FOTBAL  »  Superliga  »  PREZENTARE

Din Liga a III-a în prima ligă în numai două sezoane. Află totul despre echipă!

Articol de GSP - Publicat luni, 15 iunie 2009 00:00

FC Ploieşti a născut multe controverse în acest sezon din cauza palmaresului. Perioada proastă a fotbalului prahovean şi numeroasele fuziuni şi despărţiri între Petrolul Ploieşti şi Astra Ploieşti au născut confuzie în rîndul suporterilor.

Istoria echipei se confundă însă cu cea a Astrei Ploieşti. Pînă în 1998, echipa nu a reuşit nici o performanţă notabilă. În vara acelui an însă, echipa a promovat în Divizia A. A jucat cinci sezoane în primul eşalon, dar în 2003 a retrogradat. A fuzionat atunci cu Petrolul.

În 2005, Ioan Niculae a refondat clubul iar în 2007 a primit numele FC Ploieşti, evoluînd în Liga a 3-a. În sezonul 2007-2008, echipa a reuşit să promoveze în eşalonul secund, obţinînd 95 din cele 102 puncte puse în joc, un record al fotbalului românesc

În sezonul 2008-2009, evoluţia echipei a fost contestată, fiind acuzată de mai multe meciuri aranjate, printre care şi acela care a asigurat promovarea: victorie cu 2-0 în deplasarea de la Piatra-Neamţ.

Odată cu revenirea în primul eşalon, FC Ploieşti îşi va schimba numele în Astra, actele fiind deja depuse.

Vedeta echipei
Cu o medie de 2 goluri pe meci, echipa din Ploieşti a avut cel ami bun atac din prima serie a Ligii secunde. Dintre acestea, două au fost marcate de japonezul Seto Takayuki. El a mai marcat şi în Cupă, în meciul cu Steaua II. Japonezul sosit la echipă în iulie 2007 a marcat primul gol al formaţiei CSM FC Ploieşti, în liga a III-a.   

Seto are în CV şi cîteva meciuri la echipa din prima ligă braziliană Corinthians, unde a evoluat însă numai pentru două luni.

Ion Moldovan - antrenorul principal al echipei
"Sunt foarte mulţumit. A fost un meci greu, de mare angajament, iar noi eram foarte obosiţi după meciul de la Piatra Neamţ. Sunt fericit că am promovat. Acum trebuie să ne întărim foarte mult pentru Liga 1"

Primul "11" din ultimul meci
B. Miron – Mihalache, Rohat, Oprsal, Crăciun – D. Gafiţa , Seto, V. Gheorghe, Alexe – Şt. Ciobanu, Lemnaru.

Palmares
Liga a III-a
-locul 1 (2007-2008)
Liga a II-a
-locul 2 (2008-2009)

Citește și:
Gluma virală cu Shakira, după momentul din deschiderea Campionatului Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

„Ceremonia 360 de grade” aplicată în premieră la Mexic - Africa de Sud » Ideea lui Del Piero schimbă Mondialul

42 de lei o apă minerală, berea e lux » Prețuri care te sperie la Mexic - Africa de Sud, primul meci al Mondialului

Becali și Șucu construiesc de zor » Imaginile surprinse astăzi lângă București: asta l-a convins pe Pancu să semneze!
Superliga

Gigafabrică de miliarde euro în România
Profit.ro
Gigafabrică de miliarde euro în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Hegemonie absolută a unui miliardar! „Becali de Tijuana” are 23 de copii și a cumpărat tot fotbalul mexican: „Femeia este animalul meu preferat”

Impact MAJOR în Superliga! » FIFA a aprobat două noi reguli parcă făcute special pentru fotbalul românesc

Comentarii (11)
flafy
flafy  •  24 Iunie 2009, 14:06

respect pt astra si petrolul sper sa faceti o figura frumoasa si sa va clasati pe un loc cat mai sus si sa bateti steaua

violet_alex
violet_alex  •  16 Iunie 2009, 23:55

dracii negri geez :))))

 •  16 Iunie 2009, 07:54

Super! Vom avea si noi dupa atata seceta o echipa in Divizia A. Cu jucatori buni adusi si o conducere competenta, avem sanse mari sa nu ne facem de ras in primul an... Apoi, din anul 2, orice poate fi posibil ( ex Urziceni). Forza Astra! Forza Dracii Negri!! :)

Vezi toate comentariile (11)
Comentează