul Roberto Alfonso Delgado, care s-a despărţit recent de Universitatea Cluj. Mijlocaşul de 25 de ani are un mare avantaj: poate evolua oriunde la mijlocul terenului, chiar dacă în Ardeal a jucat în majoritatea meciurilor ca aripă dreapta. Ar putea fi o soluţie în cazul în care Dinamo se va despărţi de Gabriel Torje. Singura problemă o reprezintă pretenţiile financiare ale fotbalistului. La Cluj cîştiga 150.000 de euro anual, remuneraţie pe care şi-ar dori-o şi aici, or "cîinii" nu-i pot oferi mai mult de 30.000 de euro la semnătură şi un salariu stagional de 100.000 de euro, plus bonusuri de performanţă. Şefii vor analiza propunerea şi vor decide zilele următoare dacă îl vor aduce pe Delgado. Totul depinde de plecările lui Alexe şi Torje.

2 goluri şi cinci pase decisive a reuşit Delgado în cele 28 de partide jucate pentru Universitatea Cluj în acest sezon, în Liga 1
Totul despre:
 
Comentarii (13)
liviu95  (100 comentarii)
u chiar crezi ca o sa il lase FRATI BECALII sa joace paun? sa fim seriosi... o sa vn petarda asta care e vai de capu lui... vai de dinamo ne`au supt astia prea tare si acum dinamo e ca un barbat batran care nu mai are erectie.. aidca bani :( asta e
17 Iunie 2011, 13:59   •   Comenteaza
blaustein  (1279 comentarii)
100 000/an + 30 000 la semnatura? =)) Pai de unde banii astia? Dragos Grigore are 2000/luna si nu i-a mai vazut de juma de an am inteles. Si plus problemele cu datoriile. Au atatea pe cap, numai Delgado cu 130 000 ai lui le mai lipsea.
17 Iunie 2011, 12:14   •   Comenteaza
telemea_de_oaie  (110 comentarii)
megajucator, 2 goluri si 5 pase..."Il vretzi la Steaua?" :)))))
17 Iunie 2011, 12:01   •   Comenteaza
raul4steaua  (673 comentarii)
Asta e super jucator, mare pacat ca au renuntat U la el, asta e jucator de nivelul lui Jesus Navas
17 Iunie 2011, 11:53   •   Comenteaza
flafy  (6169 comentarii)
daca pleca Torje va juca Paun in locul lui nu asta...sa nu vine!!
17 Iunie 2011, 11:41   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Drumul Taberei Apartament in Drumul Taberei
35.900 EU
Drumul Taberei , SC: 32 mp, 1 cam.
Suprafata utila: 30 mp
garsoniera

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
SCHIMB APARTAMENT&CASA VILA
SCHIMB APARTAMENT 3CAMERE ET1/4 FULL TITAN Pta. MINIS SECTOR3 CU CASA / VILA IN SECTORUL 2-3 ZONA PANTELIMON, SALAJAN, DOBROIESTI CASA POATE SA FIE NETERMINATA LA ROSU/GRI. EVENTUAL OFER DIFERENTA.
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 EUR
Vand scoala de soferi
Vand scoala de soferi cat.B, cu masini sau fara, sala de legislatie dotata si functionala.
Sibiu/Medias - pret 100,00 RON
Inchiriez spatiu comercial ultracentral la numai 3750 eur/luna!
Imobil 760 mp, Bucuresti, ultracentral, Dacia-Eminescu-Tunari, latime 14 ml, intrare 7 ml, electricitate 380V, apa, canalizare, realizate recent, cadastru, intabulare, complet ingradit, 3750 EUR/ ...
Bucuresti/Sector 2 - pret 3.750,00 EUR
Garsoniere 2012
Imobilul este situat in zona 1 Mai-Chibrit, mai exact pe strada Dornei Nr.14 si este structurat S+P+5E Suprafata de 45 mpc + balcon Apartamentele se vand complet finisate (la cererea clientului) ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 45,00 EUR
ofer transport la aeroport
domn serios, 45 ani, casatorit, fara incidente rutiere, efectuez transport de la si spre bucuresti ( Otopeni ), cu masina personala ( bmw 525d ), in fiecare zi dupa ora 16, iar sambata si duminica ...
Constanta/Constanta - pret 100,00 EUR
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V