FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL-DINAMO, 21:30, DIGISPORT1, M.GSP.RO, LIVETEXT GSP.RO ŞI RADIO GSP

EXCLUSIV / Galeria lui Dinamo este "interzisă" de propria conducere la meciul de la Ploieşti

Galeria dinamovistă nu va fi prezentă la Ploieşti pentru că nu au fost solicitate bilete de către club
Galeria dinamovistă nu va fi prezentă la Ploieşti pentru că nu au fost solicitate bilete de către club

Articol de - Publicat duminica, 25 septembrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 25 septembrie 2011 13:55

Dănciulescu şi ceilalţi "cîini" nu vor avea nici un suporter care să-i încurajeze diseară la Ploieşti, în confruntarea cu Petrolul, de pe noul "Ilie Oană". Este o certitudine, liderii galeriei au anunţat în această dimineaţă că nu vor putea fi prezenţi pe stadion, întrucît conducerea clubului din Ştefan cel Mare nu a solicitat, aşa cum prevede regulamentul, bilete pentru fanii roş-albilor.

Relaţii din ce în ce mai tensionate
Pentru a primi biletele era nevoie ca oficialii grupării bucureştene să ceară celor de la Petrolul un număr de 741 de bilete, adică acel 5 la sută din capacitatea arenei ce revine oaspeţilor, însă nu au făcut-o. "Este o pedeapsă din partea acţionarilor pentru cum s-au comportat suporterii la partida cu Rapid de duminica trecută. Dacă galeria a periclitat siguranţa echipei şi a celorlalţi spectatori, atunci şi ea va suferi de acum înainte", au precizat şefii dinamovişti.

La derbyul cu Rapid, galeria "cîinilor" a fost evacuată din PCH după torţele aruncate în teren, iar 500 de fani au fost reţinuţi sau amendaţi. Multora li s-a interzis să mai intre în viitor pe stadioane.

Bilete devorate de ploieşteni
Cele 741 de bilete s-au împărţit rapid în această dimineaţă. Jumătate au ajuns la grupele de juniori ale clubului prahovean, cealaltă a mers la vînzare către ploieşteni, care le-au achiziţionat imediat. Va fi o sărbătoare pentru gazde cu aproape 15.000 de oameni în tribune la inaugurarea oficială a noii arene.

"Ni s-a declarat război pe faţă de către conducerea clubului, care lucrează împotriva intereselor nu doar ale lui Dinamo, ci şi ale propriilor suporteri. Nu aveam de gînd, sub nici o formă, să aruncăm cu torţe la Ploieşti, din respect pentru gazde", a afirmatunul dintre liderii galeriei dinamoviste, completat de altul: "Cei de la Dinamo fac precum cei de la Steaua, puteau să înveţe lucruri mai bune după ce s-au înrudit. Protestele noastre pentru îndepărtarea conducerii vor continua".

14.500 de bilete s-au vîndut pentru partida de diseară de la Ploieşti, se va disputa întîlnirea cu casa închisă.

Petrolul - Dinamo se joacă diseară, de la 21:30, în direct pe DigiSport1, liveTEXT pe GSP.ro şi pe mobil, pe m.gsp.ro, şi comentat la Radio GSP.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (67)
maveryk87
maveryk87  •  26 Septembrie 2011, 00:03

Forza DINAMO!Forza DINAMO!Vai de capul vostru stouailor ce sunteti,pe ce lok sunteti???muie steaua!!!ori unde muie steaua!!!campionii de cacat(muie stouaia!!)FORZA DINAMO!!!CINE E PE PRIMUL LOK CINE FACE LEGEA ANUL ASTA IN CAMPIONAT???DINAMO!DINAMO!DINAMO!!!

nutzy9
nutzy9  •  25 Septembrie 2011, 21:15
Postat de sportliveonline.net pe 25 Septembrie 2011, 13:55

ALEOOOOO ALEOOOOOO ROMANIA STRIGA MUIE DINAMOOOOOOOO

ce fata de taran ai,sigur esti oaie spurcata

nesv1234
nesv1234  •  25 Septembrie 2011, 20:57
Postat de emil_constantin pe 25 Septembrie 2011, 20:25

Anunt important: Rugam oile sa paraseasca acest site si sa se intoarca la stana lor!la stana deja e jale mare cica niste studenti le-au dat nana la oite..iar acum baciul sef vrea sa jupoaie magarul

:))

Vezi toate comentariile (67)
Comentează