FOTBAL  »  Superliga  »  OBIECTIV

Eugen Neagoe: "Vreau titlul!"

Articol de - Publicat marti, 22 septembrie 2009 00:00

Eugen Neagoe a a semnat pe un an, va cîştiga 10.000 E pe lună şi speră să cîştige un trofeu cu Ştiinţa şi ca antrenor

Zi plină în Bănie! Eugen Neagoe a parafat ieri un angajament pe un an cu Universitatea, a condus aseară primul antrenament ca "principal" al alb-albaştrilor şi, în schimbul salariului de 10.000 de euro pe lună, trebuie să aducă un trofeu în Bănie! "Ca antrenor al Craiovei vreau să egalez şi chiar să depăşesc performanţele mele ca fotbalist la această echipă alături de care am cucerit eventul în '91", a spus "Geană".

El va fi ajutat de secunzii George Biţă şi Florin Ispas, în timp ce Daniel Mogoşanu a fost retrogradat la "satelitul" Primăvara. O altă noutate în organigrama Craiovei este cooptarea lui Silvian Cristescu în funcţia de team-manager, acesta urmînd să stea pe bancă la meciuri.

Fără insistenţele lui Trică pe lîngă Mititelu, Neagoe nu ar mai fi ajuns să debuteze azi în alb-albastru contra Bistriţei II, în Cupă. "Garantez eu pentru "Geană", l-a convins mijlocaşul de 33 de ani pe patronul Craiovei. De altfel, Trică a asistat la negocierile Mititelu-Neagoe de duminică seară şi va fi neoficial secundul din teren al tehnicianului de 42 de ani.

25 de victorii, 14 egaluri şi 36 de eşecuri e palmaresul de pînă acum al lui "Geană" ca antrenor în Liga I

"Să vedem ce va face Neagoe cu un lot de superjucători. El are obiectiv locurile 1-4 şi Cupa României"
ADRIAN MITITELU, patron U Craiova

Citește și:
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele

Florin Prunea: „E transferul ultimilor 2-3 ani în Liga 1”
Superliga
Florin Prunea: „E transferul ultimilor 2-3 ani în Liga 1”
Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”
Handbal

L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

Comentarii (1)
 •  22 Septembrie 2009, 10:22

lot de superjucatori? de ce naiba tin cu echipa asta???

Vezi toate comentariile (1)
Comentează