FOTBAL  »  Superliga  »  OŢELUL

EXCLUSIV RADIO GSP Marius Stan, out de la Oţelul » Bătaie pe milioanele Ligii

Marius Stan e aproape de o despărțire de Oțelul
Marius Stan e aproape de o despărțire de Oțelul

Articol de GSP - Publicat marti, 20 septembrie 2011 00:00 / Actualizat marti, 20 septembrie 2011 23:54

UPDATE // Decizia Consiliului de Administraţie, de a-l deposeda de atribuţii pe Marius Stan, a luat prin surprindere pe toată lumea, însă surse din interiorul clubului susţin că între Marius Stan şi Ionel Borş, relaţiile sînt tensionate de foarte multă vreme. Preşedintele CA îi reproşează lui Stan că îşi asumă prea multe merite pentru performanţele echipei în condiţiile în care combinatul siderurgic din Galaţi a susţinut echipa în ultimii ani.

Situaţia tensionată dintre cei doi a fost vizibilă chiar şi la una din petrecerile organizate în iarna acestui an, cînd Oţelul era pe primul loc. Borş ar fi spus în faţa conducătorilor, a jucătorilor şi chiar a suporterilor, că Marius Stan nu şi-a îndeplinit obiectivul, trebuia să aducă mai mulţi oameni în tribună, nu să aducă echipa pe primul loc. Atunci, totul a fost luat ca o glumă de cei prezenţi.

Conform aceloraşi surse, Borş a comandat un audit la club şi ar fi susţinut în faţa celorlalţi membri ai Consiliului de Administraţie că cifrele contabile nu sînt tocmai în regulă. Considerîndu-se jignit, Marius Stan a preferat să se dea la o parte, să îi lase pe cei din Consiliul de Administraţie să se descurce, mai ales că se apropie cu paşi repezi meciul cu Benfica din Liga Campionilor, de la mijlocul săptămînii viitoare.

Dumitru Dragomir susţine însă că decizia Consiliului de Administraţie are substrat politic, pentru că Marius Stan încearcă să candideze la primărie pentru un alt partid decît cel susţinut de conducătorii sindicatului.

Situaţie incredibilă la Oţelul Galaţi, campioana ultimului sezon din Liga 1. Echipa care a adus titlul istoric la malul Dunării este pe cale să se rupă, din cauza intereselor din afară.

Marius Stan a rămas fără nici un fel de putere, după ce Consiliul de Administraţie a preluat atribuţiile manageriale. Ştirea a fost anunţată în exclusivitate chiar de preşedintele clubului, la Radio GSP.

"Nu vreau să mai fac comentarii absolut deloc. Eu mă abţin să mai vorbesc despre echipă şi club. Începînd de astăzi, managementul clubului va fi preluat de consiliul de administraţie, în frunte cu domnul Borş. Se pare că rezultatele n-au fost mulţumitoare şi mă simt inutil acum. Nu mi-am dat demisia, am plecat în concediu", a spus Marius Stan la Radio GSP.

Preşedintele clubului Oţelul a refuzat să comenteze chiar şi rezultatul echipei în meciul de astăzi din 16-imile Cupei României, 3-1 cu Oltchim Rm. Vîlcea.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (268)
neil_10
neil_10  •  21 Septembrie 2011, 12:45
Postat de ionutchiscop pe 21 Septembrie 2011, 09:17

ASA CRED SI EU CA, AU DAT PREA MULTI BANI LA ARBITRII SI ACUM NU MAI AU CE IMPARTI!

Baaa! v-a intoxicat Ciocoiul de Buzau! ... mai are un pic si e scos din joc!

neil_10
neil_10  •  21 Septembrie 2011, 12:48
Postat de wollt_r pe 21 Septembrie 2011, 01:30

pai ce trebuie sa fii comunist ca sa fi voluntar ? vezi cum a fost posibila organizarea Sibiului pt Capitala Culturala . in proportie de 70-80% s-a bazat pe voluntari ___________ imi pare rau daca asta este ceva rau pentru unii

De curiozitate stii cati bani de la bugetul statului i-a "papat" Sibiul cu relatia Iohannes-Tariceanu?

juliusmad
juliusmad  •  21 Septembrie 2011, 10:49

normal ca stan isi aroga toate meritele, si-a inceput campania electorala, doar va candida din nou pentru primarie ;)

Vezi toate comentariile (268)
Comentează