După 25 de ani, Dinamo îşi aduce în curte al doilea Stelea din istorie! Este vorba despre Bogdan Stelea jr., fiul fostului portar al naţionalei care şi-a început cariera la mijlocul anilor '80 în Ştefan cel Mare. "Arnold" cel mic are 20 ani, evoluează pe postul de fundaş stînga şi vine la Dinamo la iniţiativa lui Liviu Ciobotariu. Antrenorul îl ştie bine pentru că l-a avut elev în urmă cu trei sezoane la CS Otopeni.
"E serios şi talentat"
Pînă să fie legitimat de gruparea din Liga a II-a, cel poreclit "Stelică" a mai trecut pe la Sportul şi FC Naţional şi a fost în probe la Dinamo II. A explicat ulterior că a plecat din "Groapă" pentru că nu s-a adaptat cum şi-ar fi dorit. "Stelea junior este un jucător serios, talentat. Îmi place modul lui disciplinat de a fi", a spus despre el Ciobotariu în perioada CS Otopeni.





În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]