FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEŞ – CS OTOPENI 1-1

Doar o repriză

Articol de - Publicat luni, 13 aprilie 2009 00:00

Piteştenii au adormit după pauză şi au fost egalaţi de codaşa Otopeni

FC Argeş e doar o umbră a echipei ce a încheiat turul la doar două puncte de podium. Şi nu mai sperie pe nimeni. Ieri n-a reuşit să treacă acasă nici de CS Otopeni, formaţie ce se gîndeşte deja la matineu.

Elevii lui Ionuţ Badea au început cu tupeu meciul, părînd că vor cîştiga la pas. Mircea Stan a dat startul cu un şut puternic de la 25 de metri, dar "Babicu" şi-a făcut datoria. Năstăsie a făcut apoi 1-0, iar înainte de pauză Tameş a lovit transversala. Iureş! De partea cealaltă, ilfovenii au replicat palid prin Liviu Ganea (30) şi Cristi Constantin (32).

Numai că pauza a fost un veritabil somnifer pentru gazde. Liviu Ganea a reuşit să egaleze repede (56), învingîndu-l pe Boşneag cu un şut din apropiere. Argeşenii au încercat să preseze, dar au găsit greu drumul spre poarta lui Munteanu şi au încheiat meciul fără vlagă.

Ştirile meciului:
» Mingea şutată de Năstăsie la gol a trecut prin plasă, atacantul piteştean fiind singurul care s-a bucurat. După două minute de discuţii cu asistentul, "centralul" a validat reuşita.

» Cornel Penescu, patron FC Argeş: "Le-am zis dinaintea meciului că nu le dau primele dacă nu bat pe Otopeni. Acum, să se descurce singuri de Paşti!".

» Liviu Ciubotariu, antrenor CS Otopeni: "E un scor echitabil, noi am fost foarte bine organizaţi".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”

Comentarii (3)
 •  13 Aprilie 2009, 10:03

a ntrat dnaul in ei

 •  13 Aprilie 2009, 07:14

Este foarte clar ca va trebui schimbata politica transferurilor;Penescu,inca o data dovedeste ca nu se pricepe,iar Badea,mai are de invatat prin ligile inferioare;afost un foc de paie in tur,dar ceea ce ingrijoreaza ca acum,toata conducerea se piteste,nu-si asuma nimeni responsabilitatea greselilor;pe cat punem pariu,ca Argesul o va incasa la Buzau?sunt jalnici!

 •  13 Aprilie 2009, 06:49

SUNT FAN FC ARGES DIN 1978,DAR OARE NU VEDE NIMENI CA ACEASTA ECHIPA IN ULTIMII 20 DE ANI IN FIECARE TUR DE CAMPIONAT TRAGE TARE DE PUNCTE SI IN RETUR INCEPE SA LE IMPARTA LA ECHIPELE CARE AU NEVOIE DISPERATA DE ELE? PACAT DE ACEST CLUB SI ACEASTA PEPINIERA NESECATA DE TALENTE! RUSINE BAIETI CA SUNTETI URMASII LUI DOBRIN,MUTU,DICA SI MULTI ALTII!!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează